sfârşitul („the end”)

sfârşitul („the end”)

*
acesta este sfârşitul,
prieten iubit, singurul meu prieten,
acesta este sfârşitul

vântul s-a dat pe un salariu bun,
vocile noastre nu mai ridică nici măcar nisipul,
aşteptările s-au rătăcit în cozile birocraţilor

cineva a injectat exces de adrenalină în miza noastră
erotică, politică,
cineva a turnat beton în braţele care voiau doar să mângâie
obrazul de piersică al dimineţii

nu: zarurile nu se nimeresc în configuraţii fără noimă,
ci noi ne ascundem unul de celălalt

copii bezmetici ne vor ponegri temerile,
vor sfida moartea cu arme de catifea

principiile ne vor trăda:
chiar acum se pipăie cu duşmanii prin aşternuturi mucegăite

prieten iubit,
singurul meu prieten,
sfârşitul se va aşeza ca un pahar de vin între noi
şi ne vom întrece care să-l bea primul,
care să-l ocolească,
care să-l arunce în toate punctele cardinale
pentru morţi, pentru vii,
pentru toţi cei care vor veni
frumoşi, adică nebuni!

oamenii sunt stranii („people are strange”)

oamenii sunt stranii („people are strange”)

*
oamenii sunt stranii când eşti un străin,
au idei încâlcite despre viaţă, mult prea justificate,
pun la cale revoluţii în faţa chioşcurilor de ziare
în timp ce curgi pe lângă ei cu ceaţă în ochi şi-n buzunare

cele mai frumoase femei sunt abjecte dacă nu te privesc,
străzile-s mai înguste decât talpa bocancului
şi ce n-ai da să plouă din senin cu băutură
din sfârcurile tuturor mamelor de pe lume

nu poţi adera la nimic, nu poţi transpira pentru nimic,
clei de oase dacă ai avea în podul palmei
şi tot n-ai putea păstra obrazul iubitei
degeaba prizezi acum de pe o lamă de bărbierit atingerile ei

bizar printre ai tăi, ciudat pentru ceilalţi,
ai mintea prinsă în piuneze de paie
degete nevăzute ţi-au schimbat drumul şi tu o ţii înainte
vezi numai chipuri desenate de mâna unui alcoolic

când eşti straniu, nimeni nu-şi va mai aminti numele tău
hainele tale vor rămâne cerşetorilor, într-un parc, pe o bancă.

evadarea („break on through”)

evadarea („break on through”)

*
tu ştii: ziua distruge noaptea,
noaptea anulează ziua,
construcţiile de nisip iau forma valului,
rătăcirile: forma împleticită a cărării din pădure

tu ştii: cuvintele care nu ajung la nicio ureche
fac dragoste în pofida risipei.
nimic nu se naşte din nimic
dacă nimeni nu se dăruie, undeva, gratuit!

tu ştii: comorile pe care le-am îngropat împreună
iau valoare celui care le găseşte,
şi chiar şi tu, iubito, nu ai mai fi
dacă nimeni nu te-ar iubi după cei voi fi evadat

e timpul să-ţi şoptesc ce-nseamnă ceea ce atingi:
florile din partea cealaltă au parfumul sexului tău.
e timpul supradozei de luciditate,
lasă toate fanteziile lumii să te profaneze!

acum evadează şi tu, te aşteaptă lumea în braţele mele.
corăbii de lumânări s-au aprins spontan pentru tine,
lacrimile părăsiţilor sunt lacrimi de bucurie.
îngeri depravați ne aplaudă în timp ce mărşăluim triumfali & goi.

Trei poeme inspirate din The Doors

Publicate în revista Dunărea de jos, nr.127, septemrbie 2012

Clubul de lectura, miercuri 12 sept

Clubul de lectura, 5 septembrie 2012