„apasă” – măştile lui sorin despoT

„sorin despoT” este pseudonimul literar al lui Sorin Staicu, născut în Buzău pe data de 18 iunie 1985. Volumul despre care voi discuta în rândurile de faţă, „apasă” (editura Cartea Românescă, 2010), a obţinut „Premiul pentru poezie” la „Concursul de manuscrise al Uniunii Scriitorilor din România”, 2009. Masterand în „Management educaţional şi comunicare instituţională”, sorin despoT se ocupă cu „freelance copywritting, promovare culturală şi traduceri de tot felul”.
Trebuie să recunosc că după lectura volumului, cu notiţele şi însemnările de rigoare, nu prea ştiam cum să abordez cronica, de unde să încep şi cum s-o structurez. Atunci, căutând pe internet mai multe materiale despre sorin despoT, am dat de un interviu realizat de către Andrei Ruse pentru „BoomLIT”. În acel interviu, de unsprezece minute, sorin despoT vorbeşte atât despre volum, cât şi despre concepţia lui poetică în general. Mi s-a părut a fi un tânăr poet plin de umor şi inteligenţă, cu o cultură destul de serioasă. Apoi mi-am amintit că, mai demult, cineva mi-a mai vorbit despre sorin despoT, subliniind „replicile deştepte” ale lui în cadrul unor întâlniri ale tinerei generaţii din Bucureşti.
Aşa că aş începe, mai degrabă, de la câteva afirmaţii din acel interviu. Undeva pe la minutul şase, sorin despoT constată că una dintre problemele poeziei douămiiste este aceea că „varsă frustrare multă”. Apoi continuă: „Eu mă bucur că am reuşit să-mi găsesc la primul volum clipele cele mai mari, în aşa fel încât un al doilea volum să-l pot scrie cu zâmbetul de buze. Poetul român de astăzi scre foarte trist, e încruntat şi înverşunat”. Interviul continuă cu problematica scriiturii ca o „luptă cu foaia albă de hârtie”. Părerea poetului: „Eu n-am văzut-o niciodată aşa. Eu m-am dus ca la o mare scăpare la foaia de hârtie, ca la o binecuvântare. [...] Aşa trebuie privită poezia, cu detaşare, lejer.”
Din punctul meu de vedere, o astfel de viziune este una pozitivă. Chiar dacă, aşa cum recunoaşte şi sorin despoT, a mai „călcat şi el în partea cealaltă” (p.36 „căminul ăsta e o gaură de vierme/ [...] femeile nu mătură prin cămin, nu strâng/ rahaţii din duşuri nu spală pereţii/ de flegme/ [...] în noaptea asta/ chiar acum petre se masturbează/ sub o pătură a spitalului 9”), poezia lui este una „optimistă”, „lejeră”, „de-responsabilizată”; iar volumul, după cum spune însuşi autorul, este „o istorie pesonală mascată, un joc al măştilor”. Ceea ce mă nedumerise pe mine la încheierea lecturii – cumulul de ipostaze, de limbaje şi abordări diferite, de posturi diferite – este un fapt asumat de poet. Undeva în interviu spune, referindu-se la volum: „e o doză de incoerenţă acolo”, după care nuanţează: „eu văd incoerenţa ca pe un soi de provocare în poezie”. Aici mă văd silit să nu mai fiu de acord cu sorin despoT, deoarece eu consider că structura poeziei, a volumului, coerenţa ansamblului, este ceva deosebit de imporant, iar „incoerenţa” nu poate fi tratată ca o „provocare”.
Unele poeme ale lui sorin despoT au un aer adolescentin, totuşi profund: „mie nu-mi plac mamă/ hârtii pot desena şi eu/ pot pune un zâmbet în/ buzunarul fiecărui trecător/ hârtiile mele nu trebuie/ returnate cu dobândă/ nu aruncă oameni în stradă/ nu roagă pe nimeni să ucidă/ nu încuie zeci de românce/ într-un bordel napoletan mamă” (p.13) E una dintre măşti – poate cea a puştiului sau a copilului „cretin”, după cum zice autorul la pagina 15. În acelaşi registru, volumul abundă de comparaţii cu dulciurile. Sucurile şi ciocolata revin de mai multe ori: „Moscova cu aerul ei blond-albăstrui/ mă poartă în pliurile ei elegante/ în urmă răsar isuşi de ciocolată/ de ei depinde răstignirea/ marmotelor imperialiste” (p.23), „ochii ei/ ca o mână întinsă varsă între noi/ bomboane de ciocolată amară” (p.55) sau „într-o vară nebună din cişmelele de/ pe strada verona a început/ să curgă/ limonadă” (p.55) În altă parte, O.Z.N-ul este un „obiect zâmbitor neidentificat”. Tot într-un cadru al fragilităţii se înscriu şi poemul de la pagina 42: „suntem/ două năluci/ pe sub castani/ [...] suntem/ două mâini îngheţate/ în faţa blocului/ pentru fetiţa brunetă din balcon” sau cel de la pagina 46: „uneori o femeie trebuie atinsă aşa/ cum la 13 ani desfaci un cadou frumos/ [...] inima parcă îţi împinge ciocolată/ în vene”
O altă mască este cea ironic-critică la adresa societăţii de consum. Aici se încadrează şi unul dintre citatele de mai sus, cel cu isuşii de ciocolată de care depinde „răstignirea marmotei imperialiste”. Tot referitoare la economie şi politică sunt şi „hârtiile” care nu trebuie returnate cu dobândă, poemele adică. La pagina 21, poemul „bilet de sua” spune: „zâmbetul imbecil îngropat în figură/ lecţia capitalismului în căşti pe repeat/ nebunia de carton a biletului către sua/ din buzunarul de la spatele blugilor/ toate grămadă într-un diagnostic impronunţabil”. La pagina 72, într-un poem excelent, un anume „eugen” „coase o pereche de pantaloni înfloraţi/ aberează patetic pe tema societăţii de consum” şi „desenează cuvinte pe bani de ţigări bune”. „Pe un colţişor de bulevard românesc poţi să/ admiri măiestria lui eugen contribuţia sa/ la capitalism/ acel mic twist necesar/ sucitura cu care eugen are să întoarcă situaţia/ în favoarea frumosului/ a naivului delicat”. Bizar purtător al acestui destin, „eugen agită nervos/ acul de cusut// realitatea caun covor de noxe/ ca un pled îmbâcsit/ îşi întinde fumul/ şi nu îl ajunge”
O altă mască „despoTiană” este cea a şocului în stil douămiist, care mizează pe brutalitatea nefiltrată a realităţii; chiar dacă nu multe, există totuşi câteva poeme în acest volum care conturează un sorin despoT „căzut în partea cealaltă”. Spre exemplu la pagina 19: „mă scurg printre scări pănă jos unde/ din afişele cu întreţinerea ţâşnesc/ uneori degete împing tremură perforează/ [...] masa amorfă de carne în/ autobuzul 601 unde infernul oferă gratuit/ avanpriemere şi deseori miroase a ciorbă/ omul acela cu primul lui pas a murit pe scări/ în faţa primăriei când copleşit de greaţă/ a cedat locul unul bărbat disperat”. În altă parte, la pagina 62, sorin despoT scrie cu patos, gândind la locul natal, buzău: „m-aşteaptă plafoniera mea căcănie deasupra/ patului meu căcăniu din camera mea de căcat/ apartamentul vechi semi-decomandat/ blocul în beznă/ ce i-aş da foc!/ aşteaptă să-nfulece/ ratarea din mine”. Aceste poeme au, parcă, următorul program: „m-am săturat de complexe şi de ruşine/ de clişee romanţioase şi de butoane/ pe care trebuie să ştii să le-apeşi” (p.57) Reamintesc în acest context titlul volumului de faţă: „apasă”...
Tot o mască foloseşte sorin despoT atunci când spune, la pagina 51, într-un poem dedicat „ancuţei”: „scriu pentru/ o femeie frumoasă/ are glasul dulce femeia/ îmi pune versuri pe muzică/ plecăm în ţară şi facem mulţi bani/ eu şi zâmbetul moale al brunetei mele/ cu ochii ei verzi luminăm toate primăriile”. În poemul dedicat „simonei”, despoT este nostalgic: „vreau să îţi amintesc// de bună dimineaţa şi la mulţi ani/ într-o cameră de lemn cu lumânări/ frişcă şi perdele rupte// de un revelion cu lemne în sobă/ o chitară şi pene o poveste pe cinste/ cu lacrimi pe hanorac la gara de nord/ între noi degete// [...] despre iubitele pe care/ le-am regretat la fel de mult/ despre scrisori sau gunoiul/ în care ajungeau toate”(p.44). O strofă care merită aplauze este următoarea (tot în acelaşi registru): „creierul meu dansează/ pe marginea nebuniei/ pentru că tu/ te apleci lent/ după chei” (p.58).
Ultima mască la care mă voi referi este aceea a poeziei „abstracte”. Sunt câteva poeme meditative, al căror ecou desenează alte spaţii, a căror meditaţie depăşeşte realitatea concretă. Iată un exemplu: „toate mişcările descompuse până la intenţie/ mai departe până la primul impuls din/ terminaţii nervoase pe umeri în sus mii/ de reacţii la suprafaţa pielii mai departe/ palmele transpirate pe balustradă culoarul/ ca un neon fluorescent între ea şi retină” (p.39) Sau (mai bine chiar!): „ne vor chinui// posibilitatea revenirii/ mâinile întinse peste/ gheaţa cearşafului// vidul dintre obiectele/ ce au legătură cu noi” (p.52).
„apasă” este unul dintre cele mai bune volume de debut în poezie apărute în 2010. Dincolo de „incoerenţa asumată” pe care, totuşi, eu o reproşez autorului, cartea este bogată în „piste”, în „direcţii” de dezvoltare ulterioară. Este situaţia ideală, spun eu, la debut. Urmează să vedem cum sorin despoT va „detalia”, va „concretiza” aceste direcţii. Îmi place atunci când văd că există o concepţie estetică în spatele unei cărţi şi am încrederea că sorin despoT va veni cu un al doilea volum cel puţin la fel de reuşit (şi „cu zâmbetul pe buze”).