Mi-a fost publicat acest poem în Revista „POESIS” (nr.246-248, septembrie 2011):
poeţii nu bat apa-n piuă
*
poeţii nu bat apa-n piuă,
ei sorb din ea ca dintr-un pahar plin în deşert
nectarul fanteziilor despre cum ar putea
fi lumea mai bună
poeţii nu bat apa-n piuă,
îşi imaginează că fiecare piuă e o fântână
în care adevărurile incomode s-au ascuns
şi repetă mecanic, pentru a nu fi demascate,
orice vorbă li se aruncă de sus
poeţii nu bat apa-n piuă,
ci cred că fiecare piuă e un sex de adolescentă;
ei invită în poeme
cele mai neobişnuite lucruri,
îmbătaţi cu vinul din piua fiecărei zile,
cum ar fi o agrafă să facă dragoste cu madona
sau un elefant să cânte de inimă albastră
unei mandoline
poeţii nu bat apa-n piuă,
o iau şi o transformă în principiu universal,
aşa, să se oftice filozofii;
poeţii iau piua şi o decretează particulă ultimă, indivizibilă,
să semene zâzanie printre oamenii de ştiinţă
nu bat apa-n piuă,
pentru ca sunt piua în care sarea
din lacrimile noastre
e amestecată cu sarea din transpiraţiile noastre;
ei doar ridică piua şi spun, precum copii,
piua!,
adică pauză puţin,
c-am înnebunit căutând prea multe sensuri
într-o frunză care, pur şi simplu, cade
pe malul unei ape
cândva, într-o toamnă târzie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu