*
precum sinbad marinarul
m-adun zilnic dintre aventurile bizare ale cotidianului
fără să-nvăţ nimic
sunt uragane la fiecare colţ de stradă,
sunt munţi de netrecut şi ceţuri impenetrabile
care abia aşteaptă să-mi sufoce inspiraţia
în orice staţie de autobuz,
sunt monştri alambicaţi
ce bântuie coridoarele cartierului
cu epavele aerului înfipte în priviri
şi tot nu-nvăţ nimic...
ca sinbad mă reculeg preţ de o respiraţie, două,
apoi m-arunc din nou voluptuos în corăbiile minţii
şi-nghit cuţitele realităţii
c-o nonşalanţă care ar dezarma orice sinucigaş
dincolo de uşa apartamentului e-un labirint insidios,
asfaltul e pielea unei creaturi atavice,
sărutul iubitei e veninul unei vieţi prea liniştite
dincolo de poemul ăsta
e lumea în care sinbad e doar un pierde-vară,
un tăietor de frunze la câini
şi nu un buret avid de viaţă
ce face din fiecare clipă o provocare,
un duel al fiinţei cu nefiinţa...
rămân doar eu să-l înteleg pe sinbad,
doar eu - restul au adormit
(ori au pierit într-un naufragiu)
_________________________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu