Adrian Marino, în “Viaţa unui om singur”, despre RESENTIMENT:
Am o opinie personală despre valoare resentimentului. Mai întâi, orice s-ar spune, el este inevitabil. Şi chiar legitim-justiţiar. Face dreptate. Stimulează energii şi argumente, care restabilesc echilibrul unor nedreptăţi sau erori grave. Nu este vorba de o josnică “răzbunare”, ci de o “compensaţie” necesară. A “ierta” oricând, orice şi pe oricine este o imposibilitate şi o imensă nedreptate. Şi, într-un fel, o rupere gravă a echilibrului cosmic etc. Din care cauză nu pot asimila doctrina creştină a iertării. Mult mai logică şi mai justificată, moral şi chiar ontologic, mi se pare “legea talionului”. Fiindcă ea pune în loc ceva, ceea ce a fost distrus, desfiinţat. Umple un “gol”, reface un echilibru rupt. Compensează măcar “teoretic” o pierdere. Un comportament eminamente restaurator, echitabil şi constructiv. Nu plătesc “poliţe”. Dar am dreptul suveran de a reţine şi semnala erori grave şi aberaţii sinistre. Suferinţe şi pe pielea mea şi pe a altora, care cer o reparaţie.
“Viața unui om singur”, pg 17
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu