Cateva reactii....

...la lectura unei selectii din "Note si interludii profane" in cenaclul Noduri si Semne, Galati

MIC-BURGHEZIE ÎN POEZIE
de Ion Avram


după judecata de-apoi/ rămân ultimul// pentru a verifica vulcanii să nu scape gaz,/ lacurile să nu dea pe dinafară,/ stelele toate să fie stinse// închid uşa lumii cu două zăvoare,/ craniul mi-l aşez drept sigiliu, iar noaptea// o trag pătură peste lume// în imensul hău cu arme de catifea (Andrei Velea – după judecata de apoi)

„Texte compacte; are şi câteva teribilisme care ar putea fi muiate pentru a scăpa de stridenţe; are trimiteri comune care susţin ideea dar, fiind arhispuse, banalizează zicerea; în rest, poemele sunt încheiate, rotunde, reuşite.” (A.G. Secară)
„Este un pic mic-burghez în poezie; sunt suficiente sieşi; poemele sunt strict intelectuale, ceea ce nu dă bine liricii, emoţiei; textul parcă ar trece printr-un alambic şi din emoţia lirică rămâne foarte puţin; să renunţe la spasmele intelectuale care trag textul în jos; are conturat un limbaj artistic şi îmi place că nu este egocentrist; ca voce artistică – mi se pare interesant.” (Stela Iorga)
„Mi se pare că a abordat o poziţie mai umilă în raport cu alte texte pe care i le-am cunoscut; eul liric mi se pare prea direct implicat în poeme, relevă un spirit neliniştit; par scrise dintr-o suflare şi pe un traiect unitar; aer filozofard, ton patetic, confesiv.” (Valeriu Valegvi)
„Ciclu unitar; poemele par situate în acelaşi spaţiu în care piesele nu prea au culoare şi sunt marcate prea mult de formă.” (Elena Donea)
„Poeme foarte exacte; îşi menţine linia în fiecare dintre poeme; poate ar trebui mai multă emoţie.” (Andra Pelineagră)
„Cam sobre şi greu de înţeles.” (Alina Hamza)
„Puţin reci, prea meditative, bine structurate; mi-au plăcut.” (Florin Buzdugan)
„Scrise într-o notă comună; prea puţină emoţie/sentiment; au stare, dar mi se pare o stare educată/indusă.” (Diana Toma)
„Acelaşi poet fermecat de femeie, certat mereu cu diavolul şi cu Dumnezeu; ştie să-şi construiască metafora; vede lumea, vede starea – dar, nu o simte.” (Laurenţiu Pascal)
„Un set de plusuri şi de minusuri prinse de o voce calmă care, parcă, se toarnă într-o structură à la Andrei Pleşu care vizează o schemă foarte morală; lasă impresia că poezia o scrie doar pentru el; are în spate o filozofie – dar personală; unele imagini au reuşit să sară din obişnuit; când scrii o poezie pentru o idee, dacă ideea nu este bună – nu susţine textul; metafora este mai mult către sine, nu se deschide către cititor.” (Adrian Haidu)
„Prea arhitecturale şi cam autojustificative; nota de sarcasm/ironic face bine textului.” (Monica Harhas)



Poeme gândului sau Andrei Velea citind!
de Florin Buzdugan

Într-o seară de vineri, într-o clădire de pe o stradă fără nume, îmbălsămată în parfumul teilor, în cadrul şedinţei de cenaclu Noduri şi Semne, ne-a citit Andrei Velea un grupaj de poeme intitulat Note şi interludii profane.

Primul care a deschis seara a fost, de data aceasta, dl. Adrian Secară, care s-a referit la poemul primul cuvânt, indiscret, spunând că ar renunţa total la el, poemul, iar referitor la celelalte, a spus că ar încerca să le reformuleze: ca idee sunt bune, dar sintagmele sunt re şi răs-folosite. Dar sunt şi 3-4 poeme fără cusur, spune dl. Adrian Secară, poet.

Apoi, Nicoleta Onofrei, prozatoare, care nu a vrut să reformuleze ce a fost formulat odată, a spus că Andrei nu prea are poezie, textele sunt construcţii gândiriste, filosofice. Nicoleta crede că Andrei câştigă atunci când construieşte atmosferă: îmi place ultimul poem!

Continuând seria părerilor (critice), dl. Ion Avram a spus că poemele i se par strict cerebrale, filosofice. Consideră că cititorul trebuie să urmărească ideea poetică ptr. a putea intra în atmosfera poeziilor. A mai spus că Andrei Velea se recomandă ca un bun gânditor, eseist şi, în final, poate, prozator.

Ar trebui să lase mai mult inspiraţia să-l ghideze, nu logica.

Acesta zicea aşa: În zona poeziei ţi-aş sugera să-i dai drumul aşa cum ţi-a venit, nu să strici acea stare intrând cu bisturiul cerebralului. Iată, avem de-a face cu un scriitor în devenire, indecis între poezie, proză, şi, de ce nu?, dramaturgie., conchidea Ion Avram, prozator.

Schimbând iarăşi membrii, poetei Stela Iorga i s-au părut, în proporţie de 85%, strict intelectuale, ceea ce nu face bine în zona lirismului. Ei i se pare că Andrei se chinuie să filtreze poezia prin gând, prin raţiune, rezultând poezia, într-un final. Pur şi simplu, ea consideră că aceste interveniţii cerebrale trag textul în jos. În schimb, continua Stela Iorga să spună, ca notă artistică, s-a format un limbaj stilistic deja conturat, şi aş fi rut să văd mai mult lirism. Unele mi s-au părut puţin căutate, cam self esteemed, aveţi, Andrei Velea adică, situaţia de a vă situa când la persoana I, când la persoana a III-a. Sunt mai multe plusuri decât minusuri – asta e bine. Ar trebuie să daţi drumul la volum, pentru că văd deja că v-aţi format şi aveţi o căutare asupra realităţii. Aşa că… daţi-i drumul!

Dl. Valeriu Valegvi, de-asemenea poet, a spus că, spre deosebire de alte texte pe care acesta le-a citit de la Andrei Velea, a avut un mic şoc, deoarece acesta, Andrei, a luat o poziţie umilă, numindu-şi poeziile Note şi interludii profane, deşi cei dinaintea lui au văzut nişte potenţiale aplecări spre proză, el, dl. Valeriu, consideră că textele relevă un suflet neliniştit, parcă ar fi fost scrise şi emise dintr-o singură suflare, şi cele 12 texte dau măsura unui traiect unitar. Evident, spunea acesta, se vede un aer filosofal, dar, mai mult, este un ton calm, potolit, poetul fiind în căutarea unui dialog; iată, avem trimiteri culturale, ceea ce denotă o cultură generală bine asmilată. Am observat mai puţin prezenţa realităţii, dar există totuşi o realitate făurită după chipul şi asemănarea “eului” său, al lui Andrei. Oricum, faţă de alte texte, există o schimbare de paradigmă, conchizând că poetul poate muri pe/ cu mai multe faţete/ partituri, ceea ce nu este neapărat rău.

Trecem mai departe şi auzim că Elena Donea, tânără poetă, consideră că aceste poeme fac parte din acelaşi ciclu, pe care ea l-ar numi “o cameră de hotel”, loc în care ar urma ca Andrei să(-şi) scrie restul poemelor. Tema credinţei, tema femeii-mamă sunt temele ce au atras atenţia Elenei.

Andra Pelineagră, membră nouă a cenaclului şi poetă şi ea, în devenire, a spus că poemele au fost scrise exact, Andrei vrând să aibe control asupra poeziilor şi asupra mesajului pe care-l transmit. Ar mai putea adăuga puţină emoţie în poezia sa. Sunt cuvinte grele, mă duc cu gândul la Bacovia, a spus Andra încheindu-şi vorbele.

Alina Hamza, cel mai nou membru al cenaclului, prozatoare în devenire, a spus că i-au plăcut textele, dar i s-au părut cam sobre, cam greu de citit. Mi-a plăcut “după judecata de apoi”. Într-un fel, gândurile mele se regăsesc în poezia aceasta, a avut de spus Alina.

Continuăm cronica şi spunem că Diana Toma, şi ea poetă în devenire, a considerat că poeziile sunt în aceeaşi notă, excepţie find antepenultima.

Ultimii doi care au avut ceva de spus sunt Adrian Haidu, prozator şi proaspăt licenţiat în Istoria Limbii Române, şi Monica Harhas, prozatoare.

Adrian Haidu a spus că poezia citită este o poezie echilibrată, care are atât minusuri, cât şi plusuri. Ceea ce i-a plăcut este faptul că poezia are o voce calmă, user friendly, care parcă se toarnă într-o construcţie intelectual-savantă, la fel şi trimiterile acelea intertextualiste, toate textele formeză un diaog programat.
Ceea ce nu i-a plăcut este faptul că poezia e scrisă doar ptr. sine, ptr. Andrei, deşi tinde să generalizeze şi să filosofeze (în mod propriu). Imaginea conturului de pe asfalt e imagine bună, deoarece debanalizează spaţiul real. Când scrii o poezie care se bazează pe idee, dacă ideea e bună, poezia rezistă, dar dacă ideea nu e bună, poezia cade, ar trebui să-ţi faci un pilon din idei ptr. ca poezia să reziste, acesta a fost sfatul lui Adrian Haidu.

De pe lista noastră de critici, Monica Harhas a spus că, la o primă lectură, poeziile i se par cam arhitecturale, fără o definitivare interioară. I s-a părut un epilog, fiecare poezie în parte. Mi-a plăcut nota de sarcasm. Asta e ceva ce ţine de fineţe, anume să ai atât ironie, cât şi sarcasm în poezie. Admir faptul că sunt impersonale, şi nu sentimentale.

Andrei Cimpoieru, un membru vechi, dar nou cenaclului, a spus că în afară de ultimul poem, care are emoţie lirică, celelalte ar trebui să aibă puţin mai multă emoţie care să plutească.

Gabriel Ghimpu, poet şi cerberul gramaticii, a spus că a depistat o cacofonie în poezia de la pagina 4 (ar putea fi făcută o rubrică în ziar cu acest titlu), anume într-o instituţie publică/ câinii lui diogene [...], aşa că Andrei a fost sfătuit să aibe mai multă grijă la cacofonii, într-o notă de glumă ironică.

Gelu Ghemiş a spus că e puternic şi nu are codiţe. E direct şi original, are un stil foarte bine structurat şi pare că se adresează unui anumit auditoriu, elitist adică. Ai atâta forţă încât ai putea scrie orice, spunea Gelu Ghemiş, impresionat.