*
Cine (ce anume) te-a determinat să optezi pentru domeniul literaturii?
Nu există in viaţa mea niciun eveniment punctual care să mă fi determinat să mă apuc de scris. O fac demult, de când eram copil şi scriam nişte povestioare foarte fanteziste cu Hercule şi cu argonauţi. Mai târziu scriam „poveşti de seară” pe care le arătam colegilor. Cred că pur şi simplu scriu în virtutea unui impuls de-a mă exterioriza, scriu deoarece am ce şi cum spune şi cred, într-un fel, că port un mesaj relevant (estetic şi filozofic). A fi scriitor nu e o opţiune, ci un destin. A opta presupune să alegi ceva „convenabil”. Nu e cazul: aici, mai degrabă, e o problemă de a fi sau a nu fi tu însuţi.
Ce criterii foloseşti pentru a recunoaşte calitatea unei cărţi? Sau de ce o carte este valoroasă în ochii tăi?
Îmi place critica literară, îmi place să analizez, să discut, să disec cărţi. O carte este valoroasă dacă are idei profunde, stil şi acel „ceva” greu de definit şi care e mai degrabă intuit de către critici. Probabil e vorba despre o viziune asupra vieţii. O carte bună trebuie să te cucerească, să te umanizeze, să-ţi propună noi perspective; trebuie să te „corupă” în sens pozitiv, să-ţi mute atenţia de la cotidian.
Care sunt autorii pe care îi apreciezi cel mai mult (şi de ce)?
Doi scriitori m-au ajutat „să mă descopăr”: Gellu Naum şi Mircea Cărtărescu. Îl apreciez pe Gellu Naum pentru felul în care a deschis noi spaţii poetice, abisale, pentru felul în care a transformat experimentalismul suprarealist într-o poetică profundă şi inovatoare. Pe Mircea Cărtărescu îl apreciez pentru cum a scris despre cotidian, pentru cum l-a filtrat şi l-a redesenat. Consider că ei mi-au oferit lecţiile de bază ale „meşteşugului scriiturii”.
Vorbeam cu câţiva colegi despre faptul că nu am accepta să facem testul poligraf împreună cu soţiile sau cu alţi oameni apropiaţi, doar pentru că rezultatele ar putea fi cel puţin neplăcute în raport cu ceea ce noi credem că ne mijloceşte vieţile! Adică, la întrebări gen: ai înşelat, ai trădat, ai furat etc, s-ar putea să se mişte acul mai ceva ca la seism! Aşadar, sunt relaţiile dintre oameni bazate pe minciună, ascunzişuri şi compromisuri nemărturisite? Unde mai e măreţia vieţii dacă ascundem atât de multe lucruri?
Cred că viaţa e un sistem fragil şi complex de compromisuri. Viaţa trebuie să fie onestă şi asumată ca destin, nu neapărat „măreaţă”. Poate că măreţia stă tocmai în abilitatea de a te descurca onorabil în „hăţişul existenţei”.
Care este cel mai important lucru din viaţa ta?
Cred că cel mai important lucru în viaţă e însăşi viaţa. Detest filozofiile care mortifică existenţa, detesc când spiritul îşi pierde vitalitatea sau când oamenii uită să trăiască şi se rezumă doar la a respira.
La ce lucrezi în momentul de faţă (mă refer la creaţia literară)?
În momentul de faţă mă pregătesc pentru debutul în volum personal. Cartea se va numi “Gimnastul fără plămâni” şi va apărea în această toamnă sub egida Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi. Este în fapt o antologie de cicluri de poeme scrise între 2001 şi 2006. Poate părea puţin tardivă apariţia, însă am aşteptat până m-am simţit suficient de matur. De ce acest titlu? Deoarece îl consider o metaforă a unei alergări ambigue, absurde prin existenţă, care e viaţa de cele mai multe ori.
Cum anume te-ai caracteriza?
Cred că cel mai bine mă caracterizează amestecul de spirit fantezist şi cerebralitate. Nu pot concepe că lumea este perfect ordonată, că nu există lucruri vagi sau mistere – mi s-ar părea trist asta, însă nu pot concepe nici lipsa de repere sau bulversarea lor – mi s-ar părea lipsit de inteligenţă să fie aşa. În rest mă văd optimist, elitist, pătimaş, sociabil, curios şi glumeţ.
Ai vreun vis neîmplinit?
Multe! Într-un fel, viaţa se termină atunci când ţi-ai îndeplinit visele. Evit să-mi explorez toate visele, pentru a păstra un pic de mister.
Cum arată o zi din viaţa ta?
Mă culc târziu şi mă trezesc la fel de târziu. În timpul zilei muncă, după care urmează o bere la o terasă. Seara târziu, până şi după miezul nopţii, scriu şi citesc. Pe scurt: muncă, bere, soţie şi prieteni, cultură.
Ce proiecte de viitor ai?
Intenţionez să mai public un volum de versuri, de data asta la o editură naţională. Intenţionez să continui şi să diversific colaborările cu revistele, cenaclurile şi poate, într-un viitor nu foarte îndepărtat, să încerc să scriu şi teatru sau proză. Îmi plac mult critica şi teoria literară, însă un critic trebuie să dedice enorm de mult timp cititului, cel puţin 7-8 ore pe zi, timp pe care eu nu-l am la dispoziţie.
Ce calităţi apreciezi cel mai mult la un om?
Ador oamenii care se opun pasionaţi mediocrităţii, oamenii care au inteligenţa polemicii şi care au simţ critic; adică pe cei care văd dincolo de lungul nasului şi se interesează de lume ca ansamblu. Nu pot sta la masă discutând doar despre ceea ce se află în fafurie sau în stomac.
Ce-ţi place ? (de la situaţii de viaţă, la caractere, comportamente, autori etc. )
Îmi plac polemicile inteligente, pe orice subiect, fie faţă în faţă, fie virtuale (chiar şi în medii gen Facebook). Îmi place activitatea de cenaclu, pe care o văd ca pe un laborator literar. Admir lucrurile limpezi şi cred că mistica e folosită, în cele mai multe cazuri, doar pentru a farda o situaţie neinteresantă. Ca intelectuali îi iubesc pe Ortega Y Gasset, Nietzsche, Berdiaev, Tudor Vianu, George Călinescu, Adrian Marino. În ceea ce priveşte muzica clasică, preferatul e Şostakovici; în materie de muzică „non-clasică”, ascult frecvent Queen, The Doors şi Depeche Mode.
Ce nu-ţi place ?
Am o aversiune aproape fiziologică faţă de mediocritate, care e cea mai gravă maladie spirituală. Detest oamenii parţiali, vagi, care se rezumă la sfera lor. Nu sufăr discuţiile proaste, care te pătează mai rău ca noroiul. Nu agreez generalizările facile, replicile gen „toţi avem dreptate” sau teoria conspiraţiei. Înghit cu greu armata, şcoala ori biserica. Nici de mine nu-mi place întotdeauna, mai ales când conştientizez cât timp pierd zilnic fără rost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu