Poeme de dragoste de la-nceput de lume

[era o dragoste ca două mere]
*
era o dragoste ca două mere împărţind acelaşi vierme
scheletele noastre ronţăiau luna

nimic nu mai fusese-aşa complementar de la-nceput de lume
cam de când dumnezeu împărţi soarele
în întuneric şi lumină

eu cu mersul meu tu cu al tău
disjuncţi în aparenţă ţinându-ne de mână
echilibru cu bicicleta pe linia ecuatorului

şi uite-aşa ajungeam în inima lucrurilor
punând întrebări nemaiaşteptând răspunsuri
iar zilele se piteau în buzunare

mulţumindu-se cu firimituri de bancnote şi pâine


[îţi aminteşti?]
*
îţi aminteşti? timpul se-ncreţea în secunde
materia se-năsprea în fire de praf
suprafaţa apei prindea primele cute

ne luminau reflectoarele domnului
se vedeau păcatele noastre până departe-n oraşe

nu mai ascunde inima în coşul pieptului spuneam
şi-aşa-ţi descrifez sentimentele
mai greu ca-n poemele unui poet postmodern

îţi aminteşti? istoria era mică bucălată
se juca goală în praf religia doar tu erai

şi tot ce-ţi povesteam
despre problemele dintre noi doi
atunci se numea filozofie


[departe de centralele nucleare]
*
departe de centralele nucleare
ne iubeam la umbra unei carcase de dinozaur
furam mere din grădini perfect ordonate
şi le murdăream cu praful gândurilor într-adins

ne iubeam într-un fir de trestie cugetătoare
unde muzica apelor era aproape
unde îngerii prizau mătasea broaştei
iar aerul nu zgâria esofagul

aveam un univers care se năştea
şi puneam la nesfârşit caseta cu primele lui secunde

aveam un univers incipient cu aburi de cafea
peste care nu permiteam nimănui

să tragă vreo lespede
să închidă vreo pleoapă