luni, 14 noiembrie 2011

Stela Iorga în două poeme

Ultimul volum de poeme al Stelei Iorga, "Coffin Blues" (editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011), va fi lansat diseară (14 noiembrie 2011, orele 17) în cadrul cenaclului Cubul Critic Oblio.

coffin blues

m-am uscat toată pe dinăuntru
mâinile arată ca nişte gheare
ale unei făpturi din subpământuri
ochii îmi clipesc speriaţi de noaptea care s-a lăsat nedrept peste mine
şi din pământ ţâşnesc rând pe rând mâinile mele căutând lumina
de dincolo de unde am fost azvârlită
doamne ce luptă hidoasă
care şi cine dă să moară veşnic în mine
încă nu ştiu pe cine îngrop
şi dau să mă salt afară
din mormânt
să urc la loc pe crucea de mi-a lăsat-o darnic
Domnul.

break-down blues

când te desparţi
e simplu
se cheamă îngerul aproape
mai aproape
şi el vine
ca un câine credincios
apoi se aşează cu capul pe genunchi
şi i se scot ochii din găvane
apoi se mângâie îngerul pe cap
i se dă o pălmuţă la fund
şi i se spune cu blândeţe
acum du-te să vezi lumea
şi pe dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu