“Cubul critic OBLIO” este un proiect cultural care s-a născut acum câteva săptămâni, la o întâlnire a grupului literar “Lampisterii”, întâlnire care a avut loc într-un apartament privat. Nu sticlele de alcool risipite prin cameră şi nu fumul de ţigară au născut acest proiect. El este rodul unor idei literare comune, al unor ambiţii susţinute în timp şi al unor moduri de manifestare culturală împărtăşite reciproc.
Doresc a vă prezenta pe scurt, în cele ce urmează, cum s‑a ajuns aici şi ce ne propunem a realiza la “Cubul critic Oblio”.
Cenaclul “Anton Holban” (1995‑2002), care se desfăşura în clădirea Casei Corpului Didactic, sub bagheta domnului profesor şi critic literar Constantin Dimofte, este mişcarea care ne-a adus efectiv împreună. Cu întâlnirile lui regulate, cu figurile lui pestriţe, dar cu un nucleu constant şi perseverent, “Anton Holban” a constituit baza unei prietenii şi a unei educaţii culturale comune, atât pentru mine, cât şi pentru alţi tineri scriitori, ca Octavian Miclescu, Marius Grama sau Matei Leonard.
De numele mai sus menţionate se leagă înfiinţarea cenaclului universităţii Dunărea de Jos, “Gellu Naum”. Ne întâlneam regulat, o dată la două săptamâni, vinerea seara, în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor. Cenaclul “Gellu Naum” şi revista “Drumeţul Incendiar” au funcţionat în tandem, susţinându-se reciproc, pe întinderea a 4-5 ani, între 2000/2001 şi 2004/2005. Acelaşi model, însuşit în cadrul şedinţelor de la “Anton Holban”, de critică pozitivă şi constructivă, de dezbateri asupra textelor, de şcoală literară, de învăţare perpetuă, de adoptare flexibilă a noului, de deschidere către persoane şi experienţe literare noi, a constituit atât baza cât şi succesul cenaclului “Gellu Naum”, devenit bine cunoscut în cadrul întâlnirilor cenaclurilor studenţeşti din Romania.
Nucleu de scriitori ai acestui cenaclu universitar, am continuat activitatea între 2005 şi ziua de faţă sub o formă de organizare închisă: grupul “Lampisterii”. Lipsa unor alternative reale şi constructive în viaţa culturală a cetăţii ne-a făcut să credem că un cerc închis, ezoteric, ne-ar conferi atât supravieţuirea, cât şi desăvârşirea. Şedinţele au fost, la început, periodice, apoi sporadice. Cercul închis, lipsa unor idei proaspete şi a unui public care să “guste” şi să dezbată creaţiile, a dus încet, dar sigur, către blazare, către delăsare. Spiritul cenaclului “Anton Holban”, de mişcare deschisă, mişcare-şcoală, proaspătă şi vioaie, se stingea.
Iată-ne, aşadar, în prezent. Încercăm astăzi să punem bazele unei mişcări noi, sub egida Centrului Cultural Dunărea de Jos: “Cubul critic OBLIO”. Nu vrem să fim nici cenaclul “Anton Holban 2”, nici “Gellu Naum 2”, dar trebuie să subliniem că nucleul de bază al acestui nou grup se revendică din mişcările mai sus menţionate. Cred că perspectiva corectă e următoarea: “Cubul Critic OBLIO” reprezintă o nouă etapă în drumul către împlinirea literară, atât a celor mai sus amintiţi, cât şi al altora, care ni se vor alătura pe parcurs. Vrem să fie încununarea, sau, dacă e prea mult spus, vrem să însemne un pas important înainte în devoltarea noastră ca generaţie de scriitori. Chiar dacă suntem, cum se spune, “generaţia 2000”, asta nu înseamnă că trebuie să aderăm la veo platformă-program, gen manifestul cenaclului Euridice din Bucureşti, cenaclu al generaţiei 2000, care propune “poemul utilitar”. Nu credem nici în poemul-utilitar, nici în poemul-şosetă sau poemul de orice alt fel, ci credem doar în poemul bine scris, în dezbaterea critică, deschisă, în cenaclul-şcoală.
Alipirea noastră, ca grup de tineri scriitori ante-formaţi, la Centrul Cultural Dunărea de Jos, este un act natural. Pentru noi, revista CCDJ, cât şi antologiile de versuri publicate de această instituţie în ultimii ani au fost principala modalitate de a ne face auziţi. Este o uniune firească dintre scriitori a căror voce trebuie auzită pentru a exista şi o instituţie culturală matură, deosebit de activă, care ne pune la dispoziţie infrastructura necesară: revista, antologii anuale, editura. Se crează o punte între generaţii, între generaţia Florinei Zaharia şi a lui Adi Secară, scriitori deja afirmaţi pe plan local şi noua generaţie, a lui Octavian Miclescu, a lui Marius Grama, Matei Leonard şi a subsemnatului, Andrei Velea.
Ne dorim un “cub” deschis, de ce nu, “sferic” (pentru a ne referi la volumul de debut al lui Octavian Miclescu, “Cubul Sferic”). Vrem să fim flexibili şi să moştenim de la mişcările anterioare bunul simţ literar şi apetitul către dezbaterea liberă. Vrem sa fim normali într-o lume de “ţuguiaţi”, aceasta este metafora denumirii “Oblio”. Nu vrem să fim un cenaclu-ţintar, un cenaclu care trânteşte ethichete şi clasifică valorile, ci vrem să fim un cenaclu-şcoală, un cenaclu care să construiască şi să propună valori. Invităm între noi tinerii, prin tineri înţelegând nu vârsta, ci prospeţimea ideilor.
Închei aici, precizând că nu am pretenţia ca rândurile de faţă să constituie un manifest, fără a nega totuşi puterea de seducţie a manifestelor literare. Cred mai degrabă că fiecare poet işi are propriul său manifest literar, propria viziune estetică, iar bunul simţ şi dezbaterea critică, deschisă, elemente constitutive ale “Cubului critic OBLIO”, nu se pot constitui într-o platformă-program, fiind de la sine înţelese. Sau pot constitui un program, privind normalitatea prin prisma lui Oblio…
Doresc a vă prezenta pe scurt, în cele ce urmează, cum s‑a ajuns aici şi ce ne propunem a realiza la “Cubul critic Oblio”.
Cenaclul “Anton Holban” (1995‑2002), care se desfăşura în clădirea Casei Corpului Didactic, sub bagheta domnului profesor şi critic literar Constantin Dimofte, este mişcarea care ne-a adus efectiv împreună. Cu întâlnirile lui regulate, cu figurile lui pestriţe, dar cu un nucleu constant şi perseverent, “Anton Holban” a constituit baza unei prietenii şi a unei educaţii culturale comune, atât pentru mine, cât şi pentru alţi tineri scriitori, ca Octavian Miclescu, Marius Grama sau Matei Leonard.
De numele mai sus menţionate se leagă înfiinţarea cenaclului universităţii Dunărea de Jos, “Gellu Naum”. Ne întâlneam regulat, o dată la două săptamâni, vinerea seara, în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor. Cenaclul “Gellu Naum” şi revista “Drumeţul Incendiar” au funcţionat în tandem, susţinându-se reciproc, pe întinderea a 4-5 ani, între 2000/2001 şi 2004/2005. Acelaşi model, însuşit în cadrul şedinţelor de la “Anton Holban”, de critică pozitivă şi constructivă, de dezbateri asupra textelor, de şcoală literară, de învăţare perpetuă, de adoptare flexibilă a noului, de deschidere către persoane şi experienţe literare noi, a constituit atât baza cât şi succesul cenaclului “Gellu Naum”, devenit bine cunoscut în cadrul întâlnirilor cenaclurilor studenţeşti din Romania.
Nucleu de scriitori ai acestui cenaclu universitar, am continuat activitatea între 2005 şi ziua de faţă sub o formă de organizare închisă: grupul “Lampisterii”. Lipsa unor alternative reale şi constructive în viaţa culturală a cetăţii ne-a făcut să credem că un cerc închis, ezoteric, ne-ar conferi atât supravieţuirea, cât şi desăvârşirea. Şedinţele au fost, la început, periodice, apoi sporadice. Cercul închis, lipsa unor idei proaspete şi a unui public care să “guste” şi să dezbată creaţiile, a dus încet, dar sigur, către blazare, către delăsare. Spiritul cenaclului “Anton Holban”, de mişcare deschisă, mişcare-şcoală, proaspătă şi vioaie, se stingea.
Iată-ne, aşadar, în prezent. Încercăm astăzi să punem bazele unei mişcări noi, sub egida Centrului Cultural Dunărea de Jos: “Cubul critic OBLIO”. Nu vrem să fim nici cenaclul “Anton Holban 2”, nici “Gellu Naum 2”, dar trebuie să subliniem că nucleul de bază al acestui nou grup se revendică din mişcările mai sus menţionate. Cred că perspectiva corectă e următoarea: “Cubul Critic OBLIO” reprezintă o nouă etapă în drumul către împlinirea literară, atât a celor mai sus amintiţi, cât şi al altora, care ni se vor alătura pe parcurs. Vrem să fie încununarea, sau, dacă e prea mult spus, vrem să însemne un pas important înainte în devoltarea noastră ca generaţie de scriitori. Chiar dacă suntem, cum se spune, “generaţia 2000”, asta nu înseamnă că trebuie să aderăm la veo platformă-program, gen manifestul cenaclului Euridice din Bucureşti, cenaclu al generaţiei 2000, care propune “poemul utilitar”. Nu credem nici în poemul-utilitar, nici în poemul-şosetă sau poemul de orice alt fel, ci credem doar în poemul bine scris, în dezbaterea critică, deschisă, în cenaclul-şcoală.
Alipirea noastră, ca grup de tineri scriitori ante-formaţi, la Centrul Cultural Dunărea de Jos, este un act natural. Pentru noi, revista CCDJ, cât şi antologiile de versuri publicate de această instituţie în ultimii ani au fost principala modalitate de a ne face auziţi. Este o uniune firească dintre scriitori a căror voce trebuie auzită pentru a exista şi o instituţie culturală matură, deosebit de activă, care ne pune la dispoziţie infrastructura necesară: revista, antologii anuale, editura. Se crează o punte între generaţii, între generaţia Florinei Zaharia şi a lui Adi Secară, scriitori deja afirmaţi pe plan local şi noua generaţie, a lui Octavian Miclescu, a lui Marius Grama, Matei Leonard şi a subsemnatului, Andrei Velea.
Ne dorim un “cub” deschis, de ce nu, “sferic” (pentru a ne referi la volumul de debut al lui Octavian Miclescu, “Cubul Sferic”). Vrem să fim flexibili şi să moştenim de la mişcările anterioare bunul simţ literar şi apetitul către dezbaterea liberă. Vrem sa fim normali într-o lume de “ţuguiaţi”, aceasta este metafora denumirii “Oblio”. Nu vrem să fim un cenaclu-ţintar, un cenaclu care trânteşte ethichete şi clasifică valorile, ci vrem să fim un cenaclu-şcoală, un cenaclu care să construiască şi să propună valori. Invităm între noi tinerii, prin tineri înţelegând nu vârsta, ci prospeţimea ideilor.
Închei aici, precizând că nu am pretenţia ca rândurile de faţă să constituie un manifest, fără a nega totuşi puterea de seducţie a manifestelor literare. Cred mai degrabă că fiecare poet işi are propriul său manifest literar, propria viziune estetică, iar bunul simţ şi dezbaterea critică, deschisă, elemente constitutive ale “Cubului critic OBLIO”, nu se pot constitui într-o platformă-program, fiind de la sine înţelese. Sau pot constitui un program, privind normalitatea prin prisma lui Oblio…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu