Despre „Pareidolia” (Laurenţiu Belizan)

O să te muşc de umeri până îţi va da soarele

(despre „Pareidolia” de Laurenţiu Belizan)

Laurenţiu Belizan a debutat în toamna lui 2011 la editura Humanitas cu un volum de versuri ce poartă titlul „Pareidolia”. Voi explica puţin mai jos ce înseamnă acest cuvânt. Volumul a apărut în urma câştigării „Concursului de Debut Literar UniCredit”, ediţia a IV-a, 2011, iar lansarea a avut loc la Târgul de Carte „Gaudeamus”. Manuscrisul a mai participat la acelaşi concurs şi cu un an înainte, fără succes însă, aşa că, iată, perseverenţa şi talentul autorului au fost, totuşi, răsplătite de către un juriu format din Liviu Papadima, Paul Cernat şi Radu Paraschivescu. Laurenţiu Belizan s-a născut în Slobozia, a făcut liceu în Buzău şi facultatea la Bucureşti. Vârsta? Să spunem doar, aşa cum îi place autorului, că debutează la vârsta lui Arghezi.

Laurenţiu Belizan frecventează cu pasiune site-urile de literatură. Spre exemplu, pe „Agonia” (sau „poezie.ro”) are zeci de poeme publicate începând cu aul 2008. Cartea de debut este foarte consistentă, numără 190 de pagini. Încep cu un mic reproş, anume acela că este destul de dificil de urmărit (de către un cronicar) o carte de poeme într-atât de consistentă. Spunea bine cineva că un volum de versuri nu ar trebui să depăşească 70 de pagini. Dar să trecem cu vederea acest aspect, ţinând cont de faptul că, totuşi, e vorba de un debut (cu toate emoţiile şi lipsa lui de experienţă).

După ce am citit cartea până la jumătate, am pierdut notiţele şi a trebui să reiau lectura, iată-mă, în cele din urmă, la sfârşit! Dacă volumul ar fi fost organizat de „cicluri” sau pe „secvenţe” tematice de poeme, mi-ar fi fost mai comod să structurez materialul poetic. Laurenţiu, însă, ne prezintă un bloc compact de poeme. Iată că de această dată încep mai degrabă cu reproşurile: prea puţin poeme „rup rândul”, prea puţine contraste valorice. Volumul este destul de liniar, fără suficiente suişuri sau coborâşuri. Îmi amintesc de sfatul pe care Călinescu îl dădea în „Cursul de poezie”, acela de a alterna poemele mai bune cu cele mai puţin bune. Laurenţiu Belizan nu are poeme slabe, ci foarte multe poeme bune şi câteva excelente. El este, după cum remarcau şi alţi cronicari, un calofil. Poeme de dragoste, vag erotice, amintiri, referiri la lecturi şi realităţi medicale sau tehnologie, tot felul de meditaţii despre poezie sau despre viaţă, toate sunt prinse cu măiestrie şi rafinament într-o „broderie” de peste 190 de pagini. Cred că cea mai bună modalitate de a vă introduce în lumea poetică a lui Laurenţiu este să merg din vârf în vârf. Adică să trec prin câteva dintre poemele care sparg această uşoară impresie de liniaritate.

Să lămurim, pentru început, titlul. Ce este „pareidolia”? Este un efect secundar al creierului uman, generat din nevoia de a recunoaşte cu viteză sporită anumite obiecte comune, precum chipurile sau trupurile umane, pornind de la stimuli exteriori vagi. Mai precis: pareidolia intervine atunci când „vedem” chipuri umane în nori, pe feliile de pâine prăjită, ori siluete în zaţul de cafea scurs pe marginea ceştii. Pareidolia, ne spune Laurenţiu Belizan în poemul cu acelaşi titlu de la pagina 119, vine dintr-o nevoie de odihnă (şi nu e singurul poem în care autorul pledează pentru odihna şi pauza de la agitaţia cotidiană): „gura mea nu este decât o cicatrice/ pe cale de vindecare/ suntem programaţi să căutăm şabloane peste tot/ mintea are nevoie de odihnă în acest haos/ în care viaţa a devenit cel mai mare clişeu”. O amintire marcantă din copilărie: „nu am putut strivi/ în copilărie broasca râioasă/ care m-a umplut de negi/ o săptămână întreagă dimineţile/ bunica maria îmi acoperea faţa întreagă cu lapte/ şi o corcitură de pechinez mă lingea lacom”. Şi iată „efectul” pareidolia: „ionuţ m-a privit fascinat apoi în praful uliţei/ obrazul stâng mi se tămăduise/ pe cel drept rămăsese profilul actorului din jesus superstar/ care a dispărut după trei nopţi cu lună plină”. Frumos!

Un poem care a fost recitat de către criticul Paul Cernat cu ocazia lansării cărţii este şi preferatul meu: „Vin creioaneleeeee!” (p.27) Aici (ca şi în alte părţi), Laurenţiu Belizan îşi lasă cu adevărat fantezia „să zboare”, „s-o ia razna”. Imaginarul se împleteşte cu realul într-un mod neaşteptat, referinţele culturale sunt perfect nimerite, poemul făcându-ne să simţim cu adevărat pericolul „invaziei” creioanelor. Iată: „de sub masă de prin ghiozdane/ din colţul buzelor şi al urechilor/ vin creioanele ţopăie prin oraş pe picioroange/ uneori se mai scarpină în capul lor de gumă arabică […] vin creioaneleeeee!/ invazia lor de lăcustă pe geamuri/ pe mucegăiţii pereţi/ pe sub uşă gată să extermine albul foilor/ au pregătit asaltul catapultelor legiuni întregi de clone/ ochiul lor ciclopic ţinteşte un asteroid/ fiecare visând la o mână/ care scrie poveşti şi scrisori mamelor rămase în praguri/ sau iubitelor fără căpătâi […] vin creioaneleeeee!/ cohorte de muşte ameţite stive de mortăciuni pe stradă tauri/ în mijlocul lor creionul savonarola/ ascuţind cuvântul şi implantându-l în inima ta”. Şi pentru ce tot acest „balamuc”? Iată cât de frumos se termină poemul: „vin creioaneleeeee!/ sfârşitul lor înseamnă portretul tău pe asfaltul lumii/ un abur împrăştie rumeguşul lor de nisip// o mână scrie într-o limbă necunoscută/ eu/ tu/ dumnezeu”.

La pagina 92, un alt poem de factură similară celui de mai sus „rupe rândurile”: „poem din migdale amare”. „rasputin ar fi adorat-o pe mata hari/ dacă ea ar fi ştiu să gătească blinii/ ascunsă într-o matrioşka/ în timp ce el răscolea nopţile/ cu dinţii gata ascuţiţi să-i reteze sfârcurile”. Apoi continuă: „rasputin ar fi adorat-o pe mata hari/ ca pe o ţarină cu scuturi la sâni ca şi cum în prag de seară/ ceaslovul s-ar fi deschis mereu la aceeaşi rugăciune/ poate ea ar fi dansat prea sobru pe o turlă/ iar el încâlcind dezlegatul slovelor/ şi-ar fi lăsat prozeliţii într-o bojdeucă fără acoperiş/ ar fi îmbrăţişat drumul către casă cu ochii lui de şaman/ iar ea s-ar fi rotit în palma înceţoşată/ precum balerinele în cutii muzicale/ el pândind-o hulpav în spatele geamurilor”. Însă: „a venit decembrie/ istoria a împăturit ziarul cu ţari şi călugări/ pe sub gheaţă se mai aude oftatul lui rasputin/ cerul se chinuie să nască zăpezile/ iar clopotele tremură şi acum de frig”

Voi încheia această prezentare cu poemul care dă şi titlul acestei cronici: „o să muşc de umeri până îţi va da soarele” (p.14) Poemul este caracteristic unei nostalgii care străbate, ca un fir roşu, cartea. Iată: „pe masă au rămas câteva discuri de pâine/ şi două petale de crizantemă căzute din ochiul lui shiva/ dacă le-aş pune pe gramofonul bunicii/ ţi-ar ademeni glasul pe geam/ iar vocalele tale prelungi i-ar şterge praful lăsat de umbre”. Dar este bine cuprinsă şi atmosfera cuminte-erotică, precum şi modul neintrusiv al contactului cu realitatea palpabilă, cu „oraşul”: „te simt deasupra mea învârtind osiile unei constelaţii/ sunt un trup incomplet fără tine draga mea!/ să ne ascundem sub fân într-o căruţă ce râvneşte asfaltul citadelei!/ iar petalele de crizantemă ascunse în sân/ de privirile funcţionarilor grăbiţi/ la întâlnirea cu prima chenzină/ vor şterge suav ultimul vinil/ al patefonului din memoria mansardelor”

Horia Gârbea spunea undeva: „douămiismul apune şi e schimbat pe altceva” (http://horiagarbea.blogspot.com/2012/02/chiar-asa-schimbare-de-paradigma-in_28.html). Între numele care par a aduce „o schimbare de paradigmă în poezia românească”, figurează şi cel al lui Laurenţiu Belizan (cu eticheta de „ceva mai calofil”). Eu nu văd aşa. Îl văd, intr-adevăr, „ceva mai calofil” pe Laurenţiu Belizan, însă îl văd înafara oricărei „schimbări de paradigmă poetică”. Un poet bun pur şi simplu, în afara oricărei generaţii.

*publicat în revista Dunărea de Jos nr.122, aprilie 2012

Endless Book

„Endless Book”

Luni, 23 aprilie 2012 Centrul Cultural Dunărea de Jos va sărbători Ziua Internaţională a Cărţii şi a Drepturilor de Autor prin dezvelirea unei „coloane fără sfârşit” a cărţilor semnate de scriitori gălăţeni, o instalaţie de carte realizată de ariştii Eugen Ungureanu şi Sergiu Dumitrescu jr.
Proiectul se numeşte Endless Book şi va avea loc la Foişorul de pe Faleza Dunării luni, 23 aprilie începând cu orele 14.00.
De asemenea, scriitorii gălăţeni vor fi invitaţi să semneze în Book of Fame, o carte de onoare care va rămâne în arhiva Centrului Cultural Dunărea de Jos.
Elevii, studenţii, profesorii şi toţi cei care vor să doneze o carte pe 23 aprilie sunt aşteptaţi la Foişor. Cărţile donate vor ajunge la Biblioteca din raionul Leova prin grija şi amabilitatea Consulatului General al României de la Cahul.

Serată gălăţeană la Pariul pe Prietenie - 22 aprilie 2012

Antologia unei generaţii de poeţi este pentru cititor aidoma unei iubite care se apropie tăcută, îl seduce cu versurile şi poeţii ei, martori tăcuţi ai întâmplărilor trecute, repetabile în anii care or să vină şi or să-i aducă aminte cum a fost. O culegere de poezii reprezentative a unor autori ce aparţin unei singure generaţii nu face decât să cultive spiritul, să inspire cântecul şi sentimentul estetic. Iar publicul, ascultând versurile recitate de scriitorii lor, ca pe nişte copii îndrumaţi de părinţi, ascultând muzicieni şi cântecele lor ca pe alţi copii preţuiţi la fel de mult, se transformă cu totul în lumină şi devine mai bun şi mai curat sufleteşte.

Pariul pe Prietenie de duminică, 22 aprilie 2012, primeşte vizita scriitorilor şi muzicienilor din Galaţi, dacă doriţi să îi cunoaştem împreună, să îi ascultăm, să îi aplaudăm aşa cum doar noi, publicul Pariului din mansarda clubului Mojo ştim să o facem, vă aşteptăm cu drag.

Duminică, 22 aprilie, de la ora 18:00 punem pariu pe prietenia lor: Laurenţiu Pascal, Anca Şerban, Nicoleta Onofrei, Nona Tatiana, Alexandru Maria, Elena Donea, Florin Buzdugan, Simona Toma, Andrei Velea, Matei Leonard, Octavian Miclescu, Andra Pelineagra, Adrian Haidu. Muzicieni: Jenică şi Comănel din Trupa Verde, Hippie şi am convingerea că or să vină şi alţi artişti gălăţeni pe care îi ţinem deocamdată ascunşi.

Aşadar Seară Gălăţeană la Pariu pe Prietenie.

Vă aşteptăm la Mojo Club, Bucureşti, strada Gabroveni nr. 14, punct de reper Bd. I. C. Brătianu, vis-a-vis de Magazinul Cocor.

Intrarea liberă şi nu se fac rezervări telefonice.

Comunicat preluat de aici.

O dedicaţie de la a.g.secară

O dedicaţie de la a.g.secară pentru Andrei şi Florina în "Tecuciul literar-artistic"

M-am înscris în Asociaţia OPERA SCRISĂ.RO

Mai multe detalii despre Asociaţia OPERA SCRISĂ. RO – SOCIETATE DE GESTIUNE A DREPTURILOR DE AUTOR puteţi citi aici.

Afisul lecturii de la Cubul Critic

Recitand un poem pe scena colegiului Costache Negri, Galati

Aci!

Flash interviu în compania Florinei Zaharia

Câteva întrebări la care am răspuns în contextul evenimentului "11 – poezia campioană la Galaţi". Întrebările au fost formulate de către Florina Zaharia.


1) Ce reprezintă Galaţiul pentru tine?

Locul în care, într-un furnal plin de fluturi, m-am născut. Mare noroc cu Dunărea!

2) Ce poet îţi bântuie minţile şi creaţia?

Are un nume mai lung. Îl cheamă: Naum Ivănescu Sorescu Arghezi.

3) Ce este un poem?

Un punct de inflexiune. Acolo, vorba filmului („Matrix”): "there is no spoon". Dacă minţi, iţi furi căciula singur.

4) Care este cea mai ciudată întâmplare pe care aţi trăit-o până acum?

Am intrat în vorbă cu o fată pe care nu o cunoşteam. Încercam să o invit în oraş. Surâdea discret. Apoi mi-a povestit ca mai fusese ceva intre noi, cu nişte ani în urmă. Am avut, efectiv, un sentiment de om paraşutat în lume.

5) Cum vezi ziua de mâine?

Oricât de critic aş fi relativ la prezent, sunt un optimist incurabil. Aşa că pentru mine, invariabil, mâine va fi mai bine, indiferent de „prognoze”.

6) Ce înseamnă pentru tine o Echipă?

O echipa este mai mult decât suma individualităţilor care o compun, mereu am crezut asta. Cine nu ştie să se „topească” într-un fel în echipă, păstrându-şi, totuşi, individualitatea, pierde.

7) Pentru ce motiv ar trebui să dansăm mai mult?

Eu nu prea dansez. Dansul e o forma de hipnoză, iar drogul meu preferat e luciditatea. Nici ideile sau poemele mele nu se pot asocia dansului, că prea trântesc.

8) Aţi „driblat” vreodată în ceea ce aţi făcut?

Cu siguranţă: viaţa însăşi e un sistem complex de driblinguri cu realitatea.

9) Cui ar trebui să mulţumeşti pentru ceea ce eşti?

Prietenilor. Prietenia este cel mai important dintre sentimente. A nu se încurca cu dragostea sau cu amiciţia! Poate că e totuna cu iubirea.

10) Pentru ce (cine) îţi pare rău?

Pentru toţi cei care, talentaţi şi frumoşi, bântuiţi de Poezie, n-au apucat sa publice o carte, indiferent de motive.

11) Cea mai mare realizare (meciul câştigat)?

Încă nu e niciunul câştigat. Sunt câteva în desfăşurare. Ori poate că am câştigat un meci mic cu lenea şi cu mediocritatea. Dar cred să mă înşel.

*publicat în revista Dunărea de Jos nr.121, martie 2012

Echipa campionă a Poeziei

De la stânga la dreapta: Dan Mircea Cipariu, Andrei Velea, Diana Mărăndici, Lina Beatrice Cheşcă, Peter Sragher, Nicoleta Onofrei, Sergiu Dumitrescu, Angela Ribingiuc, Vali Crăciun, Andrei Novac, Florina Zaharia şi Laura Dumitrache.

Cartolina mea!

Antologia "Cuvinte noi pe Domnească" (online)

Antologia cuprinde un Argumentum de a.g.secară, poezie şi/sau proză de Adrian Haidu, Alexandru Maria, Anca Şerban Gaiu, Andra Pelineagră, Andrei Velea, Claudia Samoilă, Cristina Bălan, Cristina Dobreanu, Elena Donea, Florin Buzdugan, Gabriel Ghimpu, Laurenţiu Pascal, Leonard Matei, Marian Stroe, Marius Grama, Mihaela Galu, Mitruţ Popoiu, Nicoleta Onofrei, Octavian Miclescu, Sabina Daniela Penciu, Simona Toma, Sorin Atanasiu, Tatiana Nona Ciofu, Repere pe drumul devenirii unei generaţii de A. Velea şi Fişe de… dicţionar ( de istorie a literaturii, evident!).

Open publication - Free publishing - More antologie

Zon@literară: Zona tinerilor scriitori

Bine aţi venit în Zonă! Nu, nu Zona fraţilor Arcadi şi Boris Strugaţki, ci Zon@literară, cea mai nouă revistă a tinerei generaţii.
Pe pagina de Facebook, Zon@literară (sau „Zona literară”) se defineşte ca o „revistă de cultură şi atitudine”. Tot de acolo aflăm că a fost înfiinţată în 2011 de către Asociaţia Culturală cu acelaşi nume. Ce îşi propune? Iată: „educarea non-formală prin artă şi literatură a tinerei generaţii, dezvoltarea ei în spiritul conştiinţei de sine, stimularea dorinţei de informare şi autodepăşire într-un sens pozitiv”.
Colectivul redacţional îl are în frunte pe tânărul, dar cunoscutul, poet ieşean Paul Gorban. Secretar de redacţie: proaspătul debutant în poezie Matei Hutopilă. Între redactori şi redactori asociaţi îi regăsim pe: Felix Nicolau, Şerban Axinte, Daniel D.Marin, Aida Hancer sau Igor Ursenco. După cum se vede, un colectiv tânăr pentru o revistă a tinerei generaţii.
Revista apare pe hârtie cu sprijinul editurii Herg Benet, una dintre cele mai noi şi mai active edituri din ţară. Dar, cred eu, Zon@literară are o circulaţie bună datorită faptului că este lansată şi online. Primul număr al revistei a fost unul dublu: septembrie-octombrie 2011. La fel şi ultimul (până în prezent): ianuarie-februarie 2012.
Ultimul număr al revistei debutează cu un „TIMEditorial” semnat Marius Ştefan Aldea: „La telefon cu Eminescu”: „l-am sunat pe Eminescu şi am vorbit despre generaţia asta nouă de poeţi şi scriitori, de la 2000 încoace”. Epilog: „în fine, hai că suntem beţi, duhneşte în noi poezia şi ţi se duc minutele din cosmote. Bine, bătrâne, bine. Hai noroc , sănătate, data viitoare suni tu.” Următoarea rubrică este „Atitudini & polemică”, unde avem un material semnat de Adrian Suciu: „Despre poeţi, poezii şi alte chestii”. „În poezie, nu sunt interesat de perfecţiunea textului ci de puritatea stării care îl generează. Câtă vreme e corect, textul e neimportant în poezie”, ne împărtăşeşte Adrian Suciu. Urmează rubricile: „Vizual & Virtual”, „Laptopiseţiul literar”, „Avatar”, „Avatar magazin”, „Labirintul prozei”, „Dramaturgie”, „Mouse liric”, „Zon@ncheta”, „Poesis”, „Interviu”, „Reviste în zon@”, „Click Libris” şi „Eveniment".
Şedere plăcută în Zon@! Aici poemele au proprietăţi ciudate, legile literaturii sunt date peste cap, iar colectivul redacţional este format din Stalkeri. Succes, Paul Gorb@n!

PS: ultimul număr al revistei poate fi descărcat de pe blogul redactorului şef (http://paulgorban.blogspot.com/2012/02/revista-zonliterara-nr-1-2-ianuarie.html).

*material publicat în revista Dunărea de Jos nr.121, martie 2012

ACTA: protejarea proprietăţii intelectuale ca abuz

Să ne imaginăm următorul scenariu: o gaşcă veselă înregistrează un filmuleţ la o petrecere, apoi unul dintre ei îl postează pe internet (să zicem pe YouTube). A doua zi, cel care a ridicat filmuleţul pe internet este vizitat de nişte persoane morocănoase care întreabă dacă pentru muzica din fundal deţine drepturile de proprietate intelectuală. Numai că, aşa cum se întâmplă la toate petrecerile, muzica era format MP3, descărcată ilegal de pe internet. Atunci persoana care a postat filmuleţul pe YouTube este nevoită să plătească o amendă grasă (ori chiar să intre la închisoare pentru cinci ani)… Şi pentru „vizită” nu a fost nevoie de vreun mandat judecătoresc! Suportul legal: ACTA.

ACTA (Tratatului Comercial pentru combaterea Contrafacerilor) a fost semnat în secret de către România şi alte 21 de state europene pe data de 26 ianuarie 2012 la Tokyo. El fusese semnat deja, pe 1 octombrie 2011, de Australia, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Maroc, Noua Zeelandă şi Statele Unite. Textul tratatului poate fi descărcat în format PDF (tradus în toate limbile europene) de pe site-ul Comisiei Europene (adresa: http://ec.europa.eu/trade/creating-opportunities/trade-topics/intellectual-property/anti-counterfeiting/). Totuşi ACTA nu va putea intra în vigoare dacă nu va fi votat în Parlamentul European. PE a votat în noiembrie 2010 o rezoluţie în care s-a arătat împotriva ACTA, poziţie adoptată de eurodeputaţii români socialişti şi liberali, în timp ce popularii au votat contra rezoluţiei, deci pentru ACTA. Rămâne de văzut care va fi situaţia în mai, când acordul ajunge în PE, întâi în comisiile de specialitate şi apoi la votul plenului.

Până atunci: dezbateri publice. Cineva ar putea întreba: care e problema cu ACTA? Totuşi apără dreptul de proprietate intelectuală. Ce e rău în asta? Vrei să asculţi muzica lui The Doors? Cumperi CD-ul, nu descarci ilegal de pe internet! Aşa ajung şi mai mulţi bani la producătorii de muzică. Să dăm glas opozanţilor ACTA. Iată ce strigă aceştia: ACTA va da undă verde la abuzuri în numele protejării dreptului la proprietate intelectuală. Legi care să incrimineze traficul cu muzică, filme (sau medicamente generice, ACTA se referă şi la ele) există şi în momentul de faţă. Numai că nimeni nu poate bate la tine la uşă fără mandat judecătoresc să îţi verifice calculatorul. Ce se va întâmpla dacă ACTA va fi adoptată şi va deveni obligatorie? Poliţia internetului! Adică: furnizorii de internet (cei la care ne abonăm pentru a beneficia de internet) vor fi obligaţi să controleze pachetele care ies şi care intră în fiecare calculator (pentru a depista urme de conţinut piratat) şi vor instala diverse programe pe calculatoarele abonaţilor cu ajutorul cărora îi vor monitoriza. Altfel spus: gata cu internetul aşa cum îl ştim. Urmează: control strict, limitarea libertăţii de exprimare. Gata cu revoluţiile pe internet! Site-uri precum YouTube, Twitter sau Facebook vor fi grav afectate: acolo se vehiculează zilnic o cantitate impresionantă de informaţii pentru care nu există drepturi de proprietate intelectuală, dar care face parte din libera exprimare. Spre exemplu: partajezi o fotografie care ţi-a plăcut mult sau care îţi exprimă starea de moment; ori o piesă muzicală de pe YouTube (sau de pe „versiunea” lui românească: Trilulilu).

ACTA, după cum se precizează clar pe site-ul Comisiei Europene, nu aduce nimic nou în sfera legalităţii. Adică tot ceea ce era ilegal înainte de ACTA rămâne la fel, ceea ce era legal, rămâne legal. ACTA vine cu regulile mai stricte, cu obligativitatea furnizorilor de internet de a-şi monitoriza clienţii, cu posibilitatea de a fi vizitat sau amendat de către un producător muzical. Totul fără mandat judecătoresc!

Un argument sentimental contra ACTA: oare această stare de fapt, cea de azi, gri, în care ştim că e ilegal să ascultăm muzică piratată, dar nu putem fi traşi la răspundere, nu are şi aspecte pozitive? Nu sunt puţini cei care şi-au făcut educaţia muzicală (chiar şi vorbind de muzica clasică) folosind fişiere format mp3 descărcate ilegal de pe internet. Asta a contribuit la cultura lor generală, a însemnat un plus. Nu îşi permiteau să cumpere discurile originale. Aceeaşi situaţie şi cu filmele. Puneţi pasionaţii să le cumpere: dacă îşi câştigă banii din cultură, nu îşi vor permite! O reglementare prea strictă a drepturilor de proprietate intelectuală înseamnă şi restrângerea circulaţiei actului cultural… Cei care sunt pro ACTA spun că prin adoptarea acestei legi vor ajunge mai mulţi bani la artişti, deci că ACTA va încuraja cultura. Criticii tratatului spun că banii vor ajunge nu la artişti, ci doar la marii producători în domeniu…

*articol publicat în revista Dunărea de Jos nr.121, martie 2012

Revista Dunarea de Jos, nr 121

Open publication - Free publishing - More cultura

Proiectul „11 – Echipa campioană a Poeziei”

Pe 21 martie 2012, Primăvara va pleca în turneu prin Galaţi şi lume cu Poezia şi cu 11 poeţi!

Proiectul „11 – Echipa campioană a Poeziei” coordonat de către Florina Zaharia, căpitan şi jucător de bază (a cărei fantezie creativă este ţinută în frâu de către the coach Sergiu Dumitrescu, directorul CCDJ) se va derula în colaborare cu Colegiul Naţional Vasile Alecsandri, Colegiul Naţional Mihail Kogălniceanu şi Colegiul Naţional Costache Negri.

Un nou val de cerneală!

23 de nume lansate pe Domnească

* Anthologie la Centrul Cultural

foto Centrul Cultural "Dunărea de Jos"

Desant literar 2012 – cei 23, alături de directorul Centrului şi de iniţiatorul proiectului, abia încap în cadru!

«Cuvinte noi pe Domnească» o nouă antologie de la Centrul Cultural «Dunărea de Jos», una a noului val gălăţean: poeţi, ceva prozatori, chiar şi un dramaturg, majoritatea tineri şi foarte tineri, publicaţi în reviste, premiaţi. Nu nu fac parte din vreo uniune de creaţie a scriitorilor profesionişti, au însă în spate mai multe cenacluri şi, ceea ce contează, două cenacluri… editoare. Bătrânul «Noduri şi Semne», apărut acum aproape trei decenii, şi Cubul Critic Oblio, cu trei ani de entuziasm. Între cele două cenacluri de pe aceeaşi stradă, Domnească, care se întâlnesc în zile diferite: osmoză! Mulţi membri participă la ambele întâlniri.

Volumul a apărut acum la Editura Centrului Cultural, în premieră, printr-un parteneriat al celor două cenacluri este dedicat celor frumos numiţi de criticul Adrian George Secară «generaţia domnească» . A fost ideea criticului Secară, care a şi muncit la alcătuire, alături de unul dintre cei din volum – poetul Andrei Velea, care are câteva volume deja publicate şi premii naţionale. În deschiderea volumului – «Argumentum» ; «UPLOAD/ Generaţia 2000 – 2010 la Galaţi» , întâmpinare semnată de Secară. În închidere, înainte de CV-urile celor publicaţi, postfaţa – «Repere pe drumul devenirii unei generaţii», semnată de Velea.

Scriem degeaba dacă nu pomenim aici toate numele celor tipăriţi acum, care au acordat luni, aproape toţi, primul autograf din viaţa lor, prietenilor şi colegilor de volum. Aşezaţi, prieteneşte, după iniţiala prenumelui, aceştia sunt şi, desigur, o să mai auzim frumos despre ei: Adrian Haidu, Alexandru Maria, Anca Şerban Gaiu, Andra Pelineagră, Andrei Velea, Claudia Samoilă, Cristina Bălan, Cristina Dobreanu, Elena Donea, Florin Buzdugan, Gabriel Ghimpu, Laurenţiu Pascal, Leonard Matei, Marian Stroe, Marius Grama, Mihaela Galu, Mitruţ Popoiu, Nicoleta Onofrei, Octavian Miclescu, Sabina Daniela Penciu, Simona Toma, Sorin Atanasiu, Tatiana Nona Ciofu. 23 cu toţii! Mai citiţi o dată şi de la cap la coadă şi ţineţi minte, chiar dacă nu vă ascultă nimeni la tablă! Pentru ei, pentru noi, contează!

Luni au citit versuri toţi antalogaţii prezenţi şi au vorbit: A. G. Secară – iniţiatorul proiectului, directorul Centrului Cultural – plasticianul Saergiu Dumitrescu, prof. Nicolae Colceriu (cu un istoric succint al literaturii gălăţene încă de dinainte de război), prozatorul Ion Avram, preşedinte la «Noduri şi Semne» şi secretar al filialei Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor din România, criticul Viorel Ştefănescu, poetul Ion Zimbru, poeta Stela Iorga, poetul Iulian Grigoriu, părintele Eugen Drăgoi, cunoscut editor, care crede că, dacă şi generaţia sa ar fi putut debuta în volum, ar fi ajuns mult mai departe şi mai altfel...

Scurt despre cele două «fabrici» literare. «Noduri şi Semne», care se întruneşte de ani buni la «Viaţa liberă», după ce a pribegit în tot felul de spaţii gălăţene, înfiinţat la câteva zile de la trecerea la veşnicie a lui Nichita, adună chiar şi câţiva membri ai Uniunii Scriitorilor, dar aici vin şi mulţi tineri, întocmai ca şi la «Oblio». Vin la «Noduri» şi scriitori din ţară, în jurul prozatorului Dimitrie Lupu şi a lui Ion Avram. Botezat în 1983, chiar în bucătăria poetului Ion Zimbu, cenaclul aduna creatori care se întâlneau încă de un an înainte – după cum cita luni criticul Viorel Ştefănescu, dintr-o notă din «Tomis» a lui Eugen Neculiţă, cenaclist care şi-a sfârşit viaţa în mod misterios tocmai în India. Azi, fondatorii care au plecat din Galaţi sunt în capitală şi în străinătate. S-au pomenit luni, printre alţi scriitori îndrăgiţi, Mihail Gălăţanu, Alina Comşa Durbacă sau Adina Dabija. Al doilea cenaclu, «Oblio», constituit la Centrul Cultural, în jurul criticului Secară şi a profesorului Constantin Dimofte, vin din alte două ceacluri – «Anton Holban», de la Casa Corpului Didactic, precum şi «Gellu Naum» sau revista «Drumeţul incendiar», de la Casa de Cultură a Studenţilor.

Victor Cilincă pentru „Viaţa Liberă”.

S-a lansat o generaţie: “Cuvinte noi pe Domnească”

Antologia tinerilor autori gălăţeni,“Cuvinte noi pe Domnească”, s-a lansat luni, 13 februarie, în compania unor scriitori/critici/traducători precum a.g. secară, Viorel Ştefănescu, prof. Nicolae Colceriu, Dan Plăeşu, Petru Iamandi, Iulian Grigoriu, Ion Zimbru, Ion Avram, Stela Iorga, dar şi alţii.

Între oameni apropiaţi literaturii, generaţia tânără de scriitori gălăţeni şi-a dovedit şi punctat existenţa prin lansarea unei antologii. „Cuvinte noi pe Domnească” (editura Centrului Cultural) adună tineri care s-au format literar-estetic în cadrul cenaclurilor gălăţene „Cubul Critic Oblio” şi „Noduri şi Semne”. Evenimentul i-a avut moderatori/prezentatori ai antologiei pe a.g.secară, care s-a ocupat îndeaproape de proiect dar şi de strângerea textelor, redactare, etc, pe prof. Nicolae Colceriu, criticul Viorel Ştefănescu, pe scriitorul Andrei Velea, dar şi pe Sergiu Dumitrescu, directorul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, fără aprobarea căruia proiectul nu ar fi putut fi dus la capăt. S-a încercat o trasare a drumului către generaţia prinsă în „Cuvinte noi pe Domnească”, generaţia 2010, pornind de la contextul literar gălăţean, o mică istorie a celor două cenacluri din care provin tinerii antologaţi. De asemenea, discuţiile au fost presărate de lecturi ale celor antologaţi.



Generaţia 2010

foto Centrul Cultural "Dunărea de Jos"

Chiar dacă e o generaţie tăcută, dispersată, şi poate prea puţin prezentă atât la concursurile de specialitate cât şi în publicaţiile de talie naţională – ceea ce poate da senzaţia acum că a ieşit din neant - iată că, timid, tinerii generaţiei 2010 se unesc pentru a se face cunoscuţi. Poate o problemă majoră, dacă poate fi numită problemă şi mai ales majoră, a fost lipsa de interes a celor antologaţi pentru vizibilitate. Dacă ne gândim la membrii tineri şi vechi ai cenaclului „Noduri şi Semne” - Nona Tatiana Ciofu, Anca Şerban Gaiu, Simona Toma, Laurenţiu Pascal - care au crescut odată cu cenaclul, în cenaclu, aceştia s-au format pur sub umbrela lecturilor la cenaclu şi mai puţin sub impulsul publicării unui volum personal. Un suflu nou a dat, aşadar, întâlnirea cenaclului „Noduri şi Semne” cu „Oblio” - Octavian Miclescu, Marius Grama, Leonard Matei, Andrei Velea-, dar şi apariţia celor mai tineri - Alexandru Maria, Adrian Haidu, Nicoleta Onofrei, sau a celor foarte tineri Florin Buzdugan, Elena Donea, Sabina Penciu, Claudia Samoilă. "După o generaţie literară '90 care s-a afirmat din plin la nivel naţional, Galaţiului i-a lipsit continuitatea: nu există niciun douămiist! După "deceniul pierdut", Galaţiul revine în forţă, propunând nu mai puţin de 23 de nume de tineri autori! O "bază de selecţie" consistentă, promiţătoare. Le urez "colegilor de antologie" multă inspiraţie şi succes! Şi să ezite mai puţin în faţa debutului!" a spus poetul Andrei Velea.

„Mi se pare un pas important pentru mine, având în vedere şi că sunt cea mai tânără din cenaclu (Noduri şi Semne) - a fost şi este un impuls ca să mă ţin de scris. Atunci când scriu mă simt de parcă aduc un bine lumii în care trăiesc. Mă bucur pentru fiecare-n parte, pentru fiecare coleg de antologie”, a spus Sabina Penciu, elevă a Liceului Teoretic „Emil Racoviţă”.

„Cuvinte noi pe Domnească” după lansarea de luni, de la Centrul Cultural, ar urma - cel puţin aşa speră cei din paginile antologiei - să fie lansată, undeva prin aprilie, şi în Bucureşti, în cadrul întâlnirilor cu poezie şi muzică „Pariu pe Prietenie”, astfel s-ar putea spune că generaţia 2010 din Galaţi s-a ambiţionat să iasă la suprafaţă.

Nicoleta Onofrei

(articol apărut în „Imparţial” în 17 februarie 2012)

Revista Dunarea de Jos, nr.120, februarie 2012

Open publication - Free publishing - More cultura

"Hotel în Atlantida" lansat la Salonul "Axis Libri"

Joi 16 februarie 2012, "Hotel în Atlantida" a fost (re)lansat în cadrul Salonului literar "Axis Libri" (biblioteca V.A.Urechia, Galaţi). În fotografie sunt alături de Zanfir Ilie (directorul BVAU), A.G.Secară (care a lansat "Anonimul Gălăţean") şi Teodor Parapiru (moderatorul întâlnirilor "Axis Libri").

Argumentul & fizionomia generaţiei 2010 din Galaţi

1. Câteva rânduri despre conceptul de generaţie literară.

Dezbaterile despre conceptul de generaţie literară sunt prea multe şi prea pătimaşe pentru a fi prezentate în totalitatea lor aici. De altfel, conceptul de generaţie nici nu este foarte util creatorilor sau publicului larg, fiind mai degrabă interesant pentru criticii şi istoricii literari. Iată cum argumenta Radu G. Ţeposu în „Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă”: „criteriul generaţiei i-a interesat în chip serios pe oamenii de litere şi, în limitele temperanţei, a devenit un obiect temeinic, folositor, instructiv. Nefiind cu totul o obsesie vacuă, împărţirea pe generaţii a fost cel puţin un instrument de lucru pentru cercetătorul literaturii, şi nu întâmplător vorbim azi de generaţia lui Chateaubriand, de cea a lui Voltaire, la francezi, ori, la noi, de junimişti, de paşoptişti, de interbelici sau de generaţia ’60”. Aşa că nu voi mai irosi spaţiul şi voi considera valid conceptul de generaţie literară, „cu temperanţă”, fără a-l considera un adevăr care nu poate fi supus polemicii.

Pentru a schiţa cadrul în care discutăm despre o generaţie 2010 la Galaţi, voi începe printr-o scurtă prezentare a criteriului de generaţie literară. Introdus în anii ’30 ai secolului trecut de către Albert Thibaudet, generaţia literară era totuna cu cea biologică. Astfel, criticul francez număra trei generaţii pe secol. Altminteri, diverse periodizări au mai circulat în istoria culturii, cu unităţi de măsură precum secolul, perioada (unui domnitor anume) sau diverse combinaţii. Însă discuţia modernă asupra conceptului de generaţie literară începe cu Thibaudet. Ea continuă în formalismul rus, care descrie un concept similar cu cel de paradigmă literară şi depăşeşte cadrele identificării cu generaţia biologică. Persoane de aceeaşi vârstă pot aparţine unor generaţii literare diferite. O astfel de idee a susţinut-o la noi Tudor Vianu, care a propus conceptul de „generaţie de creaţie”. Pentru Vianu, generaţia nu este determinată de vârsta biologică, ci de o comunitate de principii ideologice şi estetice care animă creatori de vârste diferite. Aşa că la Tudor Vianu o generaţie literară durează mai mult decât una biologică. Totuşi istoria îl contrazice. De la cei treizeci de ani pe generaţie la Thibaudet (şi mai mult de treizeci la Vianu), ne confruntăm acum cu o situaţie în care avem o generaţie literară nouă la fiecare zece ani…

2. „Ismele” ultimilor douăzeci de ani în literatură. „Moartea” douămiismului. Gânduri despre o eventuală generaţie 2010.

Într-un articol intitulat „Manifeste literare nouăzeciste şi douămiiste” (publicat în două părţi în revista „Luceafărul”, 2009), Felix Nicolau face o trecere în revistă a celor mai importante manifeste literare care au circulat în ultimii douăzeci de ani. Iată câte sunt: nouăzecism, delirionism, fracturism, douămiism, utilitarism, performantism, autenticism, boierism, turnism, nunuism (ultimele trei fiind considerate „post-douămiiste”). Concluzia: „1998-2008 este probabil cea mai prolifică perioadă în teoretizări de acest gen”. Trăsătura comună a tuturor aceste manifeste este „poziţia explicit defavorabilă postmodernismului”, astfel încât, spune Felix Nicolau, „postmodernismul românesc a durat mult mai puţin decât cel occidental. A debutat tardiv, dar, în ce priveşte agonia, are şansa de a fi contemporan cu restul mapamondului”.

Se spune în general (sau cel puţin se admite de către unii) că ultimul curent literar „închegat” a fost (sau este încă) douămiismul. Iar aceste vorbe sunt însoţite de zeci de păreri pro şi contra în reviste sau pe site-urile literare. În 2006, Răzvan Ţupa, una dintre figurile centrale ale generaţiei în cauză, decreta: „generaţia 00 a expirat. urmează poezia”. În acel articol, tânărul poet constata că zeci de zeci de tineri imită cu mai mult sau mai puţin succes fracturismul, mizerabilismul, astfel că timpul ei creator a trecut, urmând epoca epigonilor. În viziunea lui Ţupa, generaţia 2000 s-a stins repede, ţinând între 1998 şi 2005 (fracturismul fiind inclus ca manifest douămiist).

„Colocviul tinerilor scriitori 2011” (proiect al Uniunii Scriitorilor desfăşurat anual în Alba Iulia) a avut drept temă de dezbatere: „Generaţia 2000. Predarea ştafetei?” Voi reda întocmai câteva dintre părerile exprimate acolo (aparţinând unor tineri scriitori), întrucât ele conţin supoziţii personale asupra a ceea ce s-ar putea numi generic „generaţia 2010”:

Adrian Diniş: „Generaţiei nouăzeciste i-a priit umbra, douămiismul a venit foarte agresiv şi zgomotos, iar vocea lui se mai aude încă undeva departe, pentru ca noua generaţie să se formeze mult mai tăcutţi să fie mult mai eterogenă din punct de vedere al formulelor abordate, ceea ce îmi aminteşte de capetele generaţiei optzeciste şi mă face să cred că va fi o parte mai glamour, mai rock-star şi o alta underground, mai boemă.”

Iulia Militaru: „Criteriul generaţionist îmi apare ca depăşit şi ineficient azi. Pe de o parte, el se bazează pe o anumită dinamică a centralului şi marginalului, ceea ce menţine încă existenţa unui centru tare, care se impune la un moment dat; pe de alta, tocmai această dinamică face ca, în cadrul câmpului, să se manifeste relaţii de putere. O astfel de imagine asupra literaturii pare a nu fi conştientizat încă intrarea noastră în alt secol, secolul XXI – nu coagularea într-o generaţie, ci dispersia ar trebui să ne intereseze.”

Bogdan Coşa: „în epoca postmoralistă spre care se face deja uşor, dar vizibil, trecerea, vor gravita simpli scriitori, independenţi, fără manifeste sau orgolii de apărat în faţa predecesorilor (evident, vorbesc în numele meu), pe care îi vor privi ca pe nişte obiecte de muzeu, cu nostalgia luptelor intergeneraţionale şi a idealismului pierdut.”

Iată, deci, câteva trăsături comune: o generaţie care nu mai crede în diferenţele dintre generaţii, interesată nu de „coagulare”, ci de „dispersie”… O generaţie sceptică (relativ la acest tip de cristalizare), de individualităţi, fără „program estetic”. De ce nu?

3. Conştiinţa de sine a unei generaţii. Argument pentru o nouă generaţie literară la Galaţi.

Totuşi, scepticismul creatorilor relativ la ideea de generaţie literară este oarecum firesc. Repet: conceptul este interesant mai degrabă pentru istorici şi pentru critici, mai puţin pentru public sau pentru autori. Allen Ginsberg spunea undeva: „Generaţia beat? Nu! Eram doar o gaşcă de prieteni dornici de a fi publicaţi.” Alain Robbe-Grillet, în „Cuvânt înainte la o viaţă de scriitor”, vorbeşte despre cât de slab era sentimentul autorilor din cadrul mişcării „Noului Roman” că aparţin aceleiaşi generaţii. Într-un articol intitulat „Generaţii biologice, generaţii literare” (România Literară, nr.13, 2010), Nicolae Manolescu se întreabă dacă au avut conştiinţă de sine generaţiile literare. Concluzia: „Răspunsul este, evident, negativ. Generaţia junimistă sau cea optzecistă au fost mai conştiente de ele însele decât altele. Generaţia ’27 a fost de departe cea mai agresivă, pe cale de a fi egalată de generaţia 2000. Comportamentul se măsoară prin intensitatea contestării bătrânilor”.

În postfaţa la antologia „Cuvinte noi pe Domnească” (ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2012), antologie care propune o imagine de ansamblu a ceea ce s-ar contura ca generaţie 2010 la Galaţi, argumentam astfel: există un „corpus” de tineri scriitori, există „predecesori” la care ne raportăm polemic şi există „tineri” (liceeni) care se formează sub umbrela acestui „establishment literar”. Asta face să ne închegăm într-o generaţie. Despre felul ei, despre tăria legăturilor, voi vorbi în capitolul următor. Iată, însă, câteva nume: Marius Grama, Matei Leonard, Octavian Miclescu şi Andrei Velea, prieteni şi membri ai mai multor cenacluri succesive („Anton Holban”, „Gellu Naum”, „Cubul Critic Oblio”); Ionel Creţu, Anca Şerban Gaiu, Adrian Haidu, Nicoleta Onofrei, Simona Toma, Radu Vartolomei, membri fideli ai cenaclului „Noduri şi Semne”. Dacă cei de mai sus au debutat deja sau sunt în pragul debutului, iată câţiva tineri care abia învaţă tainele scrisului: Florin Buzdugan, Elena Donea, Radu Dragomir, Sabina Penciu, Claudia Samoilă. Precum se vede, „lista” nu este scurtă, cei enumeraţi fiind doar partea considerată ca reprezentativă de către autorul acestor rânduri.

4. Fizionomia generaţiei 2010 din Galaţi.

A discuta despre înfăţişarea unei generaţii literare a cărui membru activ eşti, nu este o întreprindere comodă. Aşadar, pentru a se consemna la un dosar imaginar, simulez o declaraţie negru pe alb cum că părerile exprimate mai jos sunt subiective, îmi aparţin în totalitate, iar părerile contrare, în măsura în care sunt bine argumentate, sunt îndreptăţite la existenţă.

Trăsăturile mai sus amintite, de scepticism la idee coagulării sub umbrela unei generaţii literare, apetenţa către dispersia faţă de centru, miza pe individualitate în dauna unui „program estetic unitar” se manifestă fără doar şi poate în cadrul tinerilor cenaclişti din Galaţi.

Ezitarea în faţa debutului este o altă caracteristică a tinerei generaţii din Galaţi. Cred că explicaţia este o imposibilitate de a vedea miza literaturii. Chiar dacă sunt foarte mulţi tineri care scriu (a se observa efervescenţa creatoare şi pseudo-creatoare din zona site-urilor literare), totuşi nu există succes de public sau succes de critică. Publicul citeşte sporadic, iar critica, aşa cum se spune adeseori, a trădat tânăra poezie, demisionând în masă. Înţepeniţi în discuţii (mai mult sau mai puţin fertile) pro sau contra douămiismului, criticii ezită încă să investigheze masa impresionantă de cărţi care apar an de an (aparţinând unor autori „post-douămiişti”). Fără miza succesului la critică (care a constituit în general miza ultimilor douăzeci de ani în literatură) şi fără miza succesului la public (ba chiar, de multe ori, ca reflex anti-douămiist, privit ca „toxic”), tinerii scriu şi ezită să debuteze, să publice, să îşi asume vizibilitatea publică. Doar trei din cei douăzeci şi trei de participanţi la antologia „Cuvinte noi pe Domnească” aveau cărţi publicate în momentul lansării.

Apoi, acolo unde se întâmplă, debutul este acompaniat de un fel de dezamăgire, dată fiind lipsa de înţelegere a rostului promovării şi a „managementului” imaginii scriitorului. Poate că şi „provincialitatea” mediului cultural gălăţean este responsabilă de o astfel de situaţie, iar o anumită repulsie în faţa „marketingului cultural” este un reflex anti-douămiist (foarte vocal şi vizibil). Dacă ne uităm la alte exemple din zona Galaţiului, nouăzecişti precum Mihail Gălăţanu sau Florina Zaharia, putem conchide că această timiditate excesivă este în special o trăsătură a tinerei generaţii, mai puţin a scriitorilor gălăţeni în general.

Lipsa unui „program estetic”: coagularea tinerilor în jurul a două cenacluri nu a avut loc „pe principii estetice”. Nu există nicio viziune artistică unitară în rândul tinerilor cuprinşi în antologie. Funcționează din plin noul scepticism faţă de manifestele literare. Se scrie „din suflet, din trăire sinceră”. Va fi rostul criticii să identifice trăsăturile comune ale acestor scriitori în formare. Cel puţin în ceea ce priveşte situaţia de fapt, ei nu pornesc de la nici un manifest comun. Este, ca să spun aşa (raportându-mă la primul capitol), un fel de „generaţie biologică”, chiar dacă nu ne place ideea că vârsta este un criteriul esenţial. Este, raportat la terminologia postmodernistă (Vattimo), o „generaţie slabă”, una „tare” fiind axată pe un manifest estetic. Sau nu este nicio generaţie. Oricum, e prea devreme pentru concluzii…

Andrei Velea, ianuarie 2012

Cuvinte noi pe Domneasca - poza de grup

Fotografie de grup de la lansarea Antologiei "Cuvinte noi pe Domneasca" (Editura Centrului Cultural Dunarea de Jos, Galati, 2011) - Antologia tinerei generatii din Galati.

Lansarea a avut loc pe data de 13 februarie 2012, Centrul Cultural Dunarea de Jos, Galati.

De la stanga la dreapta: Ionel Cretu (Ana Tropos), Gabi Ghimpu, Matei Leonard, Octavian Miclescu, Anca Serban Gaiu, Andrei Velea, Cristina Dobreanu, Sabina Penciu, Laurentiu Pascal, Simona Toma, Sergiu Dumitrescu (directorul Centrului Cultural Dunarea de Jos, Galati), Nicoleta Onofrei, Cristina Balan, Florin Buzdugan, Nona Tatiana, Claudia Samoila, Marian Stroe, Mihaela Galu si a.g.secara (Anonimul Galatean).

Proză scurtă în Zon@literară

Am apărut cu o proză scurtă în revista „Zon@literară”, nr.1-2, ian.-febr. 2012. O puteţi citi aici (p.105). Lectură plăcută!

Generatia 2010 la Galati - Afisul

a.g.secara si Andrei Velea la Salonul Axis Libri

Generaţia 2010 la Galaţi (antologie)

Repere pe drumul devenirii unei generaţii

~Generaţia 2010 la Galaţi~

Mai degrabă decât a fi un manifest estetic, antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească” (ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011) este martor istoric al unei tinere generaţii de scriitori gălăţeni, aflată de mai bine de zece ani într-un proces de formare şi care, iată, a ajuns la maturitate. Sau, dacă e prea mult spus maturitate, atunci a ajuns în punctul în care îşi asumă actul publicării, al „ieşirii din ghindă”; acel „Break on through”, după cum spun americanii (nu numai prin versurile formaţiei „The Doors”). Iar această „ghindă”, acest incubator de tinere condeie gălăţene, a constat în activitatea a două cenacluri cu profil diferit (după cum se va vedea în rândurile de mai jos): „Anton Holban” (actualmente „Cubul Critic Oblio”) şi „Noduri şi semne” (înşiruirea este în ordine alfabetică).

Aflat ca un fel de ostrov între Iaşi şi Bucureşti (este aproape la propriu un oraş înconjurat de ape!), trăind din amintirea unui aport consistent la generaţia nouăzeci (Mihail Gălăţanu, Cristian Pavel, Alina Durbacă, Florina Zaharia), neavând (încă!) niciun „douămiist” cunoscut, Galaţiul priveşte, după cum se vede, cu speranţe spre o aşa zisă „generaţie 2010” – repet, nu neapărat într-un sens estetic, cât mai degrabă într-unul cronologic. În momentul în care sunt scrise rândurile de faţă, nu se vorbeşte nicăieri cu tărie despre o eventuală generaţie estetică 2010, ci, maximum, e deplânsă intrarea într-o stare de colaps a ultimei generaţii cât de cât articulată din acest punct de vedere: „generaţia 2000” (de altfel „Colocviul tinerilor scriitori” din 2011 a avut drept temă: „Generaţia 2000. Predarea ştafetei?”). Istoria ultimului secol ne-a învăţat că, în linii mari, o dată la zece ani o nouă „generaţie” de creaţie apare pe scena culturii. Poate că, în mai multe cazuri, diferenţele dintre aceste „generaţii de creaţie” nu sunt într-atât de mari încât să justifice tratarea lor „în capitole separate”, însă vom respecta această „periodizare” impusă de istoria literaturii, fără a construi un „bastion generaţionist” şi fără a crede că ea suprimă libertatea de exprimare a tânărului creator.

Activitatea cenaclului „Cubul Critic Oblio” se desfăşoară în cadrul Centrului cultural „Dunărea de Jos” şi beneficiază de suportul revistei aceluiaşi centru, „Dunărea de Jos”. Acest cenaclu continuă, de fapt, activitatea altor două cenacluri (în sensul că, în mare, este vorba de aceiaşi oameni şi aceleaşi idei): „Anton Holban” (Casa Corpului Didactic, 1995-2002) şi „Gellu Naum” (Casa de Cultură a Studenţilor, 2001-2005), cenacluri care au fost coordonate de către criticul şi profesorul literar C-tin Dimofte. Talentul critic şi profesoral al domniei sale a făcut ca un nucleu de tineri elevi să devină, deja, tineri scriitori. Şi asta pe parcursul, după cum se vede, a cincisprezece ani de activitate. Între tinerii formaţi sub bagheta profesorului Constantin Dimofte, următorii merită menţionaţi: Marius Grama, Matei Leonard, Octavian Miclescu, precum şi subsemnatul, Andrei Velea. Mai târziu, acestui „nucleu” s-a alăturat şi Adi G.Secară, tânăr poet, critic literar şi prozator, care organizează şi coordonează întâlnirile din „Sala cu pian” sau de la mansarda „Centrului Cultural Dunărea de Jos”.

Cenaclul „Gellu Naum” şi revista „Drumeţul Incendiar” au funcţionat în tandem, sub egida Casei de Cultură a Studenţilor, susţinându-se reciproc pe întinderea a patru-cinci ani. Acelaşi model, însuşit în cadrul şedinţelor de la „Anton Holban”, de critică pozitivă şi constructivă, de dezbateri asupra textelor, de şcoală literară, de învăţare perpetuă, de adoptare flexibilă a noului, de deschidere către persoane şi experienţe literare noi, au constituit atât baza cât şi succesul cenaclului „Gellu Naum”, devenit bine cunoscut în cadrul întâlnirilor cenaclurilor studenţeşti din întreaga ţară.

Odată ce tinerii care formau nucleul mişcărilor de mai sus au depăşit acea perioadă de viaţă intitulată „studenţie”, au încercat crearea unui grup închis, numit „Lampisterii”. Însă orice grup închis, care se izolează de restul manifestărilor, duce, încet şi sigur, la sterilitate. Publicaţi în mai multe rânduri în antologiile literare, precum şi în revista Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, unirea dintre acestă grupare şi instituţia mai sus amintită a avut loc în toamna anului 2009, cu susţinerea lui Adi G.Secară (în cadrul şedinţelor de cenaclu) şi a Florinei Zaharia (în paginile revistei şi a editurii).

Cenaclul „Noduri şi Semne” a luat fiinţă la câteva zile după dispariţia poetului Nichita Stănescu, în 1983. Nume extrem de importante ale culturii gălăţene au trecut pe la şedinţele acestui cenaclu. Aici sunt câteva dintre numele care fac şi astăzi faima cenaclului: Simon Ajarescu, Ruxanda Anton, Ion Avram, Petre Barbu, Victor Cilincă, Gelu Ciorici, Costel Crângan, Adina Dabija, Alina Durbacă, Mirel Floricică, Mihail Gălăţanu, Stela Iorga, Dimitrie Lupu, Dan Manole, Tudor Neacşu, Eugen Neculiţă, Cristi Pavel, Ion Potolea, Viorel Ştefănescu, Maria Timuc, Ion Zimbru. Nu are rost să trecem în revistă întreaga activitate a acestui cenaclu, ci, mai degrabă, să ne axăm pe influenţa şi însemnătatea ei în ceea ce priveşte tânăra „generaţie 2010”.

Câteva personalităţi ale culturii gălăţene s-au ocupat în ultimii ani de acest cenaclu: prozatorul Dimitrie Lupu, un adevărat mentor al multora dintre scriitorii care s-au format în cadrul acestui cenaclu, prozatorul Ion Avram şi poeta Stela Iorga; nu la fel de regulat, însă cu dăruire, au trecut pragul cenaclului poetul Ion Zimbru şi prozatorul Victor Cilincă. De ei se leagă devenirea unor tineri precum Cristina Dobreanu, Adrian Haidu, Alexandru Maria (pseudonim pentru Ionel Creţu), Nicoleta Onofrei, Laurenţiu Pascal, Anca Şerban Gaiu, Simona Toma sau Radu Vartolomei.

În rândurile despre „Cubul Critic Oblio” subliniam o anumită orientare de „cenaclu-şcoală”, o atmosferă de discuţii subtil-didactică, împletită cu elemente de cursuri de creative writing. În ceea ce priveşte cenaclul „Noduri şi Semne”, această caracteristică, fără a fi absentă, trece, totuşi, parcă, într-un plan secund, lăsând loc unui ring de opinii mai pronunţat individualiste. Există o anumită „răutate” cultivată de-a lungul existenţei cenaclului „Noduri şi Semne”. Iată cum descrie scriitorul Dimitrie Lupu însuşi această caracteristică, vorbind despre istoria mişcării: „Am hotărât de comun acord că întrunirile noastre se vor desfăşura sub semnul sincerităţii crude. Multe seri se lăsau cu scântei, când <<demontam păpuşa>> – cum, cu bună răutate, numeam dezbaterile pe marginea textelor prezentate. Însă disputele în cadru organizat, la obiect, aveau altă ţinută şi finalitate. <<Cititorul>> se alegea cu ceva-ceva şi nici ceilalţi nu rămâneau fără un ce câştig. Ne păstram <<răi>> din dorinţa de a ne ajuta întru dibuirea căii personale spre literatura de valoare, <<adevărată>>. Şi unii şi-au şi găsit-o în substanţa acelor <<dispute>>, chiar dacă ea s-a dovedit a fi alta decât cea întrezărită şi indicată de <<grup>>.”

Un grup de elevi (unii deja studenţi) se formează „beneficiind” de avantajele ambelor cenacluri: de „răutatea” şi de atmosfera mai bine conturată din „Noduri şi Semne” (întâlniri săptămânale, cronică de cenaclu ţinută „cu sfinţenie” de către prozatorul Ion Avram, on-line şi în paginile cotidianului „Viaţa Liberă”, ieşiri după fiecare şedinţă „în oraş”), dar şi de atmosfera mai „didactică”, mai aplecată spre „spiritul şi litera” criticii literare, cultivată sub bagheta profesorului Constantin Dimofte (mai puţin activ în ultima perioadă din cauza problemelor de sănătate) sau a celui care semnează critica sa literară, ca şi textele literare, a.g.secară. Între aceşti tineri (chiar dacă nu fac parte, cronologic vorbind, din ceea ce încercăm să conturăm aici ca „generaţie 2010”) merită menţionaţi: Florin Buzdugan, Elena Donea, Andra Pelineagră, Sabina Penciu şi Claudia Samoilă.

Rezultantă, iată, a două cenacluri literare cu personalitate distinctă, având „precursori”, „urmaşi” şi „mentori”, chiar dacă mai puţin cunoscută (încă) la nivel naţional, o nouă generaţie de creaţie ia fiinţă în Galaţi. Antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească” nu face altceva decât să fie un manifest de existenţă şi mai puţin unul estetic. Ori poate cheia estetică de interpretare nu este evidentă astăzi şi ne va fi mai uşor să citim textele acestei cărţi atunci când se va vorbi, cu anvergură, de o adevărată „generaţie 2010”, iar trăsăturile ei vor fi reliefate de către critici. Până atunci vă invităm pe drumul devenirii noastre, sperăm în continuare Stradă Domnească să fie, şi afirmăm, cu putere, că, iată, Galaţiul are tineri scriitori!

* Lansarea antologiei „Cuvinte noi pe strada Domnească” va avea loc pe data de 13 februarie 2012, orele 17, Centrul Cultural Dunărea de Jos, Galaţi

INTERVIU - Andrei Velea colecţionează premii literare

Interviu publicat în cotidianul Viaţa Liberă (Galaţi, 21 ianuarie 2012). Poate fi citit şi aici. A consemnat Angela Ribinciuc.

Despre Andrei Velea am tot auzit vorbindu-se cu admiraţie în rândul scriitorilor gălăţeni. Astăzi vă prezentăm un dialog cu cel mai tânăr colecţionar de premii literare din breasla scriitorilor noştri.

---

- Când şi cum ai debutat editorial?
- În Galaţi, tinerii debutează târziu. Cauzele sunt multiple, de la decuplarea faţă de centrul cultural gălăgios şi vizibil (Bucureştiul), până la complexele şi timiditatea de tip provincial. Eu am făcut-o în toamna lui 2010, la vârsta de treizeci de ani, asumându-mi ieşirea „la rampă” cu un volum de poeme intitulat „Gimnastul fără plămâni” (Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Galaţi). Volumul este o antologie ce reuneşte cele mai importante cicluri de poeme pe care le-am scris pe parcursul a paisprezece ani de când „mă învârt” prin cenaclurile gălăţene, ca membru simplu, fondator sau chiar coordonator.

- Anul 2011 ţi-a adus câteva premii naţionale. Te aşteptai?
- Mi-a adus, într-adevăr, un succes la care nu mă aşteptam. Am primit nu mai puţin de patru premii pentru debut, ceea ce e o performanţă notabilă, ţinând cont de faptul că editura nu este una naţională, ci una locală! Asta demonstrează clar că se poate, că a debuta la o editură mică nu e un soi de condamnare la lipsa de vizibilitate. Dintre aceste premii, cele mai importante sunt „Porni Luceafărul” (Botoşani), un premiu de talie naţională, de prim rang, precum şi Premiul Uniunii Scriitorilor Filiala Sud-Est (Galaţi). Am mai fost premiat şi în cadrul festivalului „Emil Botta” din Adjud, precum şi în cadrul „Serilor de poezie de la Negrileşti” (Liga Scriitorilor din Vrancea).

- 2011 a însemnat şi publicarea celui de-al doilea volum al tău…
- „Hotel în Atlantida” se numeşte şi a apărut la Editura Fundaţiei Culturale Antares. Lansarea a avut loc în cadrul Festivalului Internaţional „Serile de poezie ale revistei Antares”. Ca să revin la 2010, el a însemnat pentru mine nu numai debutul editorial, ci şi debutul (în cadrul cenaclurilor) cu proză scurtă. Am lecturat pentru prima dată o proză scurtă la o şedinţă a „Cubului Critic Oblio” (Centrul Cultural „Dunărea de Jos”), cu două săptămâni înaintea debutului editorial cu poezie! Anul trecut am început să trimit proză scurtă la diverse concursuri din ţară şi chiar de la prima participare am obţinut Marele Premiu „Eusebiu Camilar” în cadrul Festivalului Naţional de Literatură „Eusebiu Camilar – Magda Isanos”. Norocul începătorului? Nu doar noroc, deoarece am reuşit să confirm de-a lungul anului şi la alte concursuri, ceea ce nu se întâmplă foarte des la proză (rar vezi aceleaşi figuri de mai multe ori pe podium, ceea ce nu e cazul la poezie). Am mai obţinut, în toamnă, Premiul al III-lea la Concursul Naţional de Proză „Marin Preda”, Menţiune la Concursul Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, iar anul l-am încheiat „pe cai mari”, cu Premiul I la secţiunea proză scurtă din cadrul Concursului Naţional „Text Construct”.

- Cum crezi că va fi pentru tine 2012?
- Îmi doresc să devin membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Sud-Est, pentru acea formă de prestigiu pe care ţi-o dă calitatea de membru al celei mai vechi şi importante organizaţii de breaslă. Apoi, probabil tot în cadrul Festivalului „Antares”, voi lansa cea de-a treia carte de poeme, de data asta la Editura Brumar. A doua lansare va avea loc în toamnă la Târgul Internaţional de Carte „Gaudeamus”, Bucureşti. Profit de ocazie pentru a divulga titlul: „Lumea e o pisică jigărită”. În rest? Cronici de carte la revista „Dunărea de Jos” şi cât mai multă proză, pentru că se apropie şi momentul debutului cu un volum de proză scurtă!

Recitand pe scena Teatrului Muzical din Galati

Antologia Artã sfâşiatã

Am aparut cu un ciclu de poeme in antologia "Artã sfâşiatã" (editura Arhip Art, Sibiu, 2011), realizata de doamna Valentina Becart. Antologia este consistenta: 73 de poeti contemporani (454 pagini!). Intre cei pe care ii cuosc se numara doamnele Cezarina Adamescu si Eleonora Stamate. Felicitari tuturor celor antologati si in special coordonatoarei proiectului!

Grupaj de poeme în Algoritm Literar nr.5

Am apărut cu un ciclu de poeme intitulat "Aplaudăm vidul" în revista Algoritm Literar nr.5, ianuarie 2012. La secţiunea "Cărţi primite la redacţie" figurează şi volumele mele!
Revista este disponibilă în format electronic aici.

Despre invizibilitate, împreună cu Nedelciu

Mi-a fost publicată o proză scurtă în revista Oglinda Literară, numărul 121 (ianuarie 2012) - "Despre invizibilitate, împreună cu Nedelciu". Proza a obţinut Premiul I la secţiunea proză scurtă din cadrul Concursului Naţional de Poezie şi Proză Scurtă de Ficţiune "Text Construct", decembrie 2011. Cine este curios, o poate citi aici (pg.7633):

Pro şi contra Divinei Tragedii (de Medeea Iancu)

Cronică zgârcită în citate, dar bogată în polemică. Apare şi Chuck Norris.

„Divina Tragedie” (ed.Brumar, 2011), volumul de debut al poetei Medeea Iancu, a fost lansat, într-o companie selectă, la Târgul de Carte Gaudeamus de la sfârşitul lui 2011. Au vorbit despre carte Luigi Bambulea, Daniel Cristea-Enache şi Robert Şerban. Dacă primul a ţinut un adevărat curs de estetică, al doilea a detensionat atmosfera cu un banc: „De ce în calendarul lui Chuck Norris nu există data de 1 aprilie? Deoarece nimeni nu îl păcăleşte pe Chuck Norris! Vă invit să citiţi această carte şi să aflaţi cum puteţi să-l păcăliţi pe Chuck Norris…”

Istoria cărţii începe în 2009, când manuscrisul volumului a fost premiat în cadrul Concursului de Poezie „ProVERS” de către un juriu format din: Daniel Cristea-Enache, Nichita Danilov, Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu, Ioan Es.Pop şi Ştefan Manasia. El a apărut în condiţii grafice de excepţie cu sprijinul Clubului Cultural Euphorion, care i-a decernat poetei Premiul Naţional de Poezie „Radu Săplăcan” (juriu: Ion Mureşan, Nichita Danilov, Viorel Mureşan, Ioan Mărginean şi Luigi Bambulea).

După cum se poate vedea, Medeea Iancu debutează în forţă. Este clar că va fi unul dintre cele mai discutate şi premiate debuturi în 2012.

Pentru a trece efectiv la dezbaterea cărţii, voi începe prin a reda opinia lui Al. Cistelecan (unul dintre semnatarii de pe coperta a patra), care consideră cartea nu un simplu debut, ci de-a dreptul un „eveniment în ordine lirică; unul care mută autenticismul în autenticitatea acută şi face din convenţia biografică o tramă confesivă dureroasă”. Apoi continuă: „Nici nu cred că e un volum de poeme; e tot ce poate da mai mult poezia ca limbaj de împărtăşire, de exorcizare, de asistenţă”. Citind cartea Medeei Iancu, am avut acelaşi sentiment: că nu e ceea ce numim în mod obişnuit o carte de poeme. Este un poem lung, cât tot volumul, care dezvoltă ramificaţii, ca nişte vase subţiri de sânge. O arhitectură frumoasă, de anvergură, care arată că Medeea Iancu are forţă poetică, are suflu. Totuşi, poemele care intră în alcătuirea tabloului de ansamblu, „sub-poemele”, nu sunt toate egale ca intensitate lirică şi valoare. Ba chiar am avut impresia că tocmai această intenţie de „mega-poem”, de „carte-poem”, îi joacă feste, pagini întregi putând fi condensate. Uneori se simte prea mult ambiţia ansamblului în detrimentul detaliului.

În ceea ce priveşte noutatea liricii Medeei Iancu („eveniment în ordine lirică”), nu sunt de acord cu Al.Cistelecan. Mi se pare că lirica feminină (şi nu numai, dar în special cea feminină) din ultimii douăzeci de ani se învârte în aceeaşi paradigmă a autenticismului/hiper-autenticismului. O dovadă a locurilor comune la care apelează autoarea sunt desele referiri la „piele” sau „inimă” – elemente care aproape că nu lipsesc din nici un poem. E ca şi cum ar dori să ne inducă toată această atmosferă senzorială, ultra-senzorială, prin invocarea obsesivă a receptorilor tactili sau a organelor fiziologice implicate (repetiţia este un procedeu prezent în toată cartea, devenind astfel motorul principal al poeticităţii la Medeea Iancu).

E drept că reluând obsesiv combinaţia de cuvinte „aer-aripi”, se creează ideea de zbor. Însă pare o lipsă de imaginaţie să abuzezi de un astfel de procedeu. Dar aici e situăm în zodia limbajului de care vorbea Al.Cistelecan: acela de „exorcizare”. Cartea e plină până la refuz de repetiţii incantatorii, care te fac să simţi într-adevăr o anumită vrajă a realităţii acute: „inima mea este o balerină./ inima mea este o străinătate./ inima mea s-a fărâmiţat ca o casă de melc./ inima mea este un cer” (p.39). Peste trei pagini: „tata a căscat o gură mare/ tata înghiţise toate jucăriile mele/ gura tatei se târa precum un gândac burtos/ gura era o mireasă gravidă.” Un vers pauză, apoi: „tata are nasul meu/ tata are ochii mei/ tata are urechile mele/ tata are gura mea/ tata are sprâncenele mele/ tata este o petală de hârtie”. De mare efect este repetiţia din finalul cărţii, apogeu al acestui procedeu şi al acestui document de existenţă: „dumnezei căzuţi, dumnezei puturoşi, dumnezei provinciali/ dumnezei atletici în costume de mişcare înghițind flăcări/ dumnezei cu chip de clovn speriind copiii dumnezeilor/ dumnezei instalatori reparând conductele cerului/ dumnezei cu teama de întuneric/ dumnezei mulţi şi surzi cu decoraţii pe piept/ dumnezei cu coroane de staniol pe cap dumnezei reparând alţi dumnezei/ dumnezei graşi dumnezei slabi dumnezei rahitici dumnezei claustrofobi/ dumnezei birocraţi numărând dumnezeii cerurilor/ dumnezei cu iepuraşi sub mânecă dumnezeu fără nici un dumnezeu;/ viaţa aceasta: dumnezeii noştri plini de alţi dumnezei, mai mici.”

De-a lungul lecturii volumului m-am jucat pe o foaie de hârtie, simulând un fel de tabel cu două coloane: „pro” şi „contra”. Schematic vorbind, mi-am imaginat următoarele puncte în prima categorie („pro”): faptul că această carte este, indiscutabil, un document liric existenţial tulburător; am subliniat curajul pe care îl are poeta de a-şi aşterne pe hârtie şi de a aduce în lumina tiparului „monştrii interiori” (există referinţe la boli concrete, la tratamente sau perioade de spitalizări); tot aici intră, după cum am spus şi mai sus, faptul că arhitectura cărţii este una de anvergură – la o vârsta destul de fragedă, tânăra poetă scrie o carte-poem, nu o poezie, două sau trei; dincolo de toată starea de boală şi moarte care creează fundalul poemului, această carte propune un poet sănătos (estetic vorbind) – sensibilitatea demonstrată de-a lungul întregii cărţi este autentic poetică.

Cât despre cealaltă categorie, „contra”, iată ce remarci a strâns sub ea (le voi reda aşa cum figurează pe foaia de hârtie, de dragul sintezei, chiar dacă o parte dintre ele au fost deja exprimate): apelul excesiv la elemente senzoriale („pielea” şi „inima” apar aproape pe fiecare pagină); poezia este, adeseori, prea diluată, de unde rezultă o anumită sărăcie a mijloacelor şi a vocabularului poetic; discursul poetic suferă de un fel de inflaţie; paradigma acut autenticistă sub care este scrisă această carte-document îi răpeşte din originalitate (situând-o pe autoare într-un fel de pluton compact de poete „ale sângelui şi trupului”).

Lectura cărţii nu m-a lămurit cum l-aş putea păcăli pe Chuck Norris... Volumul de debut al Medeei Iancu este, după cum bine spune Al.Cistelecan pe coperta a patra, „o condensare a suferinţei pure”. Este un poem demn, prin sensibilitate, de titlu. Găsiţi fiecare în parte motivele pentru care doriţi să o citiţi. Pentru mine, un motiv suficient de bun este acela că este o carte bună, provocatoare (chiar dacă, pe alocuri, doar prin intenţionalitate).

Andrei Velea

*cronică publicată în revista Dunărea de Jos nr.119, ianuarie 2012

Revista Dunărea de Jos, nr.119, ianuarie 2012

Open publication - Free publishing - More articole

Revista Dunărea de Jos, nr.118, decembrie 2011

Open publication - Free publishing - More critica

Antologia tinerei generaţii din Galaţi

"Cuvinte noi pe Domnească"

Antologia cuprinde un Argumentum de a.g.secară, poezie şi/sau proză de Adrian Haidu, Alexandru Maria, Anca Şerban Gaiu, Andra Pelineagră, Andrei Velea, Claudia Samoilă, Cristina Bălan, Cristina Dobreanu, Elena Donea, Florin Buzdugan, Gabriel Ghimpu, Laurenţiu Pascal, Leonard Matei, Marian Stroe, Marius Grama, Mihaela Galu, Mitruţ Popoiu, Nicoleta Onofrei, Octavian Miclescu, Sabina Daniela Penciu, Simona Toma, Sorin Atanasiu, Tatiana Nona Ciofu, Repere pe drumul devenirii unei generaţii de A. Velea şi Fişe de… dicţionar ( de istorie a literaturii, evident!).

Andrei Velea - Premiul I, Proză Scurtă, "Text COnstruct"

Buna ziua stimati participanti,

Odata cu sarbatorile de iarna si in apropierea Craciunului, am placerea de a va anunta castigatorii Concursului National de Poezie si Proza Scurta de Fictiune "Text COnstruct", castigatori desemnati de catre juriul format din d-nul Cornel Udrea, d-nul Traian Ursente şi d-nul Radu Vida :

Sectiunea Poezie:
Premiul I - Belea Miruna - Din Istoria Recenta a Satului Meu
Premiul II - Chiriţă Alexandra - Scâncet - Şerpii Cerului
Premiul III - Lucaci Sorin - În Burta Grasă a Peştelui de Duminică

Secţiunea Proză Scurtă:
Premiul I - Velea Andrei - Respectul între Vecini- Despre Invizibilitate, împreună cu Nedelciu
Premiul II - Balan Violeta - Mesaj din Adâncuri
Premiul III - Taylor Nicoleta - Roata Sorţii - Ultimul Autobuz

Dorim sa felicitam pe aceasta cale pe toti participantii si sa va invitam sa pastrati legatura cu noi pentru urmatoarele editii ale concursului.
Ne cerem scuze pentru intarzierile neprevazute si ne bucuram ca am reusit sa ducem la capat aceasta prima editie.

Sarbatori Fericite si numai bine!

Premiul USR Sud-Est pentru debut

Alaturi de Florina Zaharia, care a obtinut Premiul USR Sud-Est pentru Poezie. Eu am obtinut Premiul USR Sud-Est pentru Debut (in poezie). Vivat Centrul Cultural Dunarea de Jos, Galati!

PS: Premiul l-am obtinut pentru cartea "Gimnastul fara plamani", editura Centrului Cultural Dunarea de Jos, Galati, 2010

Grupaj de poeme in "Litere"

Mi-a fost publicat un grupaj de poeme in revista Litere (din Targoviste), nr.10-12, oct.-dec.2011.