marți, 31 iulie 2012
luni, 16 iulie 2012
Cartea Lirei. A treia!
marți, 3 iulie 2012
O cronică la cărţile mele în Algoritm Literar nr.6
Dispăruta lume nedispărută
Liviu Ofileanu
*revista poate fi descărcată de aici
Despre Andrei Velea aflăm că are un pic peste treizeci de
ani, este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Galaţi,
şi se află deja la a doua carte de poeme – Hotel în
Atlantida, Fundaţia culturală Antares, 2011 (după Gimnastul
fără plămâni, Ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, 2010).
Faptul că publică pe situri şi face parte din cenacluri on-line,
apare în antologii şi colaborează la reviste nu este un lucru
nou, ci unul comun şi dezirabil autorilor de astăzi. Încă de la
Gimnastul fără plămâni remarcăm discursul relaxat, o
directeţe voalând o fire aparent neproblematică, gata de joc
şi joacă, observaţii apăsate de Constantin S. Dimofte în
cuvântul înainte: “Andrei Velea este, în fond, un
temperament clasic ce se sprijină pe o logică structurală
strictă, care, cum este şi firesc la un artist ce a parcurs tot
felul de experienţe poetice, nu neglijează formal nici
sugestiile venite din alte zone: ale simbolismului,
postmodernismului ş.a.m.d.”, (Iată fiinţa în faţa iluminărilor
ciudate…, p. 9). Prefeţele ambelor volume au titluri aproape
identice, marcând probabil o eventuală continuitate la nivel
interpretativ, fie şi cu lectori diferiţi (C. S. Dimofte şi A. G.
Secară) – ultimul nume fiind prezent cu o postaţă în primul
volum, ca să revină în cel de al doilea cu o prefaţă, lucru mai
rar întâlnit şi singurul cu adevărat bizar într-un proces
editorial (dacă ambii prezentatori consideră o bizarerie titlul
ales de Velea cărţii sale, Gimnastul…).
Încă de la primul poem al Gimnastului se explicitează
crezul poetic, scribul ca prim lector şi destinatar a cărui
„gramatică a viziunii” (conform Mariei Corti) se influenţează
prin sugestie, şi anume poziţia de outsider autodeclarat faţă
de contextul Literaturii, minimalizându-se cu orgoliu scriitura
drept rezultatul unor halucinaţii “citeşti versurile astea ca peun
delir/ şi crezi că nu-i nimic în realitate care să le
corespundă:/ gândeşti că strofele-s doar decupate din
peisajele minţii,/ că totul se petrece numai după ce
imaginaţia pură/ frenetizează orice cuvânt./ […] iar tu nu tenţelegi,
nu te cunoşti, nu te explici sieţi,/ însă exişti, iar asta e
de-ajuns.”, (poem, p. 12). Dispusă în şase compartimente,
materia textuală a Gimnastului ne va situa în aria poemelor
de dragoste filtrată prin intelect, curtare şi concretizare în
„cinci poeme” (2002) şi în „Versuri pentru Lolita” (2003),
proiecţiile sinelui în text nu fără un aer reflexiv şi burlesc în
„omul vag” (2001): “pe ţeasta omului vag, doi borcănaţi joacă
azi cărţi;/ se chelesc unul pe altul de bani, se-njură, beau,/
apoi reiau, la nesfârşit, acelaşi joc monoton,/ plat dinafară,
însă plin de sens pentru cei dinăuntru.”, (pe ţeasta omului
vag, p. 32) sau: “citeşte omul vag unui oarecare câteva
poeme;/ scrise de-a lungul şi de-a latul urechii, sentimentele/
degajate sunt potenţate de pelicula de ceară/ care leacoperă.”,
(omul vag citeşte poeme, p. 38). Aproximativ
aceleaşi subiecte se regăsesc şi mai departe în “Printre
obiecte” (Jurnal Liric 2004), “Psalmii recenţi sau poemele cu
Dumnezeu” (2004-2005) şi “Peisajele pariziene” (2005-
2006), adăugându-se camerele de cămin, notaţiile de
atmosferă, discuţiile cu studente asupra lui Kant, cotidianul şi
petrecerea lui în text refăcute cu detaşare optzecistă
(parodierea referinţelor culturale). Desigur, pentru
cunoscători nu va trece neluat în seamă un vers inspirat din
Jurnalul filosofic al lui Noica: “m-ai ajutat să mă decid: nu team
iubit!,/ te-am părăsit prea intrigat să se fi întâmplat
asta…”, (m-ai ajutat să mă decid, p. 82), dar nici actul de a
studia, care văduveşte de timp şi este văzut ca “misoginie”:
între un obiect şi-o operă de artă e o distanţă mai scurtă/
decât aceea dintre numele tău şi titlul imprecis al acestui
poem;/ definitiv: sunt misogin...”, (tu mi-ai rămas ca orice
risipă, p.83).
Ne vom întoarce acum în camerele Hotelului în Atlantida
(ca formă un pătrat economic, o cărţulie simpatică şi anume
adresată copiilor mari prin imaginea de pe copertă: un ţânc
în haine albe stă ghemuit de parcă ar scrie în nisip şi valurile
şterg totul numaidecât) pentru a nota etichetele de pe
coperta a IV-a: Corneliu Antoniu: „…naturaleţea celui ales. În
cea de-a doua carte ne pune în situaţia de a-i descoperi
personalitatea postmodernă, sinceră […]”; Viorel Ştefănescu:
„…îşi visează ironic propria viaţă, pentru a o proiecta,
vizionar, în poeme care-l trăiesc pe autor, aflat mereu în
trecere printr-un hotel din Atlantida.”. Adică poetul scrie
plauzibil şi avem, aşadar, o personalitate postmodernă şi
vizionară, unsă cu toate alifiile. Pentru o mai bună vizibilitate,
probabil, s-au aşezat în acest volum zece poeme traduse de
Petru Iamandi în limba engleză. Cărticica este nelipsită de
prefaţa elogioasă (şi retorică pe alocuri) semnată de Secară,
un text racordat şi la interogaţii mai vechi asupra rosturilor
literaturii, întrebări asupra cărora cititorul va fi meditat cu alte
ocazii. Vom cita doar sublinierile cu atingere la autor: „…
scrierile lui Andrei Velea pot fi, dihotomic, reducţionist,
împărţite în două: în poeme lucide şi în poeme fără intenţie,
ambele putând fi însă savurate cu sau fără intenţie,
împreună cu Platon sau fără…”, (Iată fiinţa în faţa
apocalipselor amânate!, p. 6). După cum ni s-a demonstrat
de A. G. Secară, sinceritatea nu este mare lucru în literatură
(pe linia Livius Ciocârlie via Noua critică), ci modul în care
autorul îi minte frumos pe alţii construind un imaginar
plauzibil – şi tânărul Andrei Velea devine părtaş la
redefinirea prin mit a lumii întoarse pe dos – apocalipse
amânate, precum la echinoxistul Ion Pop avem Amânarea
generală, desigur, cu alte conotaţii şi în alt context.
Aşadar, actul imaginativ tronează aici. Prima parte – „o
Atlantidă care nu s-a pierdut” – abundă în poeme cu textură
minimalistă, imperative surclasate chiar de către emitentul
lor: „…fugi din fotografia asta!/ ascunde-te într-o scoică,/
urlă-ţi gândurile toate […] repede, dă drumul la televizor: / sa
întors mesia/ şi vor să-l pună preşedinte!”, (sentiment acut
de fotografie, p. 12). Velea glisează pe mai multe planuri şi
unul ar fi contextul social tratat aici cu simbolistica unui
bestiar propriu şaptezeciştilor: „râurile au solzi, peştii au
împrumutat/ blana mamiferelor/ şi se hârjonesc cu gheare de
argint// ţăranii dezleagă silogismele păşunii,/ mioarele cântă
la nai/ un alai de lupi chercheliţi// femeile duc greul
războaielor/ la maşinile de cusut, / bărbaţii zămislesc din
grâu şi salivă// biserica-i căuşul palmei,/ bodega loc denchinăciune//
de miere-s păcatele când/ în cer miroase-a
paie,/ iar pe pământ a fulgi de înger”, (când în cer miroase-a
paie, p. 15). Un alt poem recreditează aplombul textualiştilor:
„poemul fără intenţie care, pur şi simplu,/ s-a nimerit pe foaia
de hârtie/ […] poemul rar, care te salută din zborul unei
păsări phoenix/ deasupra unei atlantide/ unde poeţii au
adormit la umbra unei flori de zgură” (poemul fără intenţie, p.
16). În căutarea timbrului personal se rescrie poemul în
diverse maniere, autorul petrece mai toate etapele conştient
de poziţia circumstanţială a emisiei: “…fiecare cu zeii lui, cu
viaţa lui socială,/ trăind într-o democraţie aproape de
explozie,/ greu de adus împreună”, (poem împreună cu
platon, p. 20). În “poemele din ultima cameră de hotel”, apoi
în “maşina de poetizat” se continuă ipostazierile unui eu
aristocrat, sensibil şi desprins din fluxul existenţialist.
Prezenţa sa contează ca martor al evenimentelor cotidiene
care interesează prin tangentele lor la omul-vag – un subiect
agresat de o exterioritate absurdă şi care se recompune în
singurătate (aşa-zisa misoginie) prin muzica surdă a cărţii.
Atunci, hotelul personal se ridică într-o Atlantidă scufundată
în ignoranţă, căci despre absurd şi lipsă de temei vorbesc
aceste poeme cu tuşă surrealistă: “primăria oraşului nu mai
funcţionează de o săptămână,/ pe la ghişee se recită din
shakespeare şi eminescu/ catastifele prăfuite se transformăn
romane erotice,/ iar planurile de urbanism în tablouri
suprarealiste// câinii poartă covrigi în coadă, iar pe dunăre,/
la galaţi, curge numai lapte şi miere[… ]”, (echilibristică
suicidală, p. 75). Şi totuşi, pentru cineva încă se scrie…
Pornind de la titlul „bizar” şi incitant al primei cărţi
propunem o paralelă: atletul fără splină, infatigabilul, cel care
recondiţionează vechiturile şi le dă luciul de oglindă. Dacă
actul de a respira (scrie) este compromis de cunoscutul
dicton al morţii Artei, anume scriitorul ştie că este văzut cum
ştie să scrie, ştie că nu poate alerga inconştient pe pagină –
tot el îşi dă seama că lectorul său este un scriptor atent şi nu
poate fi înşelat cu retorisme care s-au demonetizat (inclusiv
prin propria lor parodizare). Deci, autorul propune
gimnastica textului ca evaziune, o făcătură necesară, aşa
cum şi alte poetici axate pe esenţializarea discursului şi
ironizarea seriozităţii lui sunt sortite dormitului în semn. Dar
asta nu e totul: o lipsă a ceva trebuie suplinită (compensată)
prin alte forme. Pretinsa absenţă a plămânilor (a respiraţiei
imediatului) devine simbolul prezenţei unui alt organ de
percepţie a realului, şi acesta e ferit privirii asemenea
respiraţiei: cogito-ul. Mai precis, un cogito situat la frontiera
dintre joc (convenţie) şi joacă (act de nonşalanţă) se
defineşte ca şi în cazul hermeticilor – oglindire secvenţială a
spiritului pur în efemer – , timp suficient pentru a se macula
şi întoarce spre sine (ca text), nemuritor şi rece; întrucât
poezia caleidoscopică a lui Andrei Velea are scânteia
îngheţată a pietrei de inel, gesticulaţia unui adolescent miop
şi umilinţa orgolioasă de a nu se uita în oglindă.
Liviu Ofileanu
*revista poate fi descărcată de aici
Despre Andrei Velea aflăm că are un pic peste treizeci de
ani, este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Galaţi,
şi se află deja la a doua carte de poeme – Hotel în
Atlantida, Fundaţia culturală Antares, 2011 (după Gimnastul
fără plămâni, Ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, 2010).
Faptul că publică pe situri şi face parte din cenacluri on-line,
apare în antologii şi colaborează la reviste nu este un lucru
nou, ci unul comun şi dezirabil autorilor de astăzi. Încă de la
Gimnastul fără plămâni remarcăm discursul relaxat, o
directeţe voalând o fire aparent neproblematică, gata de joc
şi joacă, observaţii apăsate de Constantin S. Dimofte în
cuvântul înainte: “Andrei Velea este, în fond, un
temperament clasic ce se sprijină pe o logică structurală
strictă, care, cum este şi firesc la un artist ce a parcurs tot
felul de experienţe poetice, nu neglijează formal nici
sugestiile venite din alte zone: ale simbolismului,
postmodernismului ş.a.m.d.”, (Iată fiinţa în faţa iluminărilor
ciudate…, p. 9). Prefeţele ambelor volume au titluri aproape
identice, marcând probabil o eventuală continuitate la nivel
interpretativ, fie şi cu lectori diferiţi (C. S. Dimofte şi A. G.
Secară) – ultimul nume fiind prezent cu o postaţă în primul
volum, ca să revină în cel de al doilea cu o prefaţă, lucru mai
rar întâlnit şi singurul cu adevărat bizar într-un proces
editorial (dacă ambii prezentatori consideră o bizarerie titlul
ales de Velea cărţii sale, Gimnastul…).
Încă de la primul poem al Gimnastului se explicitează
crezul poetic, scribul ca prim lector şi destinatar a cărui
„gramatică a viziunii” (conform Mariei Corti) se influenţează
prin sugestie, şi anume poziţia de outsider autodeclarat faţă
de contextul Literaturii, minimalizându-se cu orgoliu scriitura
drept rezultatul unor halucinaţii “citeşti versurile astea ca peun
delir/ şi crezi că nu-i nimic în realitate care să le
corespundă:/ gândeşti că strofele-s doar decupate din
peisajele minţii,/ că totul se petrece numai după ce
imaginaţia pură/ frenetizează orice cuvânt./ […] iar tu nu tenţelegi,
nu te cunoşti, nu te explici sieţi,/ însă exişti, iar asta e
de-ajuns.”, (poem, p. 12). Dispusă în şase compartimente,
materia textuală a Gimnastului ne va situa în aria poemelor
de dragoste filtrată prin intelect, curtare şi concretizare în
„cinci poeme” (2002) şi în „Versuri pentru Lolita” (2003),
proiecţiile sinelui în text nu fără un aer reflexiv şi burlesc în
„omul vag” (2001): “pe ţeasta omului vag, doi borcănaţi joacă
azi cărţi;/ se chelesc unul pe altul de bani, se-njură, beau,/
apoi reiau, la nesfârşit, acelaşi joc monoton,/ plat dinafară,
însă plin de sens pentru cei dinăuntru.”, (pe ţeasta omului
vag, p. 32) sau: “citeşte omul vag unui oarecare câteva
poeme;/ scrise de-a lungul şi de-a latul urechii, sentimentele/
degajate sunt potenţate de pelicula de ceară/ care leacoperă.”,
(omul vag citeşte poeme, p. 38). Aproximativ
aceleaşi subiecte se regăsesc şi mai departe în “Printre
obiecte” (Jurnal Liric 2004), “Psalmii recenţi sau poemele cu
Dumnezeu” (2004-2005) şi “Peisajele pariziene” (2005-
2006), adăugându-se camerele de cămin, notaţiile de
atmosferă, discuţiile cu studente asupra lui Kant, cotidianul şi
petrecerea lui în text refăcute cu detaşare optzecistă
(parodierea referinţelor culturale). Desigur, pentru
cunoscători nu va trece neluat în seamă un vers inspirat din
Jurnalul filosofic al lui Noica: “m-ai ajutat să mă decid: nu team
iubit!,/ te-am părăsit prea intrigat să se fi întâmplat
asta…”, (m-ai ajutat să mă decid, p. 82), dar nici actul de a
studia, care văduveşte de timp şi este văzut ca “misoginie”:
între un obiect şi-o operă de artă e o distanţă mai scurtă/
decât aceea dintre numele tău şi titlul imprecis al acestui
poem;/ definitiv: sunt misogin...”, (tu mi-ai rămas ca orice
risipă, p.83).
Ne vom întoarce acum în camerele Hotelului în Atlantida
(ca formă un pătrat economic, o cărţulie simpatică şi anume
adresată copiilor mari prin imaginea de pe copertă: un ţânc
în haine albe stă ghemuit de parcă ar scrie în nisip şi valurile
şterg totul numaidecât) pentru a nota etichetele de pe
coperta a IV-a: Corneliu Antoniu: „…naturaleţea celui ales. În
cea de-a doua carte ne pune în situaţia de a-i descoperi
personalitatea postmodernă, sinceră […]”; Viorel Ştefănescu:
„…îşi visează ironic propria viaţă, pentru a o proiecta,
vizionar, în poeme care-l trăiesc pe autor, aflat mereu în
trecere printr-un hotel din Atlantida.”. Adică poetul scrie
plauzibil şi avem, aşadar, o personalitate postmodernă şi
vizionară, unsă cu toate alifiile. Pentru o mai bună vizibilitate,
probabil, s-au aşezat în acest volum zece poeme traduse de
Petru Iamandi în limba engleză. Cărticica este nelipsită de
prefaţa elogioasă (şi retorică pe alocuri) semnată de Secară,
un text racordat şi la interogaţii mai vechi asupra rosturilor
literaturii, întrebări asupra cărora cititorul va fi meditat cu alte
ocazii. Vom cita doar sublinierile cu atingere la autor: „…
scrierile lui Andrei Velea pot fi, dihotomic, reducţionist,
împărţite în două: în poeme lucide şi în poeme fără intenţie,
ambele putând fi însă savurate cu sau fără intenţie,
împreună cu Platon sau fără…”, (Iată fiinţa în faţa
apocalipselor amânate!, p. 6). După cum ni s-a demonstrat
de A. G. Secară, sinceritatea nu este mare lucru în literatură
(pe linia Livius Ciocârlie via Noua critică), ci modul în care
autorul îi minte frumos pe alţii construind un imaginar
plauzibil – şi tânărul Andrei Velea devine părtaş la
redefinirea prin mit a lumii întoarse pe dos – apocalipse
amânate, precum la echinoxistul Ion Pop avem Amânarea
generală, desigur, cu alte conotaţii şi în alt context.
Aşadar, actul imaginativ tronează aici. Prima parte – „o
Atlantidă care nu s-a pierdut” – abundă în poeme cu textură
minimalistă, imperative surclasate chiar de către emitentul
lor: „…fugi din fotografia asta!/ ascunde-te într-o scoică,/
urlă-ţi gândurile toate […] repede, dă drumul la televizor: / sa
întors mesia/ şi vor să-l pună preşedinte!”, (sentiment acut
de fotografie, p. 12). Velea glisează pe mai multe planuri şi
unul ar fi contextul social tratat aici cu simbolistica unui
bestiar propriu şaptezeciştilor: „râurile au solzi, peştii au
împrumutat/ blana mamiferelor/ şi se hârjonesc cu gheare de
argint// ţăranii dezleagă silogismele păşunii,/ mioarele cântă
la nai/ un alai de lupi chercheliţi// femeile duc greul
războaielor/ la maşinile de cusut, / bărbaţii zămislesc din
grâu şi salivă// biserica-i căuşul palmei,/ bodega loc denchinăciune//
de miere-s păcatele când/ în cer miroase-a
paie,/ iar pe pământ a fulgi de înger”, (când în cer miroase-a
paie, p. 15). Un alt poem recreditează aplombul textualiştilor:
„poemul fără intenţie care, pur şi simplu,/ s-a nimerit pe foaia
de hârtie/ […] poemul rar, care te salută din zborul unei
păsări phoenix/ deasupra unei atlantide/ unde poeţii au
adormit la umbra unei flori de zgură” (poemul fără intenţie, p.
16). În căutarea timbrului personal se rescrie poemul în
diverse maniere, autorul petrece mai toate etapele conştient
de poziţia circumstanţială a emisiei: “…fiecare cu zeii lui, cu
viaţa lui socială,/ trăind într-o democraţie aproape de
explozie,/ greu de adus împreună”, (poem împreună cu
platon, p. 20). În “poemele din ultima cameră de hotel”, apoi
în “maşina de poetizat” se continuă ipostazierile unui eu
aristocrat, sensibil şi desprins din fluxul existenţialist.
Prezenţa sa contează ca martor al evenimentelor cotidiene
care interesează prin tangentele lor la omul-vag – un subiect
agresat de o exterioritate absurdă şi care se recompune în
singurătate (aşa-zisa misoginie) prin muzica surdă a cărţii.
Atunci, hotelul personal se ridică într-o Atlantidă scufundată
în ignoranţă, căci despre absurd şi lipsă de temei vorbesc
aceste poeme cu tuşă surrealistă: “primăria oraşului nu mai
funcţionează de o săptămână,/ pe la ghişee se recită din
shakespeare şi eminescu/ catastifele prăfuite se transformăn
romane erotice,/ iar planurile de urbanism în tablouri
suprarealiste// câinii poartă covrigi în coadă, iar pe dunăre,/
la galaţi, curge numai lapte şi miere[… ]”, (echilibristică
suicidală, p. 75). Şi totuşi, pentru cineva încă se scrie…
Pornind de la titlul „bizar” şi incitant al primei cărţi
propunem o paralelă: atletul fără splină, infatigabilul, cel care
recondiţionează vechiturile şi le dă luciul de oglindă. Dacă
actul de a respira (scrie) este compromis de cunoscutul
dicton al morţii Artei, anume scriitorul ştie că este văzut cum
ştie să scrie, ştie că nu poate alerga inconştient pe pagină –
tot el îşi dă seama că lectorul său este un scriptor atent şi nu
poate fi înşelat cu retorisme care s-au demonetizat (inclusiv
prin propria lor parodizare). Deci, autorul propune
gimnastica textului ca evaziune, o făcătură necesară, aşa
cum şi alte poetici axate pe esenţializarea discursului şi
ironizarea seriozităţii lui sunt sortite dormitului în semn. Dar
asta nu e totul: o lipsă a ceva trebuie suplinită (compensată)
prin alte forme. Pretinsa absenţă a plămânilor (a respiraţiei
imediatului) devine simbolul prezenţei unui alt organ de
percepţie a realului, şi acesta e ferit privirii asemenea
respiraţiei: cogito-ul. Mai precis, un cogito situat la frontiera
dintre joc (convenţie) şi joacă (act de nonşalanţă) se
defineşte ca şi în cazul hermeticilor – oglindire secvenţială a
spiritului pur în efemer – , timp suficient pentru a se macula
şi întoarce spre sine (ca text), nemuritor şi rece; întrucât
poezia caleidoscopică a lui Andrei Velea are scânteia
îngheţată a pietrei de inel, gesticulaţia unui adolescent miop
şi umilinţa orgolioasă de a nu se uita în oglindă.
miercuri, 27 iunie 2012
marți, 19 iunie 2012
Pe Oadeci
Pe Oadeci, fotografie de grup cu majoritatea laureaţilor 2011 ai Festivalului "Camilar - Isanos" (foto: LD Clement)
miercuri, 13 iunie 2012
APEL: Poezie pentru sănătate
Dragilor, un tânăr scriitor are nevoie de ajutorul vostru. Reiau aici apelul poetului şi prietenului Daniel D. Marin.
"Am probleme de sănătate. Cea mai gravă dintre ele mi-a pricinuit deja câteva neajunsuri de-a lungul vieţii: o operaţie la piciorul stâng la numai 10 ani, o alta la 22, probleme cu mersul, amorţirea membrelor inferioare, dureri de spate şi alte complicaţii în ultimii ani, mai ales în prezent. Pentru a preveni complicaţiile ulterioare (inclusiv paralizia totală a membrelor inferioare şi agravarea stării de funcţionare a unor organe interne, în special colonul şi rinichii) mi s-a recomandat consultarea unor medici din străinătate şi o operaţie pe coloană (leziuni malformative multiple), tot în străinătate. Costul acestei operaţii este de 50 000 euro. Operaţia este foarte complicată."
Mai multe detalii puteţi găsi aici.
Mulţumesc anticipat oricui îl poate ajuta pe Daniel!
"Am probleme de sănătate. Cea mai gravă dintre ele mi-a pricinuit deja câteva neajunsuri de-a lungul vieţii: o operaţie la piciorul stâng la numai 10 ani, o alta la 22, probleme cu mersul, amorţirea membrelor inferioare, dureri de spate şi alte complicaţii în ultimii ani, mai ales în prezent. Pentru a preveni complicaţiile ulterioare (inclusiv paralizia totală a membrelor inferioare şi agravarea stării de funcţionare a unor organe interne, în special colonul şi rinichii) mi s-a recomandat consultarea unor medici din străinătate şi o operaţie pe coloană (leziuni malformative multiple), tot în străinătate. Costul acestei operaţii este de 50 000 euro. Operaţia este foarte complicată."
Mai multe detalii puteţi găsi aici.
Mulţumesc anticipat oricui îl poate ajuta pe Daniel!
miercuri, 6 iunie 2012
Mentiune speciala la CONCURSUL INTERNATIONAL DE POEZIE SI PROZA "STARPRESS 2012"
Am primit o mentiune speciala la CONCURSUL INTERNATIONAL DE POEZIE SI PROZA "STARPRESS 2012", sectiunea proza. La cele doua sectiuni (poezie&proza) s-au inscris aproape 8500 participanti! (nu e nicio greseala!)
Iata si lista completa a premiantilor la proza:
Iata si lista completa a premiantilor la proza:
PREMIUL l
ELENA BUICA - Qubec / Canada
DORA ALINA ROMANESCU / Mangalia / Romania
PREMIUL ll
GABRIELA CALUTIU SHONENBERG / Costa Blanca / Spania
MARIANA ZAVATI GARDNER / Londra / Anglia
MIHAELA CRISTESCU / Sidney / Australia
PREMIUL lll
IOANA DIACONU / Atena / Grecia
DOINA POSTOLACHI / Chisinau / Republica Moldova
PREMIUL TINERETII
PAULA DIANA HANDRA - Timisoara / Romania BOGDAN CATALIN MEREUTA – Galati / Romania
PREMIUL PRESEI
TIMOTEI URSU - New York / USA IONELA ELENA CIOBANU - Cornegliano Laudense (LO) / Italia STEFAN LUCIAN MURESANU – Bucuresti / Romania ION BURCIN - New York / USA EMIL LUNGEANU – Bucuresti / Romania
MENTIUNE
Despina Ioan Alexandru -Bruxelles /Belgia; Constantin T.Ciubotaru - Roşiori de Vede/ Romania; Aurel Avram Stanescu - Constanţa / Romania; Doru Arăzan – Timisoara / Romania; Mihai Stirbu – Roman / Romania; Virgil Oprescu Runceanu - Rm.Valcea / Romania; Dorel Mihai Gaftoneanu – Botosani / Romania; Anamaria Luiza Mehedinti - Liebling / Timis / Romania; Aurel Mihai Bruma – Iasi / Romania; Nicolae Ciobanu – Moleşti / raionul Ialoveni / Republica Moldova; Mihaela Burlacu – Constanta / Romania; Silvian Floarea - Giurgiu/ Romania; Adrian Stângă – Moreni / Dâmboviţa / Romania; Vasile Larco – Iasi / Romania; Veronica Osorheian - Alba Iulia / Romania
PREMIUL PENTRU AUTENTICITATE
Virgil Stan -Mangalia / Romania
George Nicolae Podisor – Bucuresti / Romania
Dumitru Mircea (Mămăligă) / Chisinau / Republica Moldova
PREMIUL MEZIN TALENT
Lepadatu Denisa - Galati / Romania
PREMIUL PENTRU DEBUT
ANDREEA CLAUDIA - Craiova / Romania
TABITA STREINU- Drobeta Turnu Severin / Romania
ANDREEA ROXANA JIPA – Vernesti / Buzau / Romania
BOGDAN CĂTĂLIN MEREUŢĂ – Galati / Romania
MIRCEA BOBOC - Iasi / Romania
MENTIUNE SPECIALA
Alexandru Toma - Madrid / Spania; Voican Marin - Bucuresti / Romania; Arabel Bodnarenco - Bucuresti / Romania; Postu Maria – Bucuresti / Romania; Mihaela Meravei - Constanta / Romania; Manciuc Maricuta – Madrid / Spania; Dumitru Cascaval - Iasi / Romania; Andrei Velea – Galati/ Romania; Radu Costel Bobică – Vaslui / Romania; Georgi Cristu - Galați / Romania; Filip Cristinescu - Satu Mare / Romania; Florentina Loredana Dalian – Slobozia / Romania; Vasile Popovici - Botosani / Romania; Mircea Mitrofan - s. Tartaul / r.Cantemir / Republica Moldova; Ioana Mihaela Popescu – Bucuresti /Romania; Paul Ersilian Rosca - Bistrita/ Romania; Petre Rau / Galati / Romania Adriana-Maria Sav – Jibou / Romania; Ştefan Cătălin Topliceanu – Vaslui / Romania; Ioan Florin Stanciu – Constanta /Romania
marți, 5 iunie 2012
DEBUT: "Omul Metodă" de Alexandru Maria
Felicitări tânărului autor, care îmi este cunoscut din cenaclurile gălăţene. Şi multă inspiraţie în continuare!
Poeme in revista Vatra
Aflu abia la un an distanta ca mi-au fost publicate poemele Salonului 44 in revista Vatra (nr. 5-6/2011). Revista o puteti descarca in format electronic de aici.
luni, 4 iunie 2012
duminică, 20 mai 2012
Premiul revistei ,,Argeş” la ,,Tudor Arghezi”
Am primit premiul revistei ,,Argeş” (Piteşti) la Festivalul Internaţional de literatură ,,Tudor Arghezi”. Lista premianţilor este aici.
1. Premiul “OPERA OMNIA”
atribuit unor scriitori străini de prestigiu internaţional:
Bengt Berg, Suedia
Lidija Dimkovska, Macedonia/ Slovenia
2.Premiul “OPERA OMNIA”
atribuit unor scriitori români de prestigiu:
Ion Pop (critică literară)
Aurel Pantea (poezie)
3. Premiul pentru promovarea operei argheziene:
Mircea M. Pop, Germania
Adam Puslojic, Serbia
Gelu Costea, România
4. Premiul “OPERA PRIMA” (debut în volum):
LaurenţiuBelizan, Buzău
5. Premiul pentru volum în manuscris:
Radu Niţescu, Bucureşti
6. Premiile pentru grupaj poezie:
Premiul I- Mihai Gheorghe, Motru
Premiul al II-lea şi Premiul revistei ,,Ramuri” Craiova- Lupaşcu Ana-Maria, Suceava
Premiul al III-lea- Andreea Teliban, Bucureşti
Menţiune – Andra Gabriela Prodea, Bucureşti
Premiul revistei ,,Acolada” Satu-Mare - Marina Popescu, Bucureşti
Premiul revistei ,,Argeş”, Piteşti – Andrei Velea, Galaţi
7.Premiul pentru Arghezologie:
Ela Iakab, Lugoj, volumul “Deşertăciune şi asceză”
Poeme în "Actualitatea literară"
Mi-au apărut câteva poeme în "Actualitatea literară", nr.19-20, aprilie-mai 2012.
Revista o poate fi citită în format electronic aici.
Revista o poate fi citită în format electronic aici.
vineri, 18 mai 2012
miercuri, 16 mai 2012
Cubul critic Oblio – lectură publică de poezie
Festivalul Naţional al Cărţii „Axis Libri”, ediţia a IV-a,Galaţi, 23-27 mai 2012
organizat sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional
Loc:
Aleea Domnească, zona pietonală dintre ”P-uri”
Duminică, 27 mai 2012, orele 11:30: Cubul critic Oblio – lectură publică de poezie.
(Andrei Velea, Octavian Miclescu, Leonard Matei, Marius Grama, a.g. secară. Prezintă: a.g. secară)
organizat sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional
Loc:
Aleea Domnească, zona pietonală dintre ”P-uri”
Duminică, 27 mai 2012, orele 11:30: Cubul critic Oblio – lectură publică de poezie.
(Andrei Velea, Octavian Miclescu, Leonard Matei, Marius Grama, a.g. secară. Prezintă: a.g. secară)
joi, 10 mai 2012
Profilul meu pe OperaScrisa.Ro
Andrei Velea
Andrei Velea s-a
născut la 3 februarie 1980, Galaţi. A absolvit Facultatea de Studii
Economice Galaţi (Informatică economică). Lucrează ca informatician
pentru Wind River Systems România (Galaţi). A debutat cu poeme în
revista „Şcoala gălăţeană” (2001), iar cu proză în revista „Caligraf”
(Alexandria, 2011).
Cărţi de poezie publicate:
„Gimnastul fără plămâni” (Ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos,
Galaţi, 2010) şi „Hotel în Atlantida” (Ed. Fundaţiei culturale Antares,
Galaţi, 2011). A publicat poezii şi proze scurte în mai multe reviste
din ţară, între care: „Poesis”, „Poezia”, „Litere”, „Argeş”, „Oglinda
Literară”, „Dacia Literară” etc. În momentul de faţă colaborează la
revista „Dunărea de Jos” (cronici de carte). A primit mai multe premii
pentru debut şi pentru proză, dintre care cele mai importante sunt:
„Porni Luceafărul” (debut, 2011), Premiul Uniunii Scriitorilor Filiala
Sud-Est (debut, 2011), Marele Premiu „Eusebiu Camilar”, secţiunea proză,
2011.
Proiecte
de viitor: A finalizat şi a predat la editura „Brumar” al treilea volum
de poeme (intitulat „Lumea e o pisică jigărită”). Cartea ar trebui să
apară în toamna anului 2012, iar lansarea să aibă loc la Târgul de Carte
„Gaudeamus”. De asemenea, caută o editură pentru ediţia integrală a
poemelor din seria „Omul Vag” (o parte dintre ele au apărut în cartea de
debut). În paralel lucrează la un volum de proză scurtă pe care
intenţionează să-l publice în 2013.
Primul invitat la dialog al OPERA SCRISA. RO!
“Când te ocupi de lumea spiritului, îţi cultivi un anumit dispreţ faţă de lumea materială”
Primul
invitat la dialog al OPERA SCRISA. RO este poetul Andrei Velea,
originar din Galaţi. După două volume de poezie, acesta are în pregătire
un al treilea, care continuă teme şi obsesii din primele volume. În
momentul debutului, a. g. secară nota: “Rareori un debut în volum este
atât de consistent, cartea fiind un exemplu elocvent despre ceea ce
poate “produce” dragostea de viaţă şi de literatură…” Andra Rotaru a
dialogat cu Andrei Velea, în exclusivitate pentru OPERA SCRISA. ROAi publicat două volume de poezie, eşti prezent în antologii, ai publicat şi critică literară. Trăieşti din ceea ce scrii? Desigur, ai observat că unii scriitori primesc mai mulţi bani din drepturile de autor decât alţii. Cum îţi explici?
Nu, nu trăiesc din scris. Mai mult: dacă ar fi să trag o linie, ar rezulta „profit negativ”. Ca să nu mai spun de efort, de timpul investit… Dar este o mare pasiune, nu am văzut-o până acum ca pe o „sursă de venituri”. Asta nu înseamnă că scriitorii trebuie să ignore aspectele financiare. Până la urmă, a fi scriitor profesionist înseamnă (şi) să trăieşti din scris. Un fotograf profesionist trăieşte din fotografie, un actor din reprezentaţiile de pe scenă. Ca să încerc o explicaţie la ceea ce spui tu, cred că, pur şi simplu, unii scriitori sunt mai atenţi la aspectele financiare, îşi negociază mai bine contractele şi urmăresc dacă le sunt respectate clauzele. Pe alţii (între care mă număr şi eu astăzi) nu îi interesează deloc (sau prea puţin) aspectele financiare, astfel că se aleg cu mai puţini bani de pe urma muncii lor.
Galaţiul este, în ultimul timp, un spaţiu în care se întâmplă multe evenimente literare. Ai fost printre participanţii la evenimentul „11-Poezia campioană la Galaţi”, cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei. Cât de benefic e un astfel de eveniment pentru scriitori, pentru editori, pentru distribuitorii volumelor de poezie?
Mi-e greu să le estimez impactul… Eu am participat la evenimentul de care aminteşti la invitaţia Florinei Zaharia. Am acceptat deoarece proiectul mi s-a părut foarte interesant. Am fost organizaţi ca o echipa de fotbal şi am recitat poeme în trei licee din Galaţi. Peste tot am fost primiţi în săli pline ochi de elevi. O reuşită! E clar că aşa creştem, ca scriitori, în „vizibilitate”. Teoretic asta ar trebui să se „simtă” în vânzările de carte. Asta doar teoretic, pentru că practic…
Una dintre obsesiile primului tău volum, „omul vag”, redă „incapacitatea omului de a se ancora în repere pe care să le gândească prin propriile forţe”.
Eu cred foarte mult în critică. Nu numai în critica literară, care e un domeniu particular. În „Omul vag” am încercat să critic mentalităţile comune. E drept că nu am făcut-o în sensul de „critică pozitivă, constructivă”, ci mai degrabă ca „pamflet”, „ironie acidă”, „satiră”. M-am gândit că poate aşa va fi mai „vizibil”. În cartea „Gimnastul fără plămâni” sunt aproximativ douăzeci de poeme în ciclul „Omul Vag”. Am mai găsit între timp alte poeme vechi, tot din aceeaşi serie. Mă gândesc să le public împreuna cu cele din cartea de debut. Un volum numit simplu: „Omul Vag”. Eventual împreună cu nişte grafice faine.
Cel
de al doilea tău volum de poezie continuă cronologic poemele din primul
volum, acestea fiind „Gimnastul fără plămâni” şi „Hotel în Atlantida”.Şi încă nu am reuşit să ajung „la zi”… Chiar şi a treia carte va conţine poeme scrise înainte de apariţia primului volum. Asta se întâmplă când momentul debutul este amânat prea mult timp… Dar „Lumea e o pisică jigărită” (editura Brumar) va conţine în primul rând poeme noi, scrise în ultimii doi ani. Reiau tematica criticii mentalităţilor printr-un ciclu „cinic”, intitulat sugestiv: „De dragoste, din Fukushima”.
Scrii şi critică literară, nu doar poezie. Ajută critica literară poezia si viceversa, când te situezi în ambele tabere? Există şi efecte secundare?
E prea mult spus „critică literară”. Sunt recenzii de carte (poezie). E drept că încerc o analiză mai consistentă, nu am o abordare „impresionistă”. Dar de aici până la critica literară este o distanţă mare! Eu cred că ajută, da. Te face să înţelegi mai bine „misterele” creaţiei. Eu am o abordare mai raţională, mai intelectuală, atât prin formaţia profesională (informatician), cât şi, pur şi simplu, prin firea mea. Îmi place să „disec” creaţiile altora, să le „cercetez interioarele”.
Efecte secundare? Cred că riscul este să devii prea „metodic” în poezie. Asta mi s-a reproşat mereu, cum că aş fi „rece”. Dar asta este abordarea mea. Îmi plac mult ideile şi chiar şi în poezie pun mai mult accentul pe ele, uneori în detrimentul „sentimentului”.
Ai fost inclus, de curând, în antologia „Cuvinte noi pe Domnească”, apărută la Centrul Cultural Dunărea de Jos. Volumul reuneşte 23 de poeţi gălăţeni. Chiar tu ai scris că în Galaţi a fost „ratat” momentul douămiismului. Ce-i uneşte pe cei antologaţi, care sunt elementele comune sau ce-i diferenţiază?
Galaţiul nu are nici un douămiist. A fost „ratat” momentul, aşa e. Însă acum privim cu speranţe către o eventuală generaţie 2010. După douămiişti, care au avut un nucleu tare, un cenaclu, un manifest (sau mai multe), urmează, se pare, o generaţie care nu mai crede în manifeste literare şi nici chiar în ideea de generaţie literară. Deci criteriul antologiei noastre nu a fost unul „estetic”. Am strâns între copertele ei majoritatea tinerilor scriitori din Galaţi. Un mic „document” care să pună bazele unei „promoţii 2010” în Galaţi. Cât despre elementele care ne apropie sau care ne diferenţiază, asta se va vedea abia mai încolo. Trebuie puţină distanţare.
Sunt mulţi scriitori care nu cunosc drepturile ce le revin în urma publicării unui volum sau articol, fie că acestea au ISBN sau ISSN. Unde crezi că este veriga slabă, sunt predispuşi artiştii, în general, la o altă formulă de a înţelege cele lumeşti?
Poate că şi asta, da. Aud frecvent printre scriitori formule precum „nu scriu pentru bani” sau „eu nu vând cărţile, ci le ofer”. Când te ocupi de lumea spiritului, îţi cultivi un anumit dispreţ faţă de lumea materială, de bani. Totuşi un strop de pragmatism nu strică nici măcar poeţilor… Problematica drepturilor de autor nu este cunoscută. Cel puţin printre tinerii scriitori. Există o lipsă de informare şi de transparenţă. O situaţie „gri”, eu aşa o văd. Dacă o întreţine cineva în mod intenţionat, nu pot spune. În tot acest context, o iniţiativă precum „Opera Scrisă.ro” poate fi fermentul instaurării unei situaţii de normalitate. O mai bună reprezentare a scriitorilor în raport cu editurile (şi cu celelalte instituţii implicate), precum şi mai multă promovare. Mi-aş dori (dar poate că deja este luat în calcul) şi câteva seminarii pe problematici privind drepturi de autor, împreună cu materiale introductive, scurte şi la obiect, disponibile pe site. Felicitări pentru iniţiativă şi mult succes în activitate!
marți, 8 mai 2012
Un mic premiu la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”
Am câștigat un mic premiu (poezie) la Festivalul Internaţional „Lucian Blaga”: Premiul revistei „Târnava” Tg. Mureş. Felicitări tuturor premianților!
Articol original aici.
La Sebeş s-au desemnat câştigătorii celei de-a XXXII-a ediţii a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” (6-9 mai 2012). Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş şi Consiliul Judeţean Alba.
Lucrările din concursul festivalului au fost cântărite atent de un juriu format din:
Preşedintele juriului: Aurel Pantea, redactor şef al revistei „Discobolul”; secretarul juriului: scriitorul Ion Mărgineanu. Membrii juriului: Ioan Bâscă, consilier cultural Consiliul Judeţean Alba; scriitorul Ion Miloş; Oana Dubleş, reprezentant Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba Iulia; Gheorghe Maniu, preşedintele Fundaţiei Culturale „Lucian Blaga” Sebeş; Rodica Hăprean, Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeş.
I.Premii pentru creaţie literară şi plastică:
MARELE PREMIU al Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, acordat de Consiliul Judeţean Alba lui Deniz Otay (Suceava)
Premiul I, acordat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş: Delia Marilena Grosu (com. Comisani, jud. Dâmboviţa)
Premiul II, acordat de Fundaţia Culturală „Lucian Blaga” Sebeş: Aida Hancer (Suceava)
Premiul III, acordat de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”Alba Iulia: Dana Daea (Drobeta Turnu Severin)
Premiul revistei „Discobolul” din Alba Iulia: Miruna Ştefana Belea (com. Ulmi, jud. Dâmboviţa)
Premiul revistei „Acasă”: Radu Niţescu (Bucureşti)
Premiul revistei „Familia” Oradea: Irina Roxana Georgescu (Medgidia, jud. Constanţa)
Premiul acordat de Ziarul „INFORMAŢIA” Alba Iulia: Any Drăgoianu (com. Ţânţăreni, jud. Gorj)
Premiul revistei „Târnava” Tg. Mureş: Andrei Velea (Galaţi)
Premiul acordat de Ziarul „Unirea” Alba Iulia: George Baciu (localitatea Domneşti, jud. Argeş)
Premiul revistei „Poesis” din Satu Mare: Ion Maria (Craiova)
Premiul acordat de Clubul Rotary: Marilena Anda Voican (Sighişoara)
Premiul pentru eseu, acordat de Fundaţia Culturală „Lucian Blaga” Sebeş: Adina Voica Sorohan (Sebeş, jud. Alba)
Premiul pentru eseu, acordat de Editura „Ardealul” din Tg. Mureş: Lucian Gruia (Bucureşti)
Premiul pentru debut editorial în poezie: Teodor Laurean Tătaru (satul Meşcreac, comuna Rădeşti, jud. Alba)
Premii pentru creaţie plastică
Premiul II: Adina Romanescu (Bucureşti)
Premiul III: Alexandru Andrei Mărcuş (Bucureşti).
II.În afara concursului au mai fost acordate alte premii şi distincţii, devenite tradiţie în cadrul Festivalului Internaţional Blaga:
Premiile festivalului (trofeele „Mirabila Sămânţă”)
Premiul „Lucian Blaga”: Gheorghe Grigurcu
Premiul „Alma Mater”: Ioan Mariş
Premiul pentru exegeză-Filosofie: Mihai Cimpoi
Premiul pentru exegeză-Poezie: Vasile Fanache
Premiul pentru exegeză-Dramaturgie: Lucian Bâgiu
Premiul pentru traducerea operei blagiene: Adam Puslojic
Premiul „Biblios”: Mioara Pop
Premiul pentru editarea operei blagiene: Consiliul Judeţean Alba
Premiul Fundaţiei „Lucian Blaga” Sebeş: Dorli Blaga
Premiul „Ex Aequo”: Ironim Muntean
Premiul „Lucia Mureşan” pentru interpretare artistică: Elena Anghel.
Alte premii:
Premiul pentru promovarea valorilor culturale româneşti: Felicia Colda, Monica Avram, Nicolae Dabija, Vasile Tărâţeanu, Arcadie Suceveanu, Ilie Luceac.
Cărţi premiate în festival:
D. Vatamaniuc: „Lucian Blaga. Contribuţii documentare la biografia sa şi a
operei”
Constantin Cubleşan: „Lucian Blaga dramaturgul”
Eugeniu Nistor: „Conceptul de spaţiu mioritic în filosofia lui Lucian Blaga”
Mircea Popa: „Lucian Blaga şi contemporanii săi”
Ion Mărgineanu: „Ceremonia paginii. Ceasul care nu apune”
Zenovie Cârlugea: „Lucian Blaga – sfârşit de secol, început de mileniu”
Luminiţa Cebotari: „Fermentul expresionist în teatrul blagian”.
Membrii juriului care au acordat premiile tradiţionale ale festivalului au fost:
Radu Totoianu, directorul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş; Mioara Pop, directorul Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba; Gheorghe Maniu, preşedintele Fundaţiei Culturală „Lucian Blaga” Alba; poetul Ion Mărgineanu, reprezentantul Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România; Ioan Bâscă, consilier cultural al Consiliului Judeţean Alba.
Articol original aici.
La Sebeş s-au desemnat câştigătorii celei de-a XXXII-a ediţii a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga” (6-9 mai 2012). Evenimentul a fost organizat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş şi Consiliul Judeţean Alba.
Lucrările din concursul festivalului au fost cântărite atent de un juriu format din:
Preşedintele juriului: Aurel Pantea, redactor şef al revistei „Discobolul”; secretarul juriului: scriitorul Ion Mărgineanu. Membrii juriului: Ioan Bâscă, consilier cultural Consiliul Judeţean Alba; scriitorul Ion Miloş; Oana Dubleş, reprezentant Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba Iulia; Gheorghe Maniu, preşedintele Fundaţiei Culturale „Lucian Blaga” Sebeş; Rodica Hăprean, Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeş.
I.Premii pentru creaţie literară şi plastică:
MARELE PREMIU al Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, acordat de Consiliul Judeţean Alba lui Deniz Otay (Suceava)
Premiul I, acordat de Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş: Delia Marilena Grosu (com. Comisani, jud. Dâmboviţa)
Premiul II, acordat de Fundaţia Culturală „Lucian Blaga” Sebeş: Aida Hancer (Suceava)
Premiul III, acordat de Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga”Alba Iulia: Dana Daea (Drobeta Turnu Severin)
Premiul revistei „Discobolul” din Alba Iulia: Miruna Ştefana Belea (com. Ulmi, jud. Dâmboviţa)
Premiul revistei „Acasă”: Radu Niţescu (Bucureşti)
Premiul revistei „Familia” Oradea: Irina Roxana Georgescu (Medgidia, jud. Constanţa)
Premiul acordat de Ziarul „INFORMAŢIA” Alba Iulia: Any Drăgoianu (com. Ţânţăreni, jud. Gorj)
Premiul revistei „Târnava” Tg. Mureş: Andrei Velea (Galaţi)
Premiul acordat de Ziarul „Unirea” Alba Iulia: George Baciu (localitatea Domneşti, jud. Argeş)
Premiul revistei „Poesis” din Satu Mare: Ion Maria (Craiova)
Premiul acordat de Clubul Rotary: Marilena Anda Voican (Sighişoara)
Premiul pentru eseu, acordat de Fundaţia Culturală „Lucian Blaga” Sebeş: Adina Voica Sorohan (Sebeş, jud. Alba)
Premiul pentru eseu, acordat de Editura „Ardealul” din Tg. Mureş: Lucian Gruia (Bucureşti)
Premiul pentru debut editorial în poezie: Teodor Laurean Tătaru (satul Meşcreac, comuna Rădeşti, jud. Alba)
Premii pentru creaţie plastică
Premiul II: Adina Romanescu (Bucureşti)
Premiul III: Alexandru Andrei Mărcuş (Bucureşti).
II.În afara concursului au mai fost acordate alte premii şi distincţii, devenite tradiţie în cadrul Festivalului Internaţional Blaga:
Premiile festivalului (trofeele „Mirabila Sămânţă”)
Premiul „Lucian Blaga”: Gheorghe Grigurcu
Premiul „Alma Mater”: Ioan Mariş
Premiul pentru exegeză-Filosofie: Mihai Cimpoi
Premiul pentru exegeză-Poezie: Vasile Fanache
Premiul pentru exegeză-Dramaturgie: Lucian Bâgiu
Premiul pentru traducerea operei blagiene: Adam Puslojic
Premiul „Biblios”: Mioara Pop
Premiul pentru editarea operei blagiene: Consiliul Judeţean Alba
Premiul Fundaţiei „Lucian Blaga” Sebeş: Dorli Blaga
Premiul „Ex Aequo”: Ironim Muntean
Premiul „Lucia Mureşan” pentru interpretare artistică: Elena Anghel.
Alte premii:
Premiul pentru promovarea valorilor culturale româneşti: Felicia Colda, Monica Avram, Nicolae Dabija, Vasile Tărâţeanu, Arcadie Suceveanu, Ilie Luceac.
Cărţi premiate în festival:
D. Vatamaniuc: „Lucian Blaga. Contribuţii documentare la biografia sa şi a
operei”
Constantin Cubleşan: „Lucian Blaga dramaturgul”
Eugeniu Nistor: „Conceptul de spaţiu mioritic în filosofia lui Lucian Blaga”
Mircea Popa: „Lucian Blaga şi contemporanii săi”
Ion Mărgineanu: „Ceremonia paginii. Ceasul care nu apune”
Zenovie Cârlugea: „Lucian Blaga – sfârşit de secol, început de mileniu”
Luminiţa Cebotari: „Fermentul expresionist în teatrul blagian”.
Membrii juriului care au acordat premiile tradiţionale ale festivalului au fost:
Radu Totoianu, directorul Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş; Mioara Pop, directorul Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba; Gheorghe Maniu, preşedintele Fundaţiei Culturală „Lucian Blaga” Alba; poetul Ion Mărgineanu, reprezentantul Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România; Ioan Bâscă, consilier cultural al Consiliului Judeţean Alba.
luni, 7 mai 2012
joi, 3 mai 2012
De pe Domnească, pe Gabroveni!
Poezia gălăţeană, aplaudată în picioare la Bucureşti
* Poeţii din
antologia Centrului Cultural, cenaclurile „N&S” şi „Oblio”,
folkişti gălăţeni, în spectacol
„Seară Gălăţeană” în capitală, sub generosul generic „Pariu pe Prietenie”: Cenaclul bucureştean „Bocancul literar” a cedat duminică „sscena” şi a
invitat pe tinerii poeţi gălăţeni la mansarda de spectacol al cunoscutului Mojo Music Club din Bucureşti, de pe
Gabroveni, într-o formidabilă „Seară gălăţeană”. Foarte bine aplaudată pe
parcurs de publicul-gazdă şi, la final, aplaudată în picioare. „Echipa de şoc
din Galaţi a reuşit să cucerească publicul bucureştean. Muzică şi poezie de
calitate pe scena din Mijo Club. Ne-aţi umplut sufletele de bucurie cu
frumuseţea voastră spirituală!” – ne-a transmis pe loc, „cu admiraţie”, Claudia
Mirela Petre, realizatorul emisiunii „Vieţi între coperte” la Radio ROMatthy,
care crede că gălăţenii au câştigat pariul pe prietenie.
Alături de
amfitrioni, poeta gălăţeancă Simona Toma a citit de fiecare dată fragmente
poetice după care, odată ghicit autorul, acesta venea la microfon cu un poem
din antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească: generaţia 2000 – 2010”, editată
recent de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi. Tinerii poeţi fin cenaclurile
„Noduri şi Semne”, Cubul critic „Oblio”, de la Casa de Cultură a Studenţilor –
Adrian Haidu,
Au fost alături,
în „tribune”, poeţii Mihail Gălăţanu şi prieteni vechi ai Galaţiului – poeţii Peter Sragher, Clara Mărgineanu şi
alţii. Rar se întâmplă şi pe la noi aşa ceva (se întâmpla, pe vremuri, la Club
T, de exemplu)! S-a construit un pod de poezie, oameni buni! Despre Galaţi, se
poate vorbi, iată, frumos, şi fără cazul Boldea…
Victor Cilincă (articol apărut în cotidianul Viața liberă, ediția din 26 aprilie 2012)
miercuri, 2 mai 2012
Antologia Lira21 ("A treia carte. Poezii")
joi, 26 aprilie 2012
Pariu pe Prietenie - Seara Galateana 22 aprilie 2012
Articol semnat de Sorin Teodoriu si preluat de pe Bocancul Literar.ro
Alegerea cărţilor pe care vrem să le citim, cărţi adevărate, din hârtie cu versuri şi proză prinse între coperţi cartonate, alegerea lor ca pe nişte prieteni de-o viaţă este o datorie şi o cinste pe care ne-o permitem şi suntem răspunzători pentru ei şi pentru cărţi. Apoi intervine curiozitatea, doreşti să-i vezi pe autori, să îi cunoşti pe cei care scriu şi se expun prin textele lor. Iar Pariul pe Prietenie - Seară Gălăţeană asta a făcut duminică, 22 aprilie, i-a adus aproape pe autorii Antologiei, pe cei ce formează în Galaţi un nucleu al culturii, un cenaclu intitulat Noduri şi Semne, ne-a intermediat cunoaşterea reciprocă. Şi uite cum Cunoaşterea ne ajută să avem imaginea completă despre cei pe care îi citim de ceva vreme dar nu ştim cum arată, cum sună vocea lor, cum râd şi cum trăiesc momentul recitării, câte emoţii le tremură vocea, dacă zâmbesc ori încearcă să pară indiferenţi, vezi tu, cunoaşterea este o acţiune proprie de a ne ridica de la percepţie la gândire. Nu ai cum să vorbeşti despre un poet sau despre un prozator dacă nu l-ai văzut sau nu l-ai cunoscut decât din cărţi, ştiu că există şi teoria cum că scriitorul nu trebuie vazut, că importante sunt doar scriirile lui, dar nu sunt de acord cu treaba asta. Versurile sunt ca nişte rotiţe fără de care cântecele nu pot transmite stări, emoţii, ar fi simple melodii orchestrale, nimic mai mult. Iar scriitorii aceştia ascunşi în general în propria modestie, ca să poată concepe texte pentru cântece, să poată îmbrăca o idee într-o poezie sau într-o proză, trebuie să traverseze emoţii, să simtă omul, viaţa cu dragoste şi ura care îl formează. Eu aşa gândesc că apar textele.
Duminică, la Pariu pe Prietenie - Seară Gălăţeană mansarda Mojo s-a umplut cu scriitori, cu muzicieni şi cu publicul fără de care nu am exista, până la ora opt şi jumătate nu a fost niciun scaun liber.
Seară Gălăţeană incendiară, cu o nepotolită sete de cunoaştere, de cultură, cărţi dăruite publicului, parcă îl văd pe Andrei Velea cum împarte Antologii, dăruieşte cultură celor care au venit pentru ei. Seară cu multă literatură şi muzică şi nu vreau să omit numele lui Ştefan Ciobanu, el a fost cu ideea organizării acestui eveniment - chiar dacă duminică nu a putut participa. Cum să-ţi spun, este nevoie de o anumită stare, de o stabilitate ca să te afişezi la Pariu, ca să-ţi îmbrăţişezi prietenii, fără starea asta nu poţi face pasul înainte. Şi noi o să avem răbdare, o să-l aşteptăm şi o să-l ajutăm, trebuie să te obişnuieşti, noi aşa suntem clădiţi, iar dacă ne încearcă uneori greutăţile, prietenii intervin măcar cu un sfat, o încurajare sau cu o îmbrăţişare sinceră.
A fost o seară de excepţie ca trăire, aşa sunt aceste câteva ore de Pariu când pulsul grăbeşte secundele şi uite cum ora nu mai are şaizeci de minute, ea se dublează, se triplează, atât de intens se trăiesc duminicile Pariului pe Prietenie. Iar poezia este percepută altfel pe ritmuri de chitară.
Duminică, 22 aprilie 2012 au lecturat pentru noi:
Alegerea cărţilor pe care vrem să le citim, cărţi adevărate, din hârtie cu versuri şi proză prinse între coperţi cartonate, alegerea lor ca pe nişte prieteni de-o viaţă este o datorie şi o cinste pe care ne-o permitem şi suntem răspunzători pentru ei şi pentru cărţi. Apoi intervine curiozitatea, doreşti să-i vezi pe autori, să îi cunoşti pe cei care scriu şi se expun prin textele lor. Iar Pariul pe Prietenie - Seară Gălăţeană asta a făcut duminică, 22 aprilie, i-a adus aproape pe autorii Antologiei, pe cei ce formează în Galaţi un nucleu al culturii, un cenaclu intitulat Noduri şi Semne, ne-a intermediat cunoaşterea reciprocă. Şi uite cum Cunoaşterea ne ajută să avem imaginea completă despre cei pe care îi citim de ceva vreme dar nu ştim cum arată, cum sună vocea lor, cum râd şi cum trăiesc momentul recitării, câte emoţii le tremură vocea, dacă zâmbesc ori încearcă să pară indiferenţi, vezi tu, cunoaşterea este o acţiune proprie de a ne ridica de la percepţie la gândire. Nu ai cum să vorbeşti despre un poet sau despre un prozator dacă nu l-ai văzut sau nu l-ai cunoscut decât din cărţi, ştiu că există şi teoria cum că scriitorul nu trebuie vazut, că importante sunt doar scriirile lui, dar nu sunt de acord cu treaba asta. Versurile sunt ca nişte rotiţe fără de care cântecele nu pot transmite stări, emoţii, ar fi simple melodii orchestrale, nimic mai mult. Iar scriitorii aceştia ascunşi în general în propria modestie, ca să poată concepe texte pentru cântece, să poată îmbrăca o idee într-o poezie sau într-o proză, trebuie să traverseze emoţii, să simtă omul, viaţa cu dragoste şi ura care îl formează. Eu aşa gândesc că apar textele.
Duminică, la Pariu pe Prietenie - Seară Gălăţeană mansarda Mojo s-a umplut cu scriitori, cu muzicieni şi cu publicul fără de care nu am exista, până la ora opt şi jumătate nu a fost niciun scaun liber.
Seară Gălăţeană incendiară, cu o nepotolită sete de cunoaştere, de cultură, cărţi dăruite publicului, parcă îl văd pe Andrei Velea cum împarte Antologii, dăruieşte cultură celor care au venit pentru ei. Seară cu multă literatură şi muzică şi nu vreau să omit numele lui Ştefan Ciobanu, el a fost cu ideea organizării acestui eveniment - chiar dacă duminică nu a putut participa. Cum să-ţi spun, este nevoie de o anumită stare, de o stabilitate ca să te afişezi la Pariu, ca să-ţi îmbrăţişezi prietenii, fără starea asta nu poţi face pasul înainte. Şi noi o să avem răbdare, o să-l aşteptăm şi o să-l ajutăm, trebuie să te obişnuieşti, noi aşa suntem clădiţi, iar dacă ne încearcă uneori greutăţile, prietenii intervin măcar cu un sfat, o încurajare sau cu o îmbrăţişare sinceră.
A fost o seară de excepţie ca trăire, aşa sunt aceste câteva ore de Pariu când pulsul grăbeşte secundele şi uite cum ora nu mai are şaizeci de minute, ea se dublează, se triplează, atât de intens se trăiesc duminicile Pariului pe Prietenie. Iar poezia este percepută altfel pe ritmuri de chitară.
Duminică, 22 aprilie 2012 au lecturat pentru noi:
miercuri, 25 aprilie 2012
Poeţii gălăţeni la Pariu pe Prietenie - Mojo Music Club
Ce s-ar mai putea spune despre poezie, într-o lume pe care, în ultima vreme, ne-am obişnuit să o etichetăm ca orientată spre alte sfere decât cele stelare? Mărturisesc totuşi cu cea mai senină simplitate că poezia reprezintă o amplă desfăşurare de suflet ce desăvârşeşte o tulburătoare alchimie cu trupul şi, mai cred că într-o viaţă, cel puţin o poezie nemureşte. Prin urmare, fără a comite o pledoarie pentru poezie, semnalez cât se poate de prozaic iniţiativa serii gălăţene de poezie, de duminică 22 aprilie, de la Mojo Music Club, la Pariu pe Prietenie, eveniment cultural, găzduit de site-ul Bocancul Literar.
Prima imagine surprinsă de ochiul spectatorului a fost sala plină ochi cu tineri veseli şi lacomi de muzică şi poezie. Trei sferturi din public au fost gălăţeni veniţi cu microbuzul şi, preţ de câteva ore, inima poetică a oraşului de la malul Dunării a reuşit să rezoneze cu inima unei capitale, oarecum apatice şi cenuşii. Am constatat încă o dată cum, spre deosebire de cei din provincie, bucureştenii uită, uneori, să fie spontani şi veseli.
Miza ediţiei de duminică a Pariului pe Prietenie a fost prezentarea unui proiect de suflet, săvârşit de Centrul Cultural Dunărea de Jos http://www.ccdj.ro/ , o antologie de poezie, rod al activităţii cenaclurilor literare Clubul Critic Oblio şi Noduri Semne. Titlul interesant Cuvinte Noi pe Domnească - stradă cu rezonanţe speciale pentru gălăţeni - trimite la generaţia de poeţi gălăţeni 2000-2010 , dornici să schimbe ceva într-o lume literară cam aşezată şi cam greu de urnit din turnul de fildeş al prejudecăţilor sau din sfera strâmtă a orgoliilor şi ... intereselor.
Chiar dacă nu a făcut obiectul întâlnirii de duminică seară, pentru că am avut privilegiul să primesc un exemplar al acestei ediţii, am lecturat şi paginile de la început, o prefaţă mai specială semnată A. G. Secară, un autor al cărui condei îl preţuiesc şi care-ar trebui să fie mult mai cunoscut. Loc sub soare e, însă ce folos, nu-i aşa?
Revin la spectacolul propriu-zis, în timpul căruia, într-o atmosferă aş zice incendiară, câţiva poeţi au fost traşi la sorţi să-şi citească poemele. M-a impresionat bucuria fiecărui autor când îşi lectura textul, cu mai mult sau mai puţin har.
Adrian Huidu, Alexandru Maria, Anca Şerban Gaiu, Andra Pelineagră , Andrei Velea, Elena Donea, Florin Buzdugan, Laurenţiu Pascal, Leonard Matei, Nicoleta Onofrei, Octavian Miclescu, Simona Toma,Tatiana Nona Ciofu, Simona Vartolomei au fost câteva din numele autorilor antologiei care au recitat pe scena de la Mojo Music Club. Frumoşi, cu toţii, graţie luminii ce strălucea pe chipurile lor!
Evident, muzica a continuat poezia, în clipe de respiro cu Jenică şi Comănel din trupa Verde, Hippie și Mihai Dumbravă, cunoscuţi publicului gălăţean. Au fost susţinuţi de Ştefan Tivodar și Alex Turcu, cu binevenite improvizaţii ce conferă culoare oricărui spectacol. A existat şi o surpriză a serii, datorată celor câteva minute, dăruite de poetul Mihail Gălăţanu.
Ce concluzie s-ar putea contura? Că zâmbetul nu face rău, chiar dacă uneori e puţintel amar, că poezia reglează natural metabolismul?
Dacă citez din "ziua în care poezia nu a salvat lumea" (Andrei Velea), simt hazul de necaz, însă dacă-i bal, să fie bal! Altfel citit/spus textul, viaţa fără poezie nu se poate, chiar dacă... "poezia nu a însemnat niciodată mare lucru / în afară de o duzină de legi scrise în versuri, / nişte doamne cucerite / şi o mână de regi distraţi copios, / poezia nu a contat / altminteri, dacă poezia ar fi însemnat mare lucru, / ar fi stârnit războaie, i s-ar fi alocat resurse, / iar poeţii ar fi avut / case impunătoare / şi demnităţi înalte în stat "
O altfel de cronică Pâş, pâş, în Bucureşti pe furiş!
Articol semnat de Claudia Minela si preluat de pe Bocancul Literar.ro.
Duminică, 22 aprilie 2012, Cenaclul Pariu pe Prietenie a fost gazda
grupului de scriitori din Galaţi, tineri dinamici, spirituali, joviali, tineri
care ştiu să-şi pună în valoare talentul.
Cu gălăţenii la bord s-a cutremurat podeaua corabiei
Mojo. Nici blândul căpitan de vas, Sorin Teodoriu, n-a scăpat, n-a mai rămas la
fel de blânduţ din pricina piraţilor scrisului,
veniţi de pe insula Gălăţica, acolo unde toată suflarea literară este infestată
de virusul ha-ha-ha, un virus al veseliei
pe care piraţii îl transmit pe cale orală, locomotoare şi bericomană. Piraţii
gălăţeni, oameni puternici, cu harul scrisului, au poposit şi în Bucureşti,
lăsând virusul să-şi facă de cap printre localnicii posaci, plictisiţi şi
rigizi. Păi ce, mai poţi sta la fel în
faţa veseliei lor?Nooooooooo!
Mişunând ca vremea rea printre ei, am aflat multe…
eheeeeei! Nu vă împărtăsesc decât două dintre acele descoperiri, scăpate în
faţa unei buburuze inofensive şi simpatice, adică io… dacă vă luaţi după aparenţe, s-ar putea să
aveţi suprize.
Am avut onoarea să-l cunosc pe simpaticul Laurenţiu Pascal
-Păsărilă, un tip haios şi înalt, precum Coloana Infinitului. ,,ştii unde sunt
eu acum?’’, zice. ,,la mojo club’’, zic. ,,greşit’’ zice. (eeeei , asta-i acum,
gogule, doar n-o să-ţi treacă prin cap să te contrazici cu mine, că nu-i de
bine, zice minte mea în gândul ei! ). ,,la grătar cu prietenii, la iarbă verde
sunt acum!continuă el amuzat…’’.(auci! Săracu’ uriaş, e clar, o fi uitat să se aplece la intrarea în budă şi
i-o fi pălit tavanu’, una, fix în moalele capului, zic, uitându-mă ca cioara-n
scorbură la figura zâmbăcioasă din faţa mea). N-am avut curajul să-l contrazic,
de teamă să nu mă transforme în vreun cotleţel pe care să-l pună pe grătarul încins.) ,,da,
aşa m-au păcălit prietenii, mi-au spus că mergem la grătar, şi m-am trezit
aici, la Bucureşti, zice râzând cu poftă. Nu e pentru prima dată când îmi fac asta, aşa m-am trezit şi cu poezii în antologie. Eu nu prea scriu poezii, scriu piese de teatru…’’. ,,waw!
exclam, am de-a face cu un dramaturg în devenire.’’,, piese de teatru pentru
copii, continuă mândru… soţia mea e profesoară de matematică şi ştii cum e la
serbări’’. ,,frumos mi-am spus, profesoară de mate? Acum înţeleg de ce-i tot
punea buzele în paranteză, deşi îi dădea mereu cu virgulă, de ce îi tot scana
sinus şi cosinus din sticla cu bere, din care rezulta degajat, de fiecare dată, arctg de x…).
O altă dezvăluire a fost aceea a Simonei Toma care-mi
spunea cu modestie, dar şi cu bucurie, că a reuşit să obţină sponsorizare
pentru venirea în Bucureşti, de la consiliul local. Am primit în dar antologia ,,Cuvinte Noi pe Domnească’’, Editura Centrului Cultural ,,Dunărea de jos’’. Când am
intrat în posesia cărţii, primul gând a fost să obţin semnătura autorilor
prezenţi la Pariu pe Prietenie. Echipa de şoc a percutat imediat. Cu ajutorul
Tatianei Nona, primul autor gălăţean extras şi expus publicului, am reuşit
să-mi împlinesc visul. Din colecţia mea
de prieteni, lipsea o antologie care să poarte amprenta (semnătura)autorilor
aflaţi acolo. Restul exemplarelor dăruite de gălăţeni vor ajunge în diverse colţuri ale ţării - Călăraşi,
Focşani, Cugir - precum şi pe alte meleaguri în afara graniţelor, unde prietenii
mei români, iubitori de literatură, le
aşteaptă : Germania, Italia, America, Spania.
Cărţile trebuie să circule, să
fie cunoscute, traduse în alte limbi.
Avem scriitori buni care merită să fie mediatizaţi, promovaţi. Piraţii gălăţeni pot
reprezenta o generaţie, un edificiu al cuvântului frumos.
O altă surpriză mi-a
fost oferită indirect de către distinsa doamnă Stela Iorga, căreia îi multumesc
din suflet pentru generozitatea de a-şi dărui cărţile. Mi-au fost înmânate de către
Simona Toma, poetă, liderul grupului gălăţean, cu un mesaj special transmis de autoare: ,,..rugămintea mea este să dăruiţi
volumele de le trimit, unor oameni care să iubească,,fioros’’ litera scrisă,
prin urmare să ştie a preţui o carte…’’. Am primit cu mare bucurie sacoşa plină cu volume de poezii ,,Coffin Blues’’, pe care le-am şi împărţit
celor care ştiu ,,a preţui o carte’’.
Alt gălăţean pe care-l admir pentru lirica sa este Andrei Velea. Mi-am dorit să-l cunosc
personal şi datorită lui Ştefan Ciobanu, acest lucru a fost posibil. Îţi
mulţumesc Ştef, prietene! Chiar dacă n-o arăt, sunt alături de tine cu gândul
şi sufletul. Îmi lipseşti. Ştiu că ţi-e greu, dar te vrem alături de noi.
Simpaticul şi talentatul Adrian Velea mi-a dăruit la
rându-i gând din gândul său, suflet, din sufletul său - ,,Hotel în Atlantida’’,
Fundaţia culturală Antares şi ,,Gimnastul fără plămâni’’, editura Centrul
cultural ,,Dunărea de Jos’’, Galaţi.
Despre seara gălăţeană nu pot spune decât că a fost o
seară explozivă. Oamenii aceştia ştiu să-şi facă viaţa mai frumoasă. Admir
spiritul de echipă, voioşia, bucuria
trăită în fiecare moment. Poezia şi muzica, buna dispoziţie, au fost elementele
forte ale unei seri minunate.
Evenimentul debutează prin extragerea unui bileţel în care se afla
un fragment din lectura unuia dintre
scriitorii invitaţi la Pariu pe Prietenie.
Prima extrasă a fost
Tatiana Nona: ,,După trei ani, oglinda mea cu gânduri, cu amintiri cu
tot, cu mugetul ei puternic, de clopot, şi laptele cald, mirosind a câmp, a pădure şi a toamnă, s-a risipit…în
abator…’’;
Au urmat apoi toţi ceilalţi autori.
Matei Ionuţ : ,,Ana iubeşte pe Ionuţ aşa scria pe copac/
şi numai pe el continua pe următorul/ şi aceşti copaci creşteau mult mai
repede/ se scuturau de frunze, inmugureau şi plesneau varul de pe trunchi’’;
Alexandru Maria: ,,sunt mai calm decât ca de
obicei(soareleeste amputat şi-mi /murdăreşte cerul czu verde)/îmi este şi
frig(câţiva pinguini imperiali şipă că lor le e bine, mie de ce nu),/ mai aflu şi
că pământul ne ănghite fir cu fir cu o răbdare teribilă’’;
Andrei Velea: ,,poeţii nu bat apa în piuă,/ ei sorb din
ea ca dintr-n pahar plin în deşert nectarul fanteziilor/ despre cum ar putea/
fi lumea mai bună’’;
Laurenţiu Pascal: ,,În aşteptarea cercului bătrânii stau
în boxa martorilor mestecând ploaia/…’’;
Elena Donea : ,,Mirosul yilei de mâine în părul tău,
aşteptarea, căutarea, /recunosc că nu pot să recunosc că mi-e dor, că până şi spaţiul
ăsta dintre noi ne menţine complici/la aceeaşi aşteptare’’;
Andra Pelineagra: ,,Ştiam că Ileana Cosânzeana când va
creşte va avea o ţigară în mână în loc de bagheta magică! Iar Făt-Frumos … va
umbla după seringi nefolosite…’’;
Octavian Miclescu: ,,…Tot oamenii spun că singura fântână
a fost făcută de tătari, pe care a astupat-o Vodă cu flăcăii de prin
împrejurimi.’’;
Nicoleta Onofrei (bum, bum , bum …): Inima picură paşi,
picioarele yboară inimi…’’:
Anca Şerban: ,,simt căldura cu faţa mea cea nouă/cu faţa
mea de nou născut ceea ce vine în lume …oraşul făr ziduri/pasărea fără spinări
fluturele fără trup.’’;
Adrian Haidu: ,,…human resources, adică un/ om care
se pricepe la oameni, cum ar veni, se
vede asta prin felul în care-mi vorbeşte.’’;
Simona Toma: ,,bufonul ce râde într-o parte mângâiat pe
burtă de o zână/mi-a zis: ce mare ai crescut, ce preafrumos aduci din vale
găleţile/cu apă de fântână’’;
Florin Buzdugan; ,,ieri păruşul meu era să ne scape
printre degete, s-a ascuns, şmecherul după colivie…’’.
Am avut onoarea să-l avem printre noi pe domnul Victor
Cilincă, jurnalist la ,,Viaţa liberă’’, scriitor, o prezenţă discretă care a
savurat fiecare moment al serii. Alţi prieteni ai pariului au fost prezenţi în
seara gălăţeană– Eugen Bot, poet, Clara Mărgineanu, poet, realizator TVR 2 cultural
şi susţinător inverşunat al Pariului, Catia Maxim, romancier, Radu Pietreanu
etc.
Momentele muzicale ne-au fost dăruite de cei trei
muşchetari – Jenică Harja, Adrian Coman, Florin Chiriac – şi d’Artagnan –
Ştefan Tivodar, muşchetari care au reuşi t să ţină sala în picioare cu ritmul
şi interpretarea specială dată pieselor folk renumite, din repertoriul
cantautorilor: Mircea Vintilă, Nicu Aalifantis, Florian Pitiş etc. Muzica a
prins în vârtejul ei spiritul gălăţean
şi pe cel bucureştean, deopotrivă,
făcând pentru prima dată ca podeaua Clubului Mojo să se cu tremure de ritmul
îndrăcit al celor patru muşchetari. Remarcabil mi s-a părut instrumentul de
percuţie care printr-o folosirea abilă a
reuşit să transmită prin tam-tamurile percutante şi ritmul dinamic, o stare de bine
tuturor celor prezenţi pe corabia Mojo.
Felicitări Gălăţeni, pentru seara minunată pe care ne-aţi
oferit-o! Încă un Pariu câştigat cu
prietenia. Vă mai aşteptăm şi cu altă ocazie. Aplauze, apluze, aplauze!
Primul articol despre Serata Galateana de la Pariul pe Prietenie
Preluat de aici.
Grupul format din 13 tineri scriitori a dus literatura gălăţeană la Bucureşti. Aceştia au lansat, duminică, 22 aprilie, în Club Mojo, în cadrul cenaclului „Pariu pe prietenie”, antologia tinerilor autori gălăţeni „Cuvinte noi pe Domnească”. Volumul „Cuvinte noi pe Domnească”, apărut la editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, în 2011, cuprinde 23 de nume a câtorva dintre reprezentanţii generaţiei „2010”, aşa cum o numeşte scriitorul Andrei Velea, şi a fost lansat, duminică, în cadrul întâlnirilor cu muzică şi poezie „Pariu pe prietenie”. Gălăţenii au mers în Capitală la invitaţia lansată de Ştefan Ciobanu şi nu s-au făcut de ruşine, ba dimpotrivă. Generaţia tânără de scriitori, reprezentată la Pariu de Octavian Miclescu, Simona Toma, Adrian Haidu, Andrei Velea, Nicoleta Onofrei, Alexandru Maria, Nona Tatiana Ciofu, Elena Donea, Florin Buzdugan, Laurenţiu Pascal, Anca Şerban Gaiu, Matei Leonard şi Simona Vartolomei, a dat bucureştenilor un mic puls dunărean pozitiv. Tinerii, plecaţi cu un microbuz, încă de la 13.00, din parcarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, au ajuns în Bucureşti imediat după ora 16.00, iar la ora 18.00, însoţiţi de Mihail Gălăţanu, au păşit pe scările clubului. Amfitrionii serii au fost Sorin Teodoriu, din partea gazdelor, şi Simona Toma, din partea oaspeţilor. La eveniment nu au lipsit nici personalităţile culturale bucureştene ca Peter Sragher, Clara Mărgineanu, Mihail Gălăţanu, dar şi Ofelia Prodan şi Daniel D. Marin. Ajutaţi de muzica lui Ştefan Tivodar, Jenică şi Comănel şi cea a lui Hippie, gălăţenii au reuşit să realizeze o atmosferă frumoasă, dar şi să creeze o impresie bună. "Sunteţi un uragan, nu m-am aşteptat să fie aşa de frumos", a spus Claudia Minela Petre, o obişnuită a Pariului pe prietenie. Sorin Teodoriu a vrut să dea oaspeţilor niscaiva emoţii, întrucât a decis ca ordinea lecturilor să fie dată de o tragere la sorţi. Cea care a deschis seria recitalurilor poetice a fost Nona Tatiana Ciofu, iar după ea, fiecare şi-a aşteptat cu emoţie crescândă rândul, chiar dacă uneori antracturile de muzică mai degajau atmosfera în zona invitaţilor de la Galaţi. „Mi s-a părut mişto, atmosfera a fost ok, s-a cântat bine, de recitat… s-a recitat altfel şi a impulsionat publicul. S-a îmbinat bine muzica şi poezia, mi-a plăcut că recitalurile au fost acompaniate de muzică”, a spus Adrian Haidu, unul dintre tinerii scriitori. Gălăţenii par hotărâţi astfel să rupă barierele dintre provincia înţepenită şi autosuficientă şi să adere la ritmul scriiturii din Capitală şi, de ce nu, să se afirme, pentru că nu poţi fi scriitor numai la tine în cameră.
Maria Simionescu
Grupul format din 13 tineri scriitori a dus literatura gălăţeană la Bucureşti. Aceştia au lansat, duminică, 22 aprilie, în Club Mojo, în cadrul cenaclului „Pariu pe prietenie”, antologia tinerilor autori gălăţeni „Cuvinte noi pe Domnească”. Volumul „Cuvinte noi pe Domnească”, apărut la editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, în 2011, cuprinde 23 de nume a câtorva dintre reprezentanţii generaţiei „2010”, aşa cum o numeşte scriitorul Andrei Velea, şi a fost lansat, duminică, în cadrul întâlnirilor cu muzică şi poezie „Pariu pe prietenie”. Gălăţenii au mers în Capitală la invitaţia lansată de Ştefan Ciobanu şi nu s-au făcut de ruşine, ba dimpotrivă. Generaţia tânără de scriitori, reprezentată la Pariu de Octavian Miclescu, Simona Toma, Adrian Haidu, Andrei Velea, Nicoleta Onofrei, Alexandru Maria, Nona Tatiana Ciofu, Elena Donea, Florin Buzdugan, Laurenţiu Pascal, Anca Şerban Gaiu, Matei Leonard şi Simona Vartolomei, a dat bucureştenilor un mic puls dunărean pozitiv. Tinerii, plecaţi cu un microbuz, încă de la 13.00, din parcarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, au ajuns în Bucureşti imediat după ora 16.00, iar la ora 18.00, însoţiţi de Mihail Gălăţanu, au păşit pe scările clubului. Amfitrionii serii au fost Sorin Teodoriu, din partea gazdelor, şi Simona Toma, din partea oaspeţilor. La eveniment nu au lipsit nici personalităţile culturale bucureştene ca Peter Sragher, Clara Mărgineanu, Mihail Gălăţanu, dar şi Ofelia Prodan şi Daniel D. Marin. Ajutaţi de muzica lui Ştefan Tivodar, Jenică şi Comănel şi cea a lui Hippie, gălăţenii au reuşit să realizeze o atmosferă frumoasă, dar şi să creeze o impresie bună. "Sunteţi un uragan, nu m-am aşteptat să fie aşa de frumos", a spus Claudia Minela Petre, o obişnuită a Pariului pe prietenie. Sorin Teodoriu a vrut să dea oaspeţilor niscaiva emoţii, întrucât a decis ca ordinea lecturilor să fie dată de o tragere la sorţi. Cea care a deschis seria recitalurilor poetice a fost Nona Tatiana Ciofu, iar după ea, fiecare şi-a aşteptat cu emoţie crescândă rândul, chiar dacă uneori antracturile de muzică mai degajau atmosfera în zona invitaţilor de la Galaţi. „Mi s-a părut mişto, atmosfera a fost ok, s-a cântat bine, de recitat… s-a recitat altfel şi a impulsionat publicul. S-a îmbinat bine muzica şi poezia, mi-a plăcut că recitalurile au fost acompaniate de muzică”, a spus Adrian Haidu, unul dintre tinerii scriitori. Gălăţenii par hotărâţi astfel să rupă barierele dintre provincia înţepenită şi autosuficientă şi să adere la ritmul scriiturii din Capitală şi, de ce nu, să se afirme, pentru că nu poţi fi scriitor numai la tine în cameră.
Maria Simionescu
luni, 23 aprilie 2012
vineri, 20 aprilie 2012
Despre „Pareidolia” (Laurenţiu Belizan)
O să te muşc de umeri până îţi va da soarele
(despre „Pareidolia” de Laurenţiu Belizan)
Laurenţiu Belizan a debutat în toamna lui 2011 la editura Humanitas cu un volum de versuri ce poartă titlul „Pareidolia”. Voi explica puţin mai jos ce înseamnă acest cuvânt. Volumul a apărut în urma câştigării „Concursului de Debut Literar UniCredit”, ediţia a IV-a, 2011, iar lansarea a avut loc la Târgul de Carte „Gaudeamus”. Manuscrisul a mai participat la acelaşi concurs şi cu un an înainte, fără succes însă, aşa că, iată, perseverenţa şi talentul autorului au fost, totuşi, răsplătite de către un juriu format din Liviu Papadima, Paul Cernat şi Radu Paraschivescu. Laurenţiu Belizan s-a născut în Slobozia, a făcut liceu în Buzău şi facultatea la Bucureşti. Vârsta? Să spunem doar, aşa cum îi place autorului, că debutează la vârsta lui Arghezi.
Laurenţiu Belizan frecventează cu pasiune site-urile de literatură. Spre exemplu, pe „Agonia” (sau „poezie.ro”) are zeci de poeme publicate începând cu aul 2008. Cartea de debut este foarte consistentă, numără 190 de pagini. Încep cu un mic reproş, anume acela că este destul de dificil de urmărit (de către un cronicar) o carte de poeme într-atât de consistentă. Spunea bine cineva că un volum de versuri nu ar trebui să depăşească 70 de pagini. Dar să trecem cu vederea acest aspect, ţinând cont de faptul că, totuşi, e vorba de un debut (cu toate emoţiile şi lipsa lui de experienţă).
După ce am citit cartea până la jumătate, am pierdut notiţele şi a trebui să reiau lectura, iată-mă, în cele din urmă, la sfârşit! Dacă volumul ar fi fost organizat de „cicluri” sau pe „secvenţe” tematice de poeme, mi-ar fi fost mai comod să structurez materialul poetic. Laurenţiu, însă, ne prezintă un bloc compact de poeme. Iată că de această dată încep mai degrabă cu reproşurile: prea puţin poeme „rup rândul”, prea puţine contraste valorice. Volumul este destul de liniar, fără suficiente suişuri sau coborâşuri. Îmi amintesc de sfatul pe care Călinescu îl dădea în „Cursul de poezie”, acela de a alterna poemele mai bune cu cele mai puţin bune. Laurenţiu Belizan nu are poeme slabe, ci foarte multe poeme bune şi câteva excelente. El este, după cum remarcau şi alţi cronicari, un calofil. Poeme de dragoste, vag erotice, amintiri, referiri la lecturi şi realităţi medicale sau tehnologie, tot felul de meditaţii despre poezie sau despre viaţă, toate sunt prinse cu măiestrie şi rafinament într-o „broderie” de peste 190 de pagini. Cred că cea mai bună modalitate de a vă introduce în lumea poetică a lui Laurenţiu este să merg din vârf în vârf. Adică să trec prin câteva dintre poemele care sparg această uşoară impresie de liniaritate.
Să lămurim, pentru început, titlul. Ce este „pareidolia”? Este un efect secundar al creierului uman, generat din nevoia de a recunoaşte cu viteză sporită anumite obiecte comune, precum chipurile sau trupurile umane, pornind de la stimuli exteriori vagi. Mai precis: pareidolia intervine atunci când „vedem” chipuri umane în nori, pe feliile de pâine prăjită, ori siluete în zaţul de cafea scurs pe marginea ceştii. Pareidolia, ne spune Laurenţiu Belizan în poemul cu acelaşi titlu de la pagina 119, vine dintr-o nevoie de odihnă (şi nu e singurul poem în care autorul pledează pentru odihna şi pauza de la agitaţia cotidiană): „gura mea nu este decât o cicatrice/ pe cale de vindecare/ suntem programaţi să căutăm şabloane peste tot/ mintea are nevoie de odihnă în acest haos/ în care viaţa a devenit cel mai mare clişeu”. O amintire marcantă din copilărie: „nu am putut strivi/ în copilărie broasca râioasă/ care m-a umplut de negi/ o săptămână întreagă dimineţile/ bunica maria îmi acoperea faţa întreagă cu lapte/ şi o corcitură de pechinez mă lingea lacom”. Şi iată „efectul” pareidolia: „ionuţ m-a privit fascinat apoi în praful uliţei/ obrazul stâng mi se tămăduise/ pe cel drept rămăsese profilul actorului din jesus superstar/ care a dispărut după trei nopţi cu lună plină”. Frumos!
Un poem care a fost recitat de către criticul Paul Cernat cu ocazia lansării cărţii este şi preferatul meu: „Vin creioaneleeeee!” (p.27) Aici (ca şi în alte părţi), Laurenţiu Belizan îşi lasă cu adevărat fantezia „să zboare”, „s-o ia razna”. Imaginarul se împleteşte cu realul într-un mod neaşteptat, referinţele culturale sunt perfect nimerite, poemul făcându-ne să simţim cu adevărat pericolul „invaziei” creioanelor. Iată: „de sub masă de prin ghiozdane/ din colţul buzelor şi al urechilor/ vin creioanele ţopăie prin oraş pe picioroange/ uneori se mai scarpină în capul lor de gumă arabică […] vin creioaneleeeee!/ invazia lor de lăcustă pe geamuri/ pe mucegăiţii pereţi/ pe sub uşă gată să extermine albul foilor/ au pregătit asaltul catapultelor legiuni întregi de clone/ ochiul lor ciclopic ţinteşte un asteroid/ fiecare visând la o mână/ care scrie poveşti şi scrisori mamelor rămase în praguri/ sau iubitelor fără căpătâi […] vin creioaneleeeee!/ cohorte de muşte ameţite stive de mortăciuni pe stradă tauri/ în mijlocul lor creionul savonarola/ ascuţind cuvântul şi implantându-l în inima ta”. Şi pentru ce tot acest „balamuc”? Iată cât de frumos se termină poemul: „vin creioaneleeeee!/ sfârşitul lor înseamnă portretul tău pe asfaltul lumii/ un abur împrăştie rumeguşul lor de nisip// o mână scrie într-o limbă necunoscută/ eu/ tu/ dumnezeu”.
La pagina 92, un alt poem de factură similară celui de mai sus „rupe rândurile”: „poem din migdale amare”. „rasputin ar fi adorat-o pe mata hari/ dacă ea ar fi ştiu să gătească blinii/ ascunsă într-o matrioşka/ în timp ce el răscolea nopţile/ cu dinţii gata ascuţiţi să-i reteze sfârcurile”. Apoi continuă: „rasputin ar fi adorat-o pe mata hari/ ca pe o ţarină cu scuturi la sâni ca şi cum în prag de seară/ ceaslovul s-ar fi deschis mereu la aceeaşi rugăciune/ poate ea ar fi dansat prea sobru pe o turlă/ iar el încâlcind dezlegatul slovelor/ şi-ar fi lăsat prozeliţii într-o bojdeucă fără acoperiş/ ar fi îmbrăţişat drumul către casă cu ochii lui de şaman/ iar ea s-ar fi rotit în palma înceţoşată/ precum balerinele în cutii muzicale/ el pândind-o hulpav în spatele geamurilor”. Însă: „a venit decembrie/ istoria a împăturit ziarul cu ţari şi călugări/ pe sub gheaţă se mai aude oftatul lui rasputin/ cerul se chinuie să nască zăpezile/ iar clopotele tremură şi acum de frig”
Voi încheia această prezentare cu poemul care dă şi titlul acestei cronici: „o să muşc de umeri până îţi va da soarele” (p.14) Poemul este caracteristic unei nostalgii care străbate, ca un fir roşu, cartea. Iată: „pe masă au rămas câteva discuri de pâine/ şi două petale de crizantemă căzute din ochiul lui shiva/ dacă le-aş pune pe gramofonul bunicii/ ţi-ar ademeni glasul pe geam/ iar vocalele tale prelungi i-ar şterge praful lăsat de umbre”. Dar este bine cuprinsă şi atmosfera cuminte-erotică, precum şi modul neintrusiv al contactului cu realitatea palpabilă, cu „oraşul”: „te simt deasupra mea învârtind osiile unei constelaţii/ sunt un trup incomplet fără tine draga mea!/ să ne ascundem sub fân într-o căruţă ce râvneşte asfaltul citadelei!/ iar petalele de crizantemă ascunse în sân/ de privirile funcţionarilor grăbiţi/ la întâlnirea cu prima chenzină/ vor şterge suav ultimul vinil/ al patefonului din memoria mansardelor”
Horia Gârbea spunea undeva: „douămiismul apune şi e schimbat pe altceva” (http://horiagarbea.blogspot.com/2012/02/chiar-asa-schimbare-de-paradigma-in_28.html). Între numele care par a aduce „o schimbare de paradigmă în poezia românească”, figurează şi cel al lui Laurenţiu Belizan (cu eticheta de „ceva mai calofil”). Eu nu văd aşa. Îl văd, intr-adevăr, „ceva mai calofil” pe Laurenţiu Belizan, însă îl văd înafara oricărei „schimbări de paradigmă poetică”. Un poet bun pur şi simplu, în afara oricărei generaţii.
*publicat în revista Dunărea de Jos nr.122, aprilie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)