miercuri, 22 februarie 2012

Un nou val de cerneală!

23 de nume lansate pe Domnească

* Anthologie la Centrul Cultural

foto Centrul Cultural "Dunărea de Jos"

Desant literar 2012 – cei 23, alături de directorul Centrului şi de iniţiatorul proiectului, abia încap în cadru!



«Cuvinte noi pe Domnească» o nouă antologie de la Centrul Cultural «Dunărea de Jos», una a noului val gălăţean: poeţi, ceva prozatori, chiar şi un dramaturg, majoritatea tineri şi foarte tineri, publicaţi în reviste, premiaţi. Nu nu fac parte din vreo uniune de creaţie a scriitorilor profesionişti, au însă în spate mai multe cenacluri şi, ceea ce contează, două cenacluri… editoare. Bătrânul «Noduri şi Semne», apărut acum aproape trei decenii, şi Cubul Critic Oblio, cu trei ani de entuziasm. Între cele două cenacluri de pe aceeaşi stradă, Domnească, care se întâlnesc în zile diferite: osmoză! Mulţi membri participă la ambele întâlniri.

Volumul a apărut acum la Editura Centrului Cultural, în premieră, printr-un parteneriat al celor două cenacluri este dedicat celor frumos numiţi de criticul Adrian George Secară «generaţia domnească» . A fost ideea criticului Secară, care a şi muncit la alcătuire, alături de unul dintre cei din volum – poetul Andrei Velea, care are câteva volume deja publicate şi premii naţionale. În deschiderea volumului – «Argumentum» ; «UPLOAD/ Generaţia 2000 – 2010 la Galaţi» , întâmpinare semnată de Secară. În închidere, înainte de CV-urile celor publicaţi, postfaţa – «Repere pe drumul devenirii unei generaţii», semnată de Velea.

Scriem degeaba dacă nu pomenim aici toate numele celor tipăriţi acum, care au acordat luni, aproape toţi, primul autograf din viaţa lor, prietenilor şi colegilor de volum. Aşezaţi, prieteneşte, după iniţiala prenumelui, aceştia sunt şi, desigur, o să mai auzim frumos despre ei: Adrian Haidu, Alexandru Maria, Anca Şerban Gaiu, Andra Pelineagră, Andrei Velea, Claudia Samoilă, Cristina Bălan, Cristina Dobreanu, Elena Donea, Florin Buzdugan, Gabriel Ghimpu, Laurenţiu Pascal, Leonard Matei, Marian Stroe, Marius Grama, Mihaela Galu, Mitruţ Popoiu, Nicoleta Onofrei, Octavian Miclescu, Sabina Daniela Penciu, Simona Toma, Sorin Atanasiu, Tatiana Nona Ciofu. 23 cu toţii! Mai citiţi o dată şi de la cap la coadă şi ţineţi minte, chiar dacă nu vă ascultă nimeni la tablă! Pentru ei, pentru noi, contează!

Luni au citit versuri toţi antalogaţii prezenţi şi au vorbit: A. G. Secară – iniţiatorul proiectului, directorul Centrului Cultural – plasticianul Saergiu Dumitrescu, prof. Nicolae Colceriu (cu un istoric succint al literaturii gălăţene încă de dinainte de război), prozatorul Ion Avram, preşedinte la «Noduri şi Semne» şi secretar al filialei Galaţi-Brăila a Uniunii Scriitorilor din România, criticul Viorel Ştefănescu, poetul Ion Zimbru, poeta Stela Iorga, poetul Iulian Grigoriu, părintele Eugen Drăgoi, cunoscut editor, care crede că, dacă şi generaţia sa ar fi putut debuta în volum, ar fi ajuns mult mai departe şi mai altfel...

Scurt despre cele două «fabrici» literare. «Noduri şi Semne», care se întruneşte de ani buni la «Viaţa liberă», după ce a pribegit în tot felul de spaţii gălăţene, înfiinţat la câteva zile de la trecerea la veşnicie a lui Nichita, adună chiar şi câţiva membri ai Uniunii Scriitorilor, dar aici vin şi mulţi tineri, întocmai ca şi la «Oblio». Vin la «Noduri» şi scriitori din ţară, în jurul prozatorului Dimitrie Lupu şi a lui Ion Avram. Botezat în 1983, chiar în bucătăria poetului Ion Zimbu, cenaclul aduna creatori care se întâlneau încă de un an înainte – după cum cita luni criticul Viorel Ştefănescu, dintr-o notă din «Tomis» a lui Eugen Neculiţă, cenaclist care şi-a sfârşit viaţa în mod misterios tocmai în India. Azi, fondatorii care au plecat din Galaţi sunt în capitală şi în străinătate. S-au pomenit luni, printre alţi scriitori îndrăgiţi, Mihail Gălăţanu, Alina Comşa Durbacă sau Adina Dabija. Al doilea cenaclu, «Oblio», constituit la Centrul Cultural, în jurul criticului Secară şi a profesorului Constantin Dimofte, vin din alte două ceacluri – «Anton Holban», de la Casa Corpului Didactic, precum şi «Gellu Naum» sau revista «Drumeţul incendiar», de la Casa de Cultură a Studenţilor.


Victor Cilincă pentru „Viaţa Liberă”.

S-a lansat o generaţie: “Cuvinte noi pe Domnească”

Antologia tinerilor autori gălăţeni,“Cuvinte noi pe Domnească”, s-a lansat luni, 13 februarie, în compania unor scriitori/critici/traducători precum a.g. secară, Viorel Ştefănescu, prof. Nicolae Colceriu, Dan Plăeşu, Petru Iamandi, Iulian Grigoriu, Ion Zimbru, Ion Avram, Stela Iorga, dar şi alţii.


Între oameni apropiaţi literaturii, generaţia tânără de scriitori gălăţeni şi-a dovedit şi punctat existenţa prin lansarea unei antologii. „Cuvinte noi pe Domnească” (editura Centrului Cultural) adună tineri care s-au format literar-estetic în cadrul cenaclurilor gălăţene „Cubul Critic Oblio” şi „Noduri şi Semne”. Evenimentul i-a avut moderatori/prezentatori ai antologiei pe a.g.secară, care s-a ocupat îndeaproape de proiect dar şi de strângerea textelor, redactare, etc, pe prof. Nicolae Colceriu, criticul Viorel Ştefănescu, pe scriitorul Andrei Velea, dar şi pe Sergiu Dumitrescu, directorul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, fără aprobarea căruia proiectul nu ar fi putut fi dus la capăt. S-a încercat o trasare a drumului către generaţia prinsă în „Cuvinte noi pe Domnească”, generaţia 2010, pornind de la contextul literar gălăţean, o mică istorie a celor două cenacluri din care provin tinerii antologaţi. De asemenea, discuţiile au fost presărate de lecturi ale celor antologaţi.



Generaţia 2010

foto Centrul Cultural "Dunărea de Jos"

Chiar dacă e o generaţie tăcută, dispersată, şi poate prea puţin prezentă atât la concursurile de specialitate cât şi în publicaţiile de talie naţională – ceea ce poate da senzaţia acum că a ieşit din neant - iată că, timid, tinerii generaţiei 2010 se unesc pentru a se face cunoscuţi. Poate o problemă majoră, dacă poate fi numită problemă şi mai ales majoră, a fost lipsa de interes a celor antologaţi pentru vizibilitate. Dacă ne gândim la membrii tineri şi vechi ai cenaclului „Noduri şi Semne” - Nona Tatiana Ciofu, Anca Şerban Gaiu, Simona Toma, Laurenţiu Pascal - care au crescut odată cu cenaclul, în cenaclu, aceştia s-au format pur sub umbrela lecturilor la cenaclu şi mai puţin sub impulsul publicării unui volum personal. Un suflu nou a dat, aşadar, întâlnirea cenaclului „Noduri şi Semne” cu „Oblio” - Octavian Miclescu, Marius Grama, Leonard Matei, Andrei Velea-, dar şi apariţia celor mai tineri - Alexandru Maria, Adrian Haidu, Nicoleta Onofrei, sau a celor foarte tineri Florin Buzdugan, Elena Donea, Sabina Penciu, Claudia Samoilă. "După o generaţie literară '90 care s-a afirmat din plin la nivel naţional, Galaţiului i-a lipsit continuitatea: nu există niciun douămiist! După "deceniul pierdut", Galaţiul revine în forţă, propunând nu mai puţin de 23 de nume de tineri autori! O "bază de selecţie" consistentă, promiţătoare. Le urez "colegilor de antologie" multă inspiraţie şi succes! Şi să ezite mai puţin în faţa debutului!" a spus poetul Andrei Velea.

„Mi se pare un pas important pentru mine, având în vedere şi că sunt cea mai tânără din cenaclu (Noduri şi Semne) - a fost şi este un impuls ca să mă ţin de scris. Atunci când scriu mă simt de parcă aduc un bine lumii în care trăiesc. Mă bucur pentru fiecare-n parte, pentru fiecare coleg de antologie”, a spus Sabina Penciu, elevă a Liceului Teoretic „Emil Racoviţă”.

„Cuvinte noi pe Domnească” după lansarea de luni, de la Centrul Cultural, ar urma - cel puţin aşa speră cei din paginile antologiei - să fie lansată, undeva prin aprilie, şi în Bucureşti, în cadrul întâlnirilor cu poezie şi muzică „Pariu pe Prietenie”, astfel s-ar putea spune că generaţia 2010 din Galaţi s-a ambiţionat să iasă la suprafaţă.

Nicoleta Onofrei

(articol apărut în „Imparţial” în 17 februarie 2012)

duminică, 19 februarie 2012

"Hotel în Atlantida" lansat la Salonul "Axis Libri"


Joi 16 februarie 2012, "Hotel în Atlantida" a fost (re)lansat în cadrul Salonului literar "Axis Libri" (biblioteca V.A.Urechia, Galaţi). În fotografie sunt alături de Zanfir Ilie (directorul BVAU), A.G.Secară (care a lansat "Anonimul Gălăţean") şi Teodor Parapiru (moderatorul întâlnirilor "Axis Libri").

vineri, 17 februarie 2012

Argumentul & fizionomia generaţiei 2010 din Galaţi

1. Câteva rânduri despre conceptul de generaţie literară.

Dezbaterile despre conceptul de generaţie literară sunt prea multe şi prea pătimaşe pentru a fi prezentate în totalitatea lor aici. De altfel, conceptul de generaţie nici nu este foarte util creatorilor sau publicului larg, fiind mai degrabă interesant pentru criticii şi istoricii literari. Iată cum argumenta Radu G. Ţeposu în „Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă”: „criteriul generaţiei i-a interesat în chip serios pe oamenii de litere şi, în limitele temperanţei, a devenit un obiect temeinic, folositor, instructiv. Nefiind cu totul o obsesie vacuă, împărţirea pe generaţii a fost cel puţin un instrument de lucru pentru cercetătorul literaturii, şi nu întâmplător vorbim azi de generaţia lui Chateaubriand, de cea a lui Voltaire, la francezi, ori, la noi, de junimişti, de paşoptişti, de interbelici sau de generaţia ’60”. Aşa că nu voi mai irosi spaţiul şi voi considera valid conceptul de generaţie literară, „cu temperanţă”, fără a-l considera un adevăr care nu poate fi supus polemicii.

Pentru a schiţa cadrul în care discutăm despre o generaţie 2010 la Galaţi, voi începe printr-o scurtă prezentare a criteriului de generaţie literară. Introdus în anii ’30 ai secolului trecut de către Albert Thibaudet, generaţia literară era totuna cu cea biologică. Astfel, criticul francez număra trei generaţii pe secol. Altminteri, diverse periodizări au mai circulat în istoria culturii, cu unităţi de măsură precum secolul, perioada (unui domnitor anume) sau diverse combinaţii. Însă discuţia modernă asupra conceptului de generaţie literară începe cu Thibaudet. Ea continuă în formalismul rus, care descrie un concept similar cu cel de paradigmă literară şi depăşeşte cadrele identificării cu generaţia biologică. Persoane de aceeaşi vârstă pot aparţine unor generaţii literare diferite. O astfel de idee a susţinut-o la noi Tudor Vianu, care a propus conceptul de „generaţie de creaţie”. Pentru Vianu, generaţia nu este determinată de vârsta biologică, ci de o comunitate de principii ideologice şi estetice care animă creatori de vârste diferite. Aşa că la Tudor Vianu o generaţie literară durează mai mult decât una biologică. Totuşi istoria îl contrazice. De la cei treizeci de ani pe generaţie la Thibaudet (şi mai mult de treizeci la Vianu), ne confruntăm acum cu o situaţie în care avem o generaţie literară nouă la fiecare zece ani…

2. „Ismele” ultimilor douăzeci de ani în literatură. „Moartea” douămiismului. Gânduri despre o eventuală generaţie 2010.

Într-un articol intitulat „Manifeste literare nouăzeciste şi douămiiste” (publicat în două părţi în revista „Luceafărul”, 2009), Felix Nicolau face o trecere în revistă a celor mai importante manifeste literare care au circulat în ultimii douăzeci de ani. Iată câte sunt: nouăzecism, delirionism, fracturism, douămiism, utilitarism, performantism, autenticism, boierism, turnism, nunuism (ultimele trei fiind considerate „post-douămiiste”). Concluzia: „1998-2008 este probabil cea mai prolifică perioadă în teoretizări de acest gen”. Trăsătura comună a tuturor aceste manifeste este „poziţia explicit defavorabilă postmodernismului”, astfel încât, spune Felix Nicolau, „postmodernismul românesc a durat mult mai puţin decât cel occidental. A debutat tardiv, dar, în ce priveşte agonia, are şansa de a fi contemporan cu restul mapamondului”.

Se spune în general (sau cel puţin se admite de către unii) că ultimul curent literar „închegat” a fost (sau este încă) douămiismul. Iar aceste vorbe sunt însoţite de zeci de păreri pro şi contra în reviste sau pe site-urile literare. În 2006, Răzvan Ţupa, una dintre figurile centrale ale generaţiei în cauză, decreta: „generaţia 00 a expirat. urmează poezia”. În acel articol, tânărul poet constata că zeci de zeci de tineri imită cu mai mult sau mai puţin succes fracturismul, mizerabilismul, astfel că timpul ei creator a trecut, urmând epoca epigonilor. În viziunea lui Ţupa, generaţia 2000 s-a stins repede, ţinând între 1998 şi 2005 (fracturismul fiind inclus ca manifest douămiist).

„Colocviul tinerilor scriitori 2011” (proiect al Uniunii Scriitorilor desfăşurat anual în Alba Iulia) a avut drept temă de dezbatere: „Generaţia 2000. Predarea ştafetei?” Voi reda întocmai câteva dintre părerile exprimate acolo (aparţinând unor tineri scriitori), întrucât ele conţin supoziţii personale asupra a ceea ce s-ar putea numi generic „generaţia 2010”:

Adrian Diniş: „Generaţiei nouăzeciste i-a priit umbra, douămiismul a venit foarte agresiv şi zgomotos, iar vocea lui se mai aude încă undeva departe, pentru ca noua generaţie să se formeze mult mai tăcutţi să fie mult mai eterogenă din punct de vedere al formulelor abordate, ceea ce îmi aminteşte de capetele generaţiei optzeciste şi mă face să cred că va fi o parte mai glamour, mai rock-star şi o alta underground, mai boemă.”

Iulia Militaru: „Criteriul generaţionist îmi apare ca depăşit şi ineficient azi. Pe de o parte, el se bazează pe o anumită dinamică a centralului şi marginalului, ceea ce menţine încă existenţa unui centru tare, care se impune la un moment dat; pe de alta, tocmai această dinamică face ca, în cadrul câmpului, să se manifeste relaţii de putere. O astfel de imagine asupra literaturii pare a nu fi conştientizat încă intrarea noastră în alt secol, secolul XXI – nu coagularea într-o generaţie, ci dispersia ar trebui să ne intereseze.”

Bogdan Coşa: „în epoca postmoralistă spre care se face deja uşor, dar vizibil, trecerea, vor gravita simpli scriitori, independenţi, fără manifeste sau orgolii de apărat în faţa predecesorilor (evident, vorbesc în numele meu), pe care îi vor privi ca pe nişte obiecte de muzeu, cu nostalgia luptelor intergeneraţionale şi a idealismului pierdut.”

Iată, deci, câteva trăsături comune: o generaţie care nu mai crede în diferenţele dintre generaţii, interesată nu de „coagulare”, ci de „dispersie”… O generaţie sceptică (relativ la acest tip de cristalizare), de individualităţi, fără „program estetic”. De ce nu?

3. Conştiinţa de sine a unei generaţii. Argument pentru o nouă generaţie literară la Galaţi.

Totuşi, scepticismul creatorilor relativ la ideea de generaţie literară este oarecum firesc. Repet: conceptul este interesant mai degrabă pentru istorici şi pentru critici, mai puţin pentru public sau pentru autori. Allen Ginsberg spunea undeva: „Generaţia beat? Nu! Eram doar o gaşcă de prieteni dornici de a fi publicaţi.” Alain Robbe-Grillet, în „Cuvânt înainte la o viaţă de scriitor”, vorbeşte despre cât de slab era sentimentul autorilor din cadrul mişcării „Noului Roman” că aparţin aceleiaşi generaţii. Într-un articol intitulat „Generaţii biologice, generaţii literare” (România Literară, nr.13, 2010), Nicolae Manolescu se întreabă dacă au avut conştiinţă de sine generaţiile literare. Concluzia: „Răspunsul este, evident, negativ. Generaţia junimistă sau cea optzecistă au fost mai conştiente de ele însele decât altele. Generaţia ’27 a fost de departe cea mai agresivă, pe cale de a fi egalată de generaţia 2000. Comportamentul se măsoară prin intensitatea contestării bătrânilor”.

În postfaţa la antologia „Cuvinte noi pe Domnească” (ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2012), antologie care propune o imagine de ansamblu a ceea ce s-ar contura ca generaţie 2010 la Galaţi, argumentam astfel: există un „corpus” de tineri scriitori, există „predecesori” la care ne raportăm polemic şi există „tineri” (liceeni) care se formează sub umbrela acestui „establishment literar”. Asta face să ne închegăm într-o generaţie. Despre felul ei, despre tăria legăturilor, voi vorbi în capitolul următor. Iată, însă, câteva nume: Marius Grama, Matei Leonard, Octavian Miclescu şi Andrei Velea, prieteni şi membri ai mai multor cenacluri succesive („Anton Holban”, „Gellu Naum”, „Cubul Critic Oblio”); Ionel Creţu, Anca Şerban Gaiu, Adrian Haidu, Nicoleta Onofrei, Simona Toma, Radu Vartolomei, membri fideli ai cenaclului „Noduri şi Semne”. Dacă cei de mai sus au debutat deja sau sunt în pragul debutului, iată câţiva tineri care abia învaţă tainele scrisului: Florin Buzdugan, Elena Donea, Radu Dragomir, Sabina Penciu, Claudia Samoilă. Precum se vede, „lista” nu este scurtă, cei enumeraţi fiind doar partea considerată ca reprezentativă de către autorul acestor rânduri.

4. Fizionomia generaţiei 2010 din Galaţi.

A discuta despre înfăţişarea unei generaţii literare a cărui membru activ eşti, nu este o întreprindere comodă. Aşadar, pentru a se consemna la un dosar imaginar, simulez o declaraţie negru pe alb cum că părerile exprimate mai jos sunt subiective, îmi aparţin în totalitate, iar părerile contrare, în măsura în care sunt bine argumentate, sunt îndreptăţite la existenţă.

Trăsăturile mai sus amintite, de scepticism la idee coagulării sub umbrela unei generaţii literare, apetenţa către dispersia faţă de centru, miza pe individualitate în dauna unui „program estetic unitar” se manifestă fără doar şi poate în cadrul tinerilor cenaclişti din Galaţi.

Ezitarea în faţa debutului este o altă caracteristică a tinerei generaţii din Galaţi. Cred că explicaţia este o imposibilitate de a vedea miza literaturii. Chiar dacă sunt foarte mulţi tineri care scriu (a se observa efervescenţa creatoare şi pseudo-creatoare din zona site-urilor literare), totuşi nu există succes de public sau succes de critică. Publicul citeşte sporadic, iar critica, aşa cum se spune adeseori, a trădat tânăra poezie, demisionând în masă. Înţepeniţi în discuţii (mai mult sau mai puţin fertile) pro sau contra douămiismului, criticii ezită încă să investigheze masa impresionantă de cărţi care apar an de an (aparţinând unor autori „post-douămiişti”). Fără miza succesului la critică (care a constituit în general miza ultimilor douăzeci de ani în literatură) şi fără miza succesului la public (ba chiar, de multe ori, ca reflex anti-douămiist, privit ca „toxic”), tinerii scriu şi ezită să debuteze, să publice, să îşi asume vizibilitatea publică. Doar trei din cei douăzeci şi trei de participanţi la antologia „Cuvinte noi pe Domnească” aveau cărţi publicate în momentul lansării.

Apoi, acolo unde se întâmplă, debutul este acompaniat de un fel de dezamăgire, dată fiind lipsa de înţelegere a rostului promovării şi a „managementului” imaginii scriitorului. Poate că şi „provincialitatea” mediului cultural gălăţean este responsabilă de o astfel de situaţie, iar o anumită repulsie în faţa „marketingului cultural” este un reflex anti-douămiist (foarte vocal şi vizibil). Dacă ne uităm la alte exemple din zona Galaţiului, nouăzecişti precum Mihail Gălăţanu sau Florina Zaharia, putem conchide că această timiditate excesivă este în special o trăsătură a tinerei generaţii, mai puţin a scriitorilor gălăţeni în general.

Lipsa unui „program estetic”: coagularea tinerilor în jurul a două cenacluri nu a avut loc „pe principii estetice”. Nu există nicio viziune artistică unitară în rândul tinerilor cuprinşi în antologie. Funcționează din plin noul scepticism faţă de manifestele literare. Se scrie „din suflet, din trăire sinceră”. Va fi rostul criticii să identifice trăsăturile comune ale acestor scriitori în formare. Cel puţin în ceea ce priveşte situaţia de fapt, ei nu pornesc de la nici un manifest comun. Este, ca să spun aşa (raportându-mă la primul capitol), un fel de „generaţie biologică”, chiar dacă nu ne place ideea că vârsta este un criteriul esenţial. Este, raportat la terminologia postmodernistă (Vattimo), o „generaţie slabă”, una „tare” fiind axată pe un manifest estetic. Sau nu este nicio generaţie. Oricum, e prea devreme pentru concluzii…

Andrei Velea, ianuarie 2012

marți, 14 februarie 2012

Cuvinte noi pe Domneasca - poza de grup


Fotografie de grup de la lansarea Antologiei "Cuvinte noi pe Domneasca" (Editura Centrului Cultural Dunarea de Jos, Galati, 2011) - Antologia tinerei generatii din Galati.

Lansarea a avut loc pe data de 13 februarie 2012, Centrul Cultural Dunarea de Jos, Galati.

De la stanga la dreapta: Ionel Cretu (Ana Tropos), Gabi Ghimpu, Matei Leonard, Octavian Miclescu, Anca Serban Gaiu, Andrei Velea, Cristina Dobreanu, Sabina Penciu, Laurentiu Pascal, Simona Toma, Sergiu Dumitrescu (directorul Centrului Cultural Dunarea de Jos, Galati), Nicoleta Onofrei, Cristina Balan, Florin Buzdugan, Nona Tatiana, Claudia Samoila, Marian Stroe, Mihaela Galu si a.g.secara (Anonimul Galatean).

joi, 9 februarie 2012

Proză scurtă în Zon@literară


Am apărut cu o proză scurtă în revista „Zon@literară”, nr.1-2, ian.-febr. 2012. O puteţi citi aici (p.105). Lectură plăcută!

miercuri, 1 februarie 2012

Generaţia 2010 la Galaţi (antologie)


Repere pe drumul devenirii unei generaţii

~Generaţia 2010 la Galaţi~

Mai degrabă decât a fi un manifest estetic, antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească” (ed. Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011) este martor istoric al unei tinere generaţii de scriitori gălăţeni, aflată de mai bine de zece ani într-un proces de formare şi care, iată, a ajuns la maturitate. Sau, dacă e prea mult spus maturitate, atunci a ajuns în punctul în care îşi asumă actul publicării, al „ieşirii din ghindă”; acel „Break on through”, după cum spun americanii (nu numai prin versurile formaţiei „The Doors”). Iar această „ghindă”, acest incubator de tinere condeie gălăţene, a constat în activitatea a două cenacluri cu profil diferit (după cum se va vedea în rândurile de mai jos): „Anton Holban” (actualmente „Cubul Critic Oblio”) şi „Noduri şi semne” (înşiruirea este în ordine alfabetică).

Aflat ca un fel de ostrov între Iaşi şi Bucureşti (este aproape la propriu un oraş înconjurat de ape!), trăind din amintirea unui aport consistent la generaţia nouăzeci (Mihail Gălăţanu, Cristian Pavel, Alina Durbacă, Florina Zaharia), neavând (încă!) niciun „douămiist” cunoscut, Galaţiul priveşte, după cum se vede, cu speranţe spre o aşa zisă „generaţie 2010” – repet, nu neapărat într-un sens estetic, cât mai degrabă într-unul cronologic. În momentul în care sunt scrise rândurile de faţă, nu se vorbeşte nicăieri cu tărie despre o eventuală generaţie estetică 2010, ci, maximum, e deplânsă intrarea într-o stare de colaps a ultimei generaţii cât de cât articulată din acest punct de vedere: „generaţia 2000” (de altfel „Colocviul tinerilor scriitori” din 2011 a avut drept temă: „Generaţia 2000. Predarea ştafetei?”). Istoria ultimului secol ne-a învăţat că, în linii mari, o dată la zece ani o nouă „generaţie” de creaţie apare pe scena culturii. Poate că, în mai multe cazuri, diferenţele dintre aceste „generaţii de creaţie” nu sunt într-atât de mari încât să justifice tratarea lor „în capitole separate”, însă vom respecta această „periodizare” impusă de istoria literaturii, fără a construi un „bastion generaţionist” şi fără a crede că ea suprimă libertatea de exprimare a tânărului creator.

Activitatea cenaclului „Cubul Critic Oblio” se desfăşoară în cadrul Centrului cultural „Dunărea de Jos” şi beneficiază de suportul revistei aceluiaşi centru, „Dunărea de Jos”. Acest cenaclu continuă, de fapt, activitatea altor două cenacluri (în sensul că, în mare, este vorba de aceiaşi oameni şi aceleaşi idei): „Anton Holban” (Casa Corpului Didactic, 1995-2002) şi „Gellu Naum” (Casa de Cultură a Studenţilor, 2001-2005), cenacluri care au fost coordonate de către criticul şi profesorul literar C-tin Dimofte. Talentul critic şi profesoral al domniei sale a făcut ca un nucleu de tineri elevi să devină, deja, tineri scriitori. Şi asta pe parcursul, după cum se vede, a cincisprezece ani de activitate. Între tinerii formaţi sub bagheta profesorului Constantin Dimofte, următorii merită menţionaţi: Marius Grama, Matei Leonard, Octavian Miclescu, precum şi subsemnatul, Andrei Velea. Mai târziu, acestui „nucleu” s-a alăturat şi Adi G.Secară, tânăr poet, critic literar şi prozator, care organizează şi coordonează întâlnirile din „Sala cu pian” sau de la mansarda „Centrului Cultural Dunărea de Jos”.

Cenaclul „Gellu Naum” şi revista „Drumeţul Incendiar” au funcţionat în tandem, sub egida Casei de Cultură a Studenţilor, susţinându-se reciproc pe întinderea a patru-cinci ani. Acelaşi model, însuşit în cadrul şedinţelor de la „Anton Holban”, de critică pozitivă şi constructivă, de dezbateri asupra textelor, de şcoală literară, de învăţare perpetuă, de adoptare flexibilă a noului, de deschidere către persoane şi experienţe literare noi, au constituit atât baza cât şi succesul cenaclului „Gellu Naum”, devenit bine cunoscut în cadrul întâlnirilor cenaclurilor studenţeşti din întreaga ţară.

Odată ce tinerii care formau nucleul mişcărilor de mai sus au depăşit acea perioadă de viaţă intitulată „studenţie”, au încercat crearea unui grup închis, numit „Lampisterii”. Însă orice grup închis, care se izolează de restul manifestărilor, duce, încet şi sigur, la sterilitate. Publicaţi în mai multe rânduri în antologiile literare, precum şi în revista Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, unirea dintre acestă grupare şi instituţia mai sus amintită a avut loc în toamna anului 2009, cu susţinerea lui Adi G.Secară (în cadrul şedinţelor de cenaclu) şi a Florinei Zaharia (în paginile revistei şi a editurii).

Cenaclul „Noduri şi Semne” a luat fiinţă la câteva zile după dispariţia poetului Nichita Stănescu, în 1983. Nume extrem de importante ale culturii gălăţene au trecut pe la şedinţele acestui cenaclu. Aici sunt câteva dintre numele care fac şi astăzi faima cenaclului: Simon Ajarescu, Ruxanda Anton, Ion Avram, Petre Barbu, Victor Cilincă, Gelu Ciorici, Costel Crângan, Adina Dabija, Alina Durbacă, Mirel Floricică, Mihail Gălăţanu, Stela Iorga, Dimitrie Lupu, Dan Manole, Tudor Neacşu, Eugen Neculiţă, Cristi Pavel, Ion Potolea, Viorel Ştefănescu, Maria Timuc, Ion Zimbru. Nu are rost să trecem în revistă întreaga activitate a acestui cenaclu, ci, mai degrabă, să ne axăm pe influenţa şi însemnătatea ei în ceea ce priveşte tânăra „generaţie 2010”.

Câteva personalităţi ale culturii gălăţene s-au ocupat în ultimii ani de acest cenaclu: prozatorul Dimitrie Lupu, un adevărat mentor al multora dintre scriitorii care s-au format în cadrul acestui cenaclu, prozatorul Ion Avram şi poeta Stela Iorga; nu la fel de regulat, însă cu dăruire, au trecut pragul cenaclului poetul Ion Zimbru şi prozatorul Victor Cilincă. De ei se leagă devenirea unor tineri precum Cristina Dobreanu, Adrian Haidu, Alexandru Maria (pseudonim pentru Ionel Creţu), Nicoleta Onofrei, Laurenţiu Pascal, Anca Şerban Gaiu, Simona Toma sau Radu Vartolomei.

În rândurile despre „Cubul Critic Oblio” subliniam o anumită orientare de „cenaclu-şcoală”, o atmosferă de discuţii subtil-didactică, împletită cu elemente de cursuri de creative writing. În ceea ce priveşte cenaclul „Noduri şi Semne”, această caracteristică, fără a fi absentă, trece, totuşi, parcă, într-un plan secund, lăsând loc unui ring de opinii mai pronunţat individualiste. Există o anumită „răutate” cultivată de-a lungul existenţei cenaclului „Noduri şi Semne”. Iată cum descrie scriitorul Dimitrie Lupu însuşi această caracteristică, vorbind despre istoria mişcării: „Am hotărât de comun acord că întrunirile noastre se vor desfăşura sub semnul sincerităţii crude. Multe seri se lăsau cu scântei, când <<demontam păpuşa>> – cum, cu bună răutate, numeam dezbaterile pe marginea textelor prezentate. Însă disputele în cadru organizat, la obiect, aveau altă ţinută şi finalitate. <<Cititorul>> se alegea cu ceva-ceva şi nici ceilalţi nu rămâneau fără un ce câştig. Ne păstram <<răi>> din dorinţa de a ne ajuta întru dibuirea căii personale spre literatura de valoare, <<adevărată>>. Şi unii şi-au şi găsit-o în substanţa acelor <<dispute>>, chiar dacă ea s-a dovedit a fi alta decât cea întrezărită şi indicată de <<grup>>.”

Un grup de elevi (unii deja studenţi) se formează „beneficiind” de avantajele ambelor cenacluri: de „răutatea” şi de atmosfera mai bine conturată din „Noduri şi Semne” (întâlniri săptămânale, cronică de cenaclu ţinută „cu sfinţenie” de către prozatorul Ion Avram, on-line şi în paginile cotidianului „Viaţa Liberă”, ieşiri după fiecare şedinţă „în oraş”), dar şi de atmosfera mai „didactică”, mai aplecată spre „spiritul şi litera” criticii literare, cultivată sub bagheta profesorului Constantin Dimofte (mai puţin activ în ultima perioadă din cauza problemelor de sănătate) sau a celui care semnează critica sa literară, ca şi textele literare, a.g.secară. Între aceşti tineri (chiar dacă nu fac parte, cronologic vorbind, din ceea ce încercăm să conturăm aici ca „generaţie 2010”) merită menţionaţi: Florin Buzdugan, Elena Donea, Andra Pelineagră, Sabina Penciu şi Claudia Samoilă.

Rezultantă, iată, a două cenacluri literare cu personalitate distinctă, având „precursori”, „urmaşi” şi „mentori”, chiar dacă mai puţin cunoscută (încă) la nivel naţional, o nouă generaţie de creaţie ia fiinţă în Galaţi. Antologia „Cuvinte noi pe strada Domnească” nu face altceva decât să fie un manifest de existenţă şi mai puţin unul estetic. Ori poate cheia estetică de interpretare nu este evidentă astăzi şi ne va fi mai uşor să citim textele acestei cărţi atunci când se va vorbi, cu anvergură, de o adevărată „generaţie 2010”, iar trăsăturile ei vor fi reliefate de către critici. Până atunci vă invităm pe drumul devenirii noastre, sperăm în continuare Stradă Domnească să fie, şi afirmăm, cu putere, că, iată, Galaţiul are tineri scriitori!

* Lansarea antologiei „Cuvinte noi pe strada Domnească” va avea loc pe data de 13 februarie 2012, orele 17, Centrul Cultural Dunărea de Jos, Galaţi