miercuri, 26 mai 2010

Marino: România citadină

Pentru satul de chirpici și stuf , luat mereu de ape, nu am nici cea mai mică aderență. România viitoare – ca să mă exprim în termeni paşoptişti – va fi citadină sau nu va fi deloc. Nu cred un cuvânt, dar nici unul, din povestea că “veşnicia s-a născut la sat”.

din “Viața unui om singur”, pg 145

Marino: intelectualul şi mediul politic

Dezgustul meu de politică a devenit imens. Pe atunci, îl credeam definitiv. Am înțeles – şi evenimentele de după 1989 aveau să confirme încă o dată – că adevăratul intelectual nu este şi nu poate fi “asimilat” de “omul politic”. Scriitorul, omul de cultură, nu poate fi decât un neadaptat, un rătăcit, străin, naiv, în astfel de medii, cu care, de fapt, el nu are şi nu poate avea afinități profunde. Un interes real pentru politica de idei, pe de altă parte, nu a existat şi nu există încă în România, nici anticomunistă, nici postcomunistă.

din “Viața unui om singur”, pg 98

vineri, 21 mai 2010

marți, 18 mai 2010

Marino: despre RESENTIMENT

Adrian Marino, în “Viaţa unui om singur”, despre RESENTIMENT:

Am o opinie personală despre valoare resentimentului. Mai întâi, orice s-ar spune, el este inevitabil. Şi chiar legitim-justiţiar. Face dreptate. Stimulează energii şi argumente, care restabilesc echilibrul unor nedreptăţi sau erori grave. Nu este vorba de o josnică “răzbunare”, ci de o “compensaţie” necesară. A “ierta” oricând, orice şi pe oricine este o imposibilitate şi o imensă nedreptate. Şi, într-un fel, o rupere gravă a echilibrului cosmic etc. Din care cauză nu pot asimila doctrina creştină a iertării. Mult mai logică şi mai justificată, moral şi chiar ontologic, mi se pare “legea talionului”. Fiindcă ea pune în loc ceva, ceea ce a fost distrus, desfiinţat. Umple un “gol”, reface un echilibru rupt. Compensează măcar “teoretic” o pierdere. Un comportament eminamente restaurator, echitabil şi constructiv. Nu plătesc “poliţe”. Dar am dreptul suveran de a reţine şi semnala erori grave şi aberaţii sinistre. Suferinţe şi pe pielea mea şi pe a altora, care cer o reparaţie.

“Viața unui om singur”, pg 17