duminică, 29 septembrie 2013

Despre „Plaja de la Vadu” pe AgentiaDeCarte.ro

Preluat de pe AgenţiaDeCarte.ro

„Plaja de la Vadu” de Andrei Velea

Sep 29th, 2013 
În curând, în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus 2013, va avea loc lansarea volumului „Plaja de la Vadu” de Andrei Velea, Editura Brumar.
Farmecul cărţilor scrise de tineri ţine mai mult de ceea ce promit decât de ceea ce izbutesc. Iar ceea ce promit e de fiecare dată ceva imens: reconstituirea lumii! Povestirile lui Andrei Velea îmi amintesc, nu de puţine ori, de cele ale lui Mircea Nedelciu. Asta nu ar fi neapărat o calitate. Calităţile prozei lui Andrei Velea vin mai curând din curiozitatea cu care investighează paradoxul naturii umane. Privirea lui vede excepţia, stranietatea, abisul acolo unde privirea comună nu vede decât uniformitate şi banal. Cunoaşte bine valoarea de întrebuinţare a cuvintelor, are inteligenţă epică şi intuiţii de scriitor autentic. Îndeplineşte, deci, condiţiile de bază pentru a purcede la reconstituirea lumii. Şi mai e un motiv pentru care aş îndrăzni să-l încurajez. Nu a urmat o facultate de litere, este de profesie informatician, prin urmare scrie fiindcă nu are încotro. Nu ştiu de câte ori i se va fi spus, de către unii sau alţii: lasă-te de scris, în definitiv un sfat util şi cât se poate de binevoitor, dar uite că nu s-a lăsat. Astfel încât acum, că m-a întrebat şi pe mine, mă văd obligat să-i spun: dă-i înainte! – Petru Cimpoeşu
Pe plaja de la Vadu nu e înghesuială sau hărmălaie. De asta vorbele au delicateţe şi subînţelesuri, iar gesturile nu sunt întâmplătoare. Realismul lui Andrei Velea este tandru şi minuţios, însă cu multe falduri. Nu scapă nicio nuanţă sufletească, niciun gest cu semnificaţii laterale. Tonul general este firesc, iar scriitorul îşi tratează cititorul ca pe un prieten. O atmosferă primitoare este în această proză, care curge natural, dar deloc bătrânicios ori previzibil. Pur şi simplu nu îţi vine să stingi veioza şi să amâni lectura, aşa cum nu îţi vine să spui: ce şmecher se dă scriitorul ăsta! Bunul-simţ şi fineţea pot fi reţete de succes în vremurile cam în răspăr pe care le înfruntăm. – Felix Nicolau
„Cu două săptămâni înaintea lansării cărţii de poeme „Gimnastul fără plămâni” (octombrie 2010), am prezentat în cadrul cenaclului „Cubul Critic Oblio” din Galaţi primele două proze scurte. Apoi am tot trimis texte pe la concursuri şi reviste. Nu mică mi-a fost surpriza să constat că sunt apreciate, aşa că am obţinut mai multe premii şi menţiuni la concursurile naţionale. Îl voi aminti doar pe cel de la Suceava-Udeşti: Marele Premiu „Eusebiu Camilar” la Festivalul naţional de literatură „Eusebiu Camilar – Magda Isanos”, 2011. Preşedintele juriului a fost prozatorul Petru Cimpoeşu, cel care semnează, cu multă amabilitate şi spirit critic (constructiv!), pe coperta a patra, alături de Felix Nicolau, un fin cunoscător al tinerilor scriitori şi un prieten al editurii Brumar. Le mulţumesc frumos celor doi scriitori!
Însă de la câteva texte premiate la o carte de proză scurtă e ceva distanţă… Mi-a trebuit un an să le pun cap la cap, să le cizelez. Şi ajutorul a doi prieteni! Este vorba de criticii Viorel Ştefănescu şi Adi Secară. Însă primul critic mi-a fost soţia, sub pixul căreia au „căzut” paragrafe (şi texte) întregi…
Cartea are patru „capitole”. „Luna pe scripeţi” conţine texte care se inspiră mai degrabă din realitatea „brută”, din cazuri de presă, din întâmplări reale dimprejurul meu. Plaja de la Vadu (multă vreme accesibilă doar militarilor în termen) e astăzi destinaţia preferată a celor care caută un colţ sălbatic de plajă, pustiu, a celor care „practică” nudismul sau chiar fac dragoste pe plajă. Apoi: „cazul” călugăriţei însărcinate, unde discuţiile de pe „Facebook” au fost decisive. Alte imagini cheie: cauciucuri sparte în parcare, babe clevetitoare pe scară, peripeţii printr-un sat din Republica Moldova, aventuri în Cipru, întâmplări cu bărbaţi bisexuali sau nevroze redate aproape clinic.
Capitolul al doilea („Cum ai trăit teoria conspiraţiei”) sondează apetenţa celor de azi către explicaţiile de tip conspirativ. Sunt mai degrabă texte „kafkiene”, nu la fel de „crude” ca primele. Lumi paralele, conspiraţii, pierderi şi regăsiri de identitate, oameni trăiţi de mistere şi felul în care sunt (sau nu sunt) împărtăşite secretele existenţiale…
„Alte broderii” (capitolul al treilea) conţine două texte. Primul e o „broderie” în jurul unei poveşti reale (am arhiva de „Messenger”, parol!) cu „swingeri” (cupluri care schimbă parteneri)… Cercetătorii britanici au stabili că asta e „fantezia la modă” în România zilelor de azi! A doua „broderie” e  o parodie: oraşul Galaţi pune la cale cel mai mare recital de poezie din lume (record consemnat în „Guiness Book”). Nu trebuie să-l rataţi pe muncitorul Gicu recitând din „Gelu n-am” (Gellu Naum)!
Cartea se încheie cu un „Bonus”. E vorba de o monodramă intitulată „Păpuşa din podul bunicii”, micro-piesă scrisă „pentru” o tânără şi talentată actriţă gălăţeană: Petronela Buda. Am acceptat provocarea de a scrie despre studenta criminală de la Timişoara un text care să poată fi interpretat pe scenă într-un „one woman show” exploziv. Sper ca textul să vă convingă să-l aplaudaţi şi pe scenă!
Am revenit la editura Brumar după cartea de poeme „Lumea e o pisică jigărită” (2012). Seriozitatea şi profesionalismul lui Robert Şerban creează dependenţă! Lansarea cărţii „Plaja de la Vadu” va avea loc în cadrul Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, 2013. Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la realizarea şi apariţia ei, inclusiv sponsorilor (al căror bebe e născut de ziua lui Eminescu), cât şi celor care au binevoit să-mi destăinuie poveştile lor pe „Facebook”, pe „Messenger” sau faţă în faţă. Fără curiozitate şi un pic de indiscreţie nu există literatură!”, a declarat Andrei Velea.

duminică, 22 septembrie 2013

Prozatorul Petru Cimpoeşu despre viitoarea mea carte

Articol preluat de aici (adevărul.ro, 22 septembrie 2013)

Dă-i înainte
Articolul meu de azi nu e nici despre Roşia Montană, nici despre cîinii maidanezi. E despre un tînăr scriitor. Se numeşte Andrei Velea, e din Galaţi şi l-am cunoscut cu vreo doi ani în urmă, la un concurs literar din Bucovina.
Acum vrea să publice o carte de proză scurtă şi, contînd pe amabilitatea mea, mi-a trimis prin e-mail proiectul lui, ca să-i spun ce părere am. Am ezitat mult timp înainte de a-i scrie, fiindcă nu prea ştiam ce. Tot căutînd o formulă de răspuns, mi-am amintit de nostimada pusă cîndva în circulaţie de poetul Mihai Ursachi. I s-a solicitat o listă de zece recomandări pentru un tînăr care bate la porţile gloriei literare. Prima recomandare a maestrului a fost: lasă-te de scris. A doua recomandare a fost, de asemenea: lasă-te de scris. A treia, a patra şi aşa mai departe, a opta, a noua recomandare, la fel: lasă-te de scris. Numai a zecea recomandare, şi ultima, suna oarecum diferit: tot mai scrii? dacă-i aşa, dă-i înainte!
Vreau să spun că, ori de cîte ori mi se cere părerea în legătură cu vreun tînăr sau o tînără care pare că ar avea talent literar şi aşteaptă un sfat sau o încurajare de la un scriitor cu experienţă, cum se presupune că aş fi eu, am o strîngere de inimă. Ce să-i spun? Mă aflu în faţa unui destin pe care s-ar putea să-l deturnez de la traseul lui firesc. Mai cu seamă în zilele noastre, în plină epocă a internetului, opţiunea pentru o carieră de scriitor sau de artist este cît se poate de riscantă. Nu ştii de fapt ce se va alege în cele din urmă din tînărul acela, ce va alege viaţa. Fiindcă, s-a spus şi asta, tinereţea este ea însăşi un talent. Întrebarea e dacă va mai rămîne talentul după ce tinereţea va trece. Dacă tînărul sau tînăra de şaptesprezece sau douăzeci de ani va continua să scrie - şi mai ales să citească, fiindcă un bun scriitor e, înainte de toate, un bun cititor! - şi la treizeci sau patruzeci sau cincizeci de ani. Dacă împrejurările vieţii îl vor lăsa sau o vor lăsa să o facă. Fiindcă simpla dorinţă, oricît de motivantă, nu e suficientă. Mai ai nevoie şi de un pic de noroc. Am cunoscut în tinereţe nenumăraţi inşi care, cum se spune cu o formulă niţel obosită, promiteau. S-au ales dintre ei mai mulţi alcoolici decît scriitori sau altfel de artişti. Căci şi în literatură, ca în oricare altă artă, e nevoie de sacrificii mari pentru a ajunge la un nivel acceptabil de performanţă, după care aşteptările sunt pe măsura sacrificiilor, iar frustrările pe măsura aşteptărilor. Ca să nu mai spun că prestigiul social al vetustei meserii de scriitor este, în zilele noastre, aproape de zero, ceea ce, altfel spus, înseamnă că nu ajung scriitori sau artişti decît cei care nu au încotro. De fapt, asta ar putea fi o definiţie a vocaţiei. Presupunînd că ai o inteligenţă peste medie, de ce să te faci scriitor, cînd te-ai putea face antreprenor, sau profesor, sau medic, sau inginer, sau aviator, sau avocat? Iată de ce: fiindcă nu ai încotro. Chiar dacă urmezi oricare din meseriile acelea, pînă la urmă, dacă nu ai încotro, tot scriitor ajungi.
Nu mă interesează cîtuşi de puţin aşa-zişii scriitori care debutează la cincizeci de ani sau chiar după ce ies la pensie - şi sunt, vai, o mulţime! Se pare că, de la o vreme, am devenit victima predilectă a unor astfel de oportunişti. Pe biroul meu zac claie peste grămadă, necitite, o mulţime de cărţi ale unor veleitari care s-au dus cu bani la tipografie şi s-au întors cu un braţ de cărţi, împărţindu-le după aceea (obligatoriu cu dedicaţie) prietenilor şi cunoştinţelor şi aşteptînd să fie lăudaţi. Eventual recomandaţi Uniunii Scriitorilor. Nu puţini au ajuns astfel membri ai USR. Dar nu despre ei este vorba aici, ci despre acei tineri care, aflaţi încă la vîrsta primelor angajamente în faţa vieţii, aleg să meargă pe drumul lung, sinuos şi cu destule privaţiuni al unei cariere în care, de regulă, peştişorul de aur ajunge în undiţă tîrziu sau prea tîrziu, cînd nu mai ai nicio dorinţă.
Farmecul cărţilor scrise de tineri ţine mai mult de ceea ce promit decît de ceea ce izbutesc. Iar ceea ce promit e de fiecare dată ceva imens: reconstituirea lumii! Povestirile lui Andrei Velea îmi amintesc, nu de puţine ori, de cele ale lui Mircea Nedelciu. Asta nu ar fi neapărat o calitate. Calităţile prozei lui Andrei Velea vin mai curînd din curiozitatea cu care investighează paradoxul naturii umane. Privirea lui vede excepţia, stranietatea, abisul acolo unde privirea comună nu vede decît uniformitate şi banal. Cunoaşte bine valoarea de întrebuinţare a cuvintelor, are inteligenţă epică şi intuiţii de scriitor autentic. Îndeplineşte, deci, condiţiile de bază pentru a purcede la reconstituirea lumii. Şi mai e un motiv pentru care aş îndrăzni să-l încurajez. Nu a urmat o facultate de litere, este de profesie informatician, prin urmare scrie fiindcă nu are încotro. Nu ştiu de cîte ori i se va fi spus, de către unii sau alţii: lasă-te de scris, în definitiv un sfat util şi cît se poate de binevoitor, dar uite că nu s-a lăsat. Astfel încît acum, că m-a întrebat şi pe mine, mă văd obligat să-i spun: dă-i înainte!


Petru Cimpoeşu

Orice carte are o muză...



"Plaja de la Vadu" pe plaja de la Vadu... Editura este BRUMAR!



Se lucrează din greu la viitoarea carte...