november rain

*
îţi aminteşti când te-ai ridicat brusc de pe canapea,
ţi-ai luat geaca şi ai ieşit din barul plin de fum
în ploaia fină, deasă şi rece de noiembrie?

te-am urmărit pe străduţele întortocheate de lângă liceul tău
aveam mâinile ocupate: uitasem să-mi las paharul de bere la bar

te-am ajuns când tocmai dădeai să intri

pe poarta ruginită, ţi-am spus:
ar trebui să fim pe o plajă sălbatică, numai noi doi

ah, ce frumos!, mi-ai răspuns
în timp ce un maxi-taxi claxona în gol

numai noi doi pe o plajă sălbatică,
ţi-am spus,
cu meduze eşuate,
cu scoici şi nisip pe trupurile noastre fierbinţi, aşa ţi-am spus

este sublim ceea ce zici,
sărută-mă, hai!

şi te sărutam în ploaia deasă şi rece de noiembrie
şi ne era frig,
câinii din cartier lătrau a dragoste, la unison,
câte-o maşină ne stropea şi nici că-mi păsa

şi-n halba de bere-mi ploua
şi nici că-mi păsa

 

Premiul I la Concursul Naţional de Literatură “Agatha Grigorescu Bacovia”, 2012

sfârşitul („the end”)

sfârşitul („the end”)

*
acesta este sfârşitul,
prieten iubit, singurul meu prieten,
acesta este sfârşitul

vântul s-a dat pe un salariu bun,
vocile noastre nu mai ridică nici măcar nisipul,
aşteptările s-au rătăcit în cozile birocraţilor

cineva a injectat exces de adrenalină în miza noastră
erotică, politică,
cineva a turnat beton în braţele care voiau doar să mângâie
obrazul de piersică al dimineţii

nu: zarurile nu se nimeresc în configuraţii fără noimă,
ci noi ne ascundem unul de celălalt

copii bezmetici ne vor ponegri temerile,
vor sfida moartea cu arme de catifea

principiile ne vor trăda:
chiar acum se pipăie cu duşmanii prin aşternuturi mucegăite

prieten iubit,
singurul meu prieten,
sfârşitul se va aşeza ca un pahar de vin între noi
şi ne vom întrece care să-l bea primul,
care să-l ocolească,
care să-l arunce în toate punctele cardinale
pentru morţi, pentru vii,
pentru toţi cei care vor veni
frumoşi, adică nebuni!

oamenii sunt stranii („people are strange”)

oamenii sunt stranii („people are strange”)

*
oamenii sunt stranii când eşti un străin,
au idei încâlcite despre viaţă, mult prea justificate,
pun la cale revoluţii în faţa chioşcurilor de ziare
în timp ce curgi pe lângă ei cu ceaţă în ochi şi-n buzunare

cele mai frumoase femei sunt abjecte dacă nu te privesc,
străzile-s mai înguste decât talpa bocancului
şi ce n-ai da să plouă din senin cu băutură
din sfârcurile tuturor mamelor de pe lume

nu poţi adera la nimic, nu poţi transpira pentru nimic,
clei de oase dacă ai avea în podul palmei
şi tot n-ai putea păstra obrazul iubitei
degeaba prizezi acum de pe o lamă de bărbierit atingerile ei

bizar printre ai tăi, ciudat pentru ceilalţi,
ai mintea prinsă în piuneze de paie
degete nevăzute ţi-au schimbat drumul şi tu o ţii înainte
vezi numai chipuri desenate de mâna unui alcoolic

când eşti straniu, nimeni nu-şi va mai aminti numele tău
hainele tale vor rămâne cerşetorilor, într-un parc, pe o bancă.

evadarea („break on through”)

evadarea („break on through”)

*
tu ştii: ziua distruge noaptea,
noaptea anulează ziua,
construcţiile de nisip iau forma valului,
rătăcirile: forma împleticită a cărării din pădure

tu ştii: cuvintele care nu ajung la nicio ureche
fac dragoste în pofida risipei.
nimic nu se naşte din nimic
dacă nimeni nu se dăruie, undeva, gratuit!

tu ştii: comorile pe care le-am îngropat împreună
iau valoare celui care le găseşte,
şi chiar şi tu, iubito, nu ai mai fi
dacă nimeni nu te-ar iubi după cei voi fi evadat

e timpul să-ţi şoptesc ce-nseamnă ceea ce atingi:
florile din partea cealaltă au parfumul sexului tău.
e timpul supradozei de luciditate,
lasă toate fanteziile lumii să te profaneze!

acum evadează şi tu, te aşteaptă lumea în braţele mele.
corăbii de lumânări s-au aprins spontan pentru tine,
lacrimile părăsiţilor sunt lacrimi de bucurie.
îngeri depravați ne aplaudă în timp ce mărşăluim triumfali & goi.

Trei poeme inspirate din The Doors

Publicate în revista Dunărea de jos, nr.127, septemrbie 2012

Grupaj de poeme in "Litere"

Mi-a fost publicat un grupaj de poeme in revista Litere (din Targoviste), nr.10-12, oct.-dec.2011.

Andrei Velea in Convorbiri Literare

Am aparut in numarul din octombrie al revistei Convorbiri Literare cu un grupaj de poeme intitulat "Poeme intro ghinda". Aici sunt publicate pe site-ul Convorbiri Literare. Iata unul dintre ele:


o cină puţin romantică, puţin suprarealistă

*
un vierme trage după el un pian într-un măr

prin umerii unei handbaliste trece goală poetesa sapho

cineva a întinat luna aruncând peste ea
cortina tuturor cunoştinţelor noastre despre bine şi rău…
şi tocmai ce-mi invitasem iubita la o cină romantică
acolo, exact acolo!

însă e loc suficient să cinăm şi-ntr-un măr,
necunoscători despre morală,
inocenţi

un vierme cu frac şi papion ne-ar încânta
cu valsuri din chopin

cât despre lună, propun s-o uităm!
au scris prea mult romanticii despre ea;
acum doar sapho, goală,
ar lua-o drept minge de handbal

şi s-ar juca într-un vers cu ea

Stela Iorga în două poeme

Ultimul volum de poeme al Stelei Iorga, "Coffin Blues" (editura Centrului Cultural Dunărea de Jos, Galaţi, 2011), va fi lansat diseară (14 noiembrie 2011, orele 17) în cadrul cenaclului Cubul Critic Oblio.

coffin blues

m-am uscat toată pe dinăuntru
mâinile arată ca nişte gheare
ale unei făpturi din subpământuri
ochii îmi clipesc speriaţi de noaptea care s-a lăsat nedrept peste mine
şi din pământ ţâşnesc rând pe rând mâinile mele căutând lumina
de dincolo de unde am fost azvârlită
doamne ce luptă hidoasă
care şi cine dă să moară veşnic în mine
încă nu ştiu pe cine îngrop
şi dau să mă salt afară
din mormânt
să urc la loc pe crucea de mi-a lăsat-o darnic
Domnul.

break-down blues

când te desparţi
e simplu
se cheamă îngerul aproape
mai aproape
şi el vine
ca un câine credincios
apoi se aşează cu capul pe genunchi
şi i se scot ochii din găvane
apoi se mângâie îngerul pe cap
i se dă o pălmuţă la fund
şi i se spune cu blândeţe
acum du-te să vezi lumea
şi pe dumnezeu.

Andrei Velea în revista "Plumb"

Mi-au fost publicate câteva poeme în numărul din iulie al revistei "Plumb". Am aflat abia acum, scotocind internetul.
Aici puteţi citi online revista.
Iată unul dintre poeme:


fabrica de absolut
*
loc rotund ca o monedă, în centrul oraşului,
unde-ntâlnesc un hrist răstignit,
claxonat din mai multe părţi deodată
pentru că ocupă un loc de parcare

zece maidanezi muşcă din scândura subţire,
cu iz de muguri proaspeţi,
cât pe ce să-l dărâme

dau să-i alung,
însă mi se strigă apăsat de la balcoane:
„lasă-i, mă, ce ai cu ei?!?
câinii nu latră niciodată fără motiv!”

câţiva locatari, intrigaţi, în pijamale,
bântuie ca nişte stafii prin faţa blocului:
„e vina primăriei, ei l-au abandonat aici!
nici bine n-a apărut şi ne-a băgat în sperieţi copiii!”

hristul bâiguie nişte cuvinte încâlcite,
de parc-ar deschide
prea multe perechi de buze deodată

pe la colţurile gurii i se preling
firişoare lungi de lumină

spre seară aud că s-au făcut disponibilizări
la o fabrică din oraş;
în disperare de cauză,
un muncitor s-a răstignit într-o parcare

Andrei Velea în revista "Salonul literar"

Mi-au fost publicate câteva poeme în revista "Salonul Literar" (nr.74) - revista fundaţiei social-culturale "Mioriţa", Odobeşti-Vrancea.
Aici este revista în format electronic.
Iată unul dintre poeme:

dunăre, barcă de praf

“dunăre, drum fără pulbere” - vorbă din bătrâni

*
dunăre, barcă de praf,
te-am cumpărat ieri dintr-un târg ilegal
într-un vas de apă rară

acum ţi-s pescarii mânjiţi de vaselină,
intestinele pieptănate de barje

am auzit că vor să te sece,
că sunt schimbări climaterice majore,

după ce ţi-au sorbit bălţile,
de ai ţâţele uscate de peşte, iar sângele
ţi l-au amestecat cu gesturi otrăvite din oraşe

bunicul purta la pescuit cravată;
acum, tata adună apa de ploaie-ntr-o barcă

Andrei Velea în Virtualia IX

Am apărut în Antologia Virtualia IX alături de nume foarte bune ale poeziei actuale. Iată unul dintre poemele care mi-au fost publicate:

după judecata de-apoi
*
după judecata de-apoi
rămân ultimul

pentru a verifica vulcanii să nu scape gaz,
lacurile să nu dea pe dinafară,
stelele toate sa fie stinse

închid uşa lumii cu două zăvoare,
craniul mi-l aşez drept sigiliu, iar noaptea
o trag pătură peste lume

în imensul hău cu arme de catifea

Andrei Velea în POESIS

Mi-a fost publicat acest poem în Revista „POESIS” (nr.246-248, septembrie 2011):

poeţii nu bat apa-n piuă

*
poeţii nu bat apa-n piuă,
ei sorb din ea ca dintr-un pahar plin în deşert
nectarul fanteziilor despre cum ar putea
fi lumea mai bună

poeţii nu bat apa-n piuă,
îşi imaginează că fiecare piuă e o fântână
în care adevărurile incomode s-au ascuns
şi repetă mecanic, pentru a nu fi demascate,
orice vorbă li se aruncă de sus

poeţii nu bat apa-n piuă,
ci cred că fiecare piuă e un sex de adolescentă;
ei invită în poeme
cele mai neobişnuite lucruri,
îmbătaţi cu vinul din piua fiecărei zile,
cum ar fi o agrafă să facă dragoste cu madona
sau un elefant să cânte de inimă albastră
unei mandoline

poeţii nu bat apa-n piuă,
o iau şi o transformă în principiu universal,
aşa, să se oftice filozofii;
poeţii iau piua şi o decretează particulă ultimă, indivizibilă,
să semene zâzanie printre oamenii de ştiinţă

nu bat apa-n piuă,
pentru ca sunt piua în care sarea
din lacrimile noastre
e amestecată cu sarea din transpiraţiile noastre;
ei doar ridică piua şi spun, precum copii,
piua!,

adică pauză puţin,
c-am înnebunit căutând prea multe sensuri
într-o frunză care, pur şi simplu, cade
pe malul unei ape
cândva, într-o toamnă târzie

Poeme de Andrei Velea în ALGORITM LITERAR nr.4

Revista poate fi descărcată în format pdf de aici. Mulţumiri scriitorului Ioan Barb pentru publicare! Mai jos este unul dintre poeme.

poemul într-o ghindă

*
pietrele pavajului s-au depărtat brusc...

nici versurile poeţilor nu mai stau împreună,
ci se-nşiră, fără prejudecăţi, din instinct spaţial,
între altar şi bodegă

eu te aştept într-o ghindă:
aici mi-am bătut credinţele în cuie
să nu îmbrăţişeze idoli de tablă,
aici arunc metaforele la pământ
să-mi dovedesc că mai funcţionează gravitaţia,
aici scriu un singur poem,
de fiecare dată altfel,
să mă asigur că încă exist

nu pierde vremea cu false politeţuri,
nu ciocăni, ci intră hotărât!,
cât nu te-a risipit furtuna:
putem savura un pahar vin roşu împreună,
cu aromă proaspătă, iscoditoare, de fecioară,
putem împleti filozofii despre cosmos sau fiinţă,
mai talentaţi ca două dantelărese,
până dimineaţa,
când toate se vor fi aşezat afară,
ca zaţul pe fundul ceştii de cafea,
ca praful pe asfalt, după o răpăiala scurtă de vară

ne vom trezi într-o staţie de autobuz
fără nicio şosea împrejur

voi apuca spre unde-arată zarurile,
iar tu-ncotro bate vântul

despre poem, pe ţărmul atlantidei

*
cădere ascuţită brici, perfect verticală, de cuvinte,
în stare să reteze orice limbă până dincolo de cuvântul „mamă”,
ce l-ar îneca chiar şi pe sinbad marinarul,
cu toată dragostea lui de ducă

dau să mă feresc, dar cuprins de-o voluptate hristică,
mă trezesc ancorându-mă cu dinţii călcâielor de podea,
aşteptând apocalipsa care se-apropie
mototolind timpul şi spaţiul
precum şerveţelele nazale

mintea colcăie ca un melc în călduri,
sudoarea-i alcool, făina oaselor e cocaină...
se-apropie! simt cum aerul din preajma mea
se retrage speriat ca o fecioară din faţa unei bacanale

ah!, cum de-mi vine ideea să scot o foaie de hârtie
şi s-o interpun între mine şi urgie?!?
mă face mai puţin poet un asemenea gest
de luciditate?

…

şi uite-aşa scap, mereu scap,
cu foaia de hârtie purtând dovada supremă,
precum ruinele pompeiului

şi uite-aşa scap, cu viaţa ca un ecou al emoţiilor de atunci,

până când simţurile îmi vor juca într-o zi feste
şi-n loc de-o foaie albă de hârtie
voi agăţa altceva: o scrisoare de dragoste, o bancnotă
sau o factură,

da, o factură
a tuturor momentelor când am trăit în gol,
uitând că încă-s în viaţă

(din „Hotel în Atlantida”, poeme, editura Fundaţiei culturale Antares, Galaţi, 2011)

cearşaful de stele

*
pe frânghia dintre-o ureche şi cealaltă
gospodina nopţii a-ntins
cearşaful de stele la uscat;
pune doar gândul şi lapte-ţi va şopti

vară, anotimp stătut,
bizanţ în aur şi-n praf înlemnit;
de somn trişat, furat pe sub pleoape,
nu mai are-acum consistenţă

decât visul despre nimic

în patul puştii am invitat garoafă

*
mint când spun că n-am inspiraţie…
distilată în sticle delicate, de nas,
muza mi-a cumpărat tăcerea: are versuri compromiţătoare
pe care, altminteri, aş fi nevoit să le scriu

mai bine vorbesc despre materie şi suflet,
eventual strecor şi numele unei autorităţi în domeniu;
forţat la subtilităţi cu tentacule de catifea,
piunezele minţii s-au ofilit

şi-n patul puştii
am invitat aseară o garoafă

poemele mă fac de ruşine prin oraş

*

poemele mă fac de ruşine prin oraş -
se scobesc în nas,
aruncă buchete de flatulenţe împrejur,
scuipă
şi urinează la fiecare colţ de stradă

când intru în bar, m-aşez în celălt capăt;
însă ele mă reclamă drept autor
şi recită versuri deşănţate
pe care nu-mi amintesc
să le fi scris vreodată
(în niciun caz nu le-aş fi prezentat în public)

poemele îmi reamintesc toate fanteziile murdare
când fac dragoste cu soţia
şi îmi pătează cravata
atunci când vorbesc în public;
îmi leagă şireturile când traversez strada
şi pufnesc în râs
ori de câte ori susţin, pătimaş,
o idee sau un punct de vedere

când, la dreapta judecată,
voi fi lăudat de dumnezeu şi trâmbiţat de îngeri,
poemele vor aminti ce compromisuri mârşave
am facut să le scriu,
ce greţuri m-au trecut atunci
şi câte idei împotriva simţului comun

poemele mă ştiu pe de rost -
nu pot fi profet printre ele;
poemele ştiu ce prejudecăţi are
cel care-i împotriva prejudecăţilor

fără poemele mele
v-aş putea vinde orice produs
şi o imagine despre mine
care să mă aranjeze în orice situaţie

eu şi poemele mele bem o bere acum
râgâind prelung la lună

poem de dragoste pe scara richter

*
pentru tine iau plăcile tectonice
şi tapetez cu ele
pereţii odăii noastre de taină
din barele excitate de uraniu
fac lumânări erotice

lasă-i s-arunce apă de mare
peste trupurile noastre încinse la mii de grade
până se evaporă oceanul

când facem dragoste
aburul respiraţiei tale
ameninţă statele unite şi europa

pentru tine sunt un samurai nuclear
redesenez atomii şi geografia
ascund o declaraţie de dragoste
într-o picătură de ploaie pierdută-ntr-un tsunami
şi-o regăsesc într-un iaht
tolănit pe un pat dintr-o sufragerie

păsări contaminate de dragostea noastră
desenează scenarii manga
pe cerul gurii oraşului tokio

poem pentru o prostituată

*

faci dragoste cu o prostituată

de parcă ai fi primul şi ultimul ei bărbat,

de parcă, peste câteva luni, ar urma s-o ceri de soţie

îi săruţi buzele

ca şi cum n-ar fi fost niciodată pleznite

de palmele unui peşte

îi săruţi sânii

ca şi cum n-ar fi fost niciodată striviţi

pe bancheta din spate a unui taxi

îi săruţi sexul

ca şi cum n-ar fi fost niciodată pătruns

de mădularul unui combinist

o ai încet, cu grijă, ca un poet,

de parc-ai deflora-o,

de parc-ai deflora armura de prejudecăţi a lumii

te va îmbrăţişa la sfârşit

şi îţi va povesti, printre lacrimi,

ce viaţă de căţea are