sâmbătă, 21 ianuarie 2012

INTERVIU - Andrei Velea colecţionează premii literare


Interviu publicat în cotidianul Viaţa Liberă (Galaţi, 21 ianuarie 2012). Poate fi citit şi aici. A consemnat Angela Ribinciuc.

Despre Andrei Velea am tot auzit vorbindu-se cu admiraţie în rândul scriitorilor gălăţeni. Astăzi vă prezentăm un dialog cu cel mai tânăr colecţionar de premii literare din breasla scriitorilor noştri.


- Când şi cum ai debutat editorial?
- În Galaţi, tinerii debutează târziu. Cauzele sunt multiple, de la decuplarea faţă de centrul cultural gălăgios şi vizibil (Bucureştiul), până la complexele şi timiditatea de tip provincial. Eu am făcut-o în toamna lui 2010, la vârsta de treizeci de ani, asumându-mi ieşirea „la rampă” cu un volum de poeme intitulat „Gimnastul fără plămâni” (Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Galaţi). Volumul este o antologie ce reuneşte cele mai importante cicluri de poeme pe care le-am scris pe parcursul a paisprezece ani de când „mă învârt” prin cenaclurile gălăţene, ca membru simplu, fondator sau chiar coordonator.

- Anul 2011 ţi-a adus câteva premii naţionale. Te aşteptai?
- Mi-a adus, într-adevăr, un succes la care nu mă aşteptam. Am primit nu mai puţin de patru premii pentru debut, ceea ce e o performanţă notabilă, ţinând cont de faptul că editura nu este una naţională, ci una locală! Asta demonstrează clar că se poate, că a debuta la o editură mică nu e un soi de condamnare la lipsa de vizibilitate. Dintre aceste premii, cele mai importante sunt „Porni Luceafărul” (Botoşani), un premiu de talie naţională, de prim rang, precum şi Premiul Uniunii Scriitorilor Filiala Sud-Est (Galaţi). Am mai fost premiat şi în cadrul festivalului „Emil Botta” din Adjud, precum şi în cadrul „Serilor de poezie de la Negrileşti” (Liga Scriitorilor din Vrancea).

- 2011 a însemnat şi publicarea celui de-al doilea volum al tău…
- „Hotel în Atlantida” se numeşte şi a apărut la Editura Fundaţiei Culturale Antares. Lansarea a avut loc în cadrul Festivalului Internaţional „Serile de poezie ale revistei Antares”. Ca să revin la 2010, el a însemnat pentru mine nu numai debutul editorial, ci şi debutul (în cadrul cenaclurilor) cu proză scurtă. Am lecturat pentru prima dată o proză scurtă la o şedinţă a „Cubului Critic Oblio” (Centrul Cultural „Dunărea de Jos”), cu două săptămâni înaintea debutului editorial cu poezie! Anul trecut am început să trimit proză scurtă la diverse concursuri din ţară şi chiar de la prima participare am obţinut Marele Premiu „Eusebiu Camilar” în cadrul Festivalului Naţional de Literatură „Eusebiu Camilar – Magda Isanos”. Norocul începătorului? Nu doar noroc, deoarece am reuşit să confirm de-a lungul anului şi la alte concursuri, ceea ce nu se întâmplă foarte des la proză (rar vezi aceleaşi figuri de mai multe ori pe podium, ceea ce nu e cazul la poezie). Am mai obţinut, în toamnă, Premiul al III-lea la Concursul Naţional de Proză „Marin Preda”, Menţiune la Concursul Naţional de Proză „Mihail Sadoveanu”, iar anul l-am încheiat „pe cai mari”, cu Premiul I la secţiunea proză scurtă din cadrul Concursului Naţional „Text Construct”.

- Cum crezi că va fi pentru tine 2012?
- Îmi doresc să devin membru al Uniunii Scriitorilor, Filiala Sud-Est, pentru acea formă de prestigiu pe care ţi-o dă calitatea de membru al celei mai vechi şi importante organizaţii de breaslă. Apoi, probabil tot în cadrul Festivalului „Antares”, voi lansa cea de-a treia carte de poeme, de data asta la Editura Brumar. A doua lansare va avea loc în toamnă la Târgul Internaţional de Carte „Gaudeamus”, Bucureşti. Profit de ocazie pentru a divulga titlul: „Lumea e o pisică jigărită”. În rest? Cronici de carte la revista „Dunărea de Jos” şi cât mai multă proză, pentru că se apropie şi momentul debutului cu un volum de proză scurtă!

luni, 16 ianuarie 2012

Recitand pe scena Teatrului Muzical din Galati

Antologia Artã sfâşiatã


Am aparut cu un ciclu de poeme in antologia "Artã sfâşiatã" (editura Arhip Art, Sibiu, 2011), realizata de doamna Valentina Becart. Antologia este consistenta: 73 de poeti contemporani (454 pagini!). Intre cei pe care ii cuosc se numara doamnele Cezarina Adamescu si Eleonora Stamate. Felicitari tuturor celor antologati si in special coordonatoarei proiectului!

miercuri, 11 ianuarie 2012

Grupaj de poeme în Algoritm Literar nr.5

Am apărut cu un ciclu de poeme intitulat "Aplaudăm vidul" în revista Algoritm Literar nr.5, ianuarie 2012. La secţiunea "Cărţi primite la redacţie" figurează şi volumele mele!
Revista este disponibilă în format electronic aici.

Despre invizibilitate, împreună cu Nedelciu

Mi-a fost publicată o proză scurtă în revista Oglinda Literară, numărul 121 (ianuarie 2012) - "Despre invizibilitate, împreună cu Nedelciu". Proza a obţinut Premiul I la secţiunea proză scurtă din cadrul Concursului Naţional de Poezie şi Proză Scurtă de Ficţiune "Text Construct", decembrie 2011. Cine este curios, o poate citi aici (pg.7633):

marți, 10 ianuarie 2012

Pro şi contra Divinei Tragedii (de Medeea Iancu)

Cronică zgârcită în citate, dar bogată în polemică. Apare şi Chuck Norris.

„Divina Tragedie” (ed.Brumar, 2011), volumul de debut al poetei Medeea Iancu, a fost lansat, într-o companie selectă, la Târgul de Carte Gaudeamus de la sfârşitul lui 2011. Au vorbit despre carte Luigi Bambulea, Daniel Cristea-Enache şi Robert Şerban. Dacă primul a ţinut un adevărat curs de estetică, al doilea a detensionat atmosfera cu un banc: „De ce în calendarul lui Chuck Norris nu există data de 1 aprilie? Deoarece nimeni nu îl păcăleşte pe Chuck Norris! Vă invit să citiţi această carte şi să aflaţi cum puteţi să-l păcăliţi pe Chuck Norris…”

Istoria cărţii începe în 2009, când manuscrisul volumului a fost premiat în cadrul Concursului de Poezie „ProVERS” de către un juriu format din: Daniel Cristea-Enache, Nichita Danilov, Ion Mureşan, Liviu Ioan Stoiciu, Ioan Es.Pop şi Ştefan Manasia. El a apărut în condiţii grafice de excepţie cu sprijinul Clubului Cultural Euphorion, care i-a decernat poetei Premiul Naţional de Poezie „Radu Săplăcan” (juriu: Ion Mureşan, Nichita Danilov, Viorel Mureşan, Ioan Mărginean şi Luigi Bambulea).

După cum se poate vedea, Medeea Iancu debutează în forţă. Este clar că va fi unul dintre cele mai discutate şi premiate debuturi în 2012.

Pentru a trece efectiv la dezbaterea cărţii, voi începe prin a reda opinia lui Al. Cistelecan (unul dintre semnatarii de pe coperta a patra), care consideră cartea nu un simplu debut, ci de-a dreptul un „eveniment în ordine lirică; unul care mută autenticismul în autenticitatea acută şi face din convenţia biografică o tramă confesivă dureroasă”. Apoi continuă: „Nici nu cred că e un volum de poeme; e tot ce poate da mai mult poezia ca limbaj de împărtăşire, de exorcizare, de asistenţă”. Citind cartea Medeei Iancu, am avut acelaşi sentiment: că nu e ceea ce numim în mod obişnuit o carte de poeme. Este un poem lung, cât tot volumul, care dezvoltă ramificaţii, ca nişte vase subţiri de sânge. O arhitectură frumoasă, de anvergură, care arată că Medeea Iancu are forţă poetică, are suflu. Totuşi, poemele care intră în alcătuirea tabloului de ansamblu, „sub-poemele”, nu sunt toate egale ca intensitate lirică şi valoare. Ba chiar am avut impresia că tocmai această intenţie de „mega-poem”, de „carte-poem”, îi joacă feste, pagini întregi putând fi condensate. Uneori se simte prea mult ambiţia ansamblului în detrimentul detaliului.

În ceea ce priveşte noutatea liricii Medeei Iancu („eveniment în ordine lirică”), nu sunt de acord cu Al.Cistelecan. Mi se pare că lirica feminină (şi nu numai, dar în special cea feminină) din ultimii douăzeci de ani se învârte în aceeaşi paradigmă a autenticismului/hiper-autenticismului. O dovadă a locurilor comune la care apelează autoarea sunt desele referiri la „piele” sau „inimă” – elemente care aproape că nu lipsesc din nici un poem. E ca şi cum ar dori să ne inducă toată această atmosferă senzorială, ultra-senzorială, prin invocarea obsesivă a receptorilor tactili sau a organelor fiziologice implicate (repetiţia este un procedeu prezent în toată cartea, devenind astfel motorul principal al poeticităţii la Medeea Iancu).

E drept că reluând obsesiv combinaţia de cuvinte „aer-aripi”, se creează ideea de zbor. Însă pare o lipsă de imaginaţie să abuzezi de un astfel de procedeu. Dar aici e situăm în zodia limbajului de care vorbea Al.Cistelecan: acela de „exorcizare”. Cartea e plină până la refuz de repetiţii incantatorii, care te fac să simţi într-adevăr o anumită vrajă a realităţii acute: „inima mea este o balerină./ inima mea este o străinătate./ inima mea s-a fărâmiţat ca o casă de melc./ inima mea este un cer” (p.39). Peste trei pagini: „tata a căscat o gură mare/ tata înghiţise toate jucăriile mele/ gura tatei se târa precum un gândac burtos/ gura era o mireasă gravidă.” Un vers pauză, apoi: „tata are nasul meu/ tata are ochii mei/ tata are urechile mele/ tata are gura mea/ tata are sprâncenele mele/ tata este o petală de hârtie”. De mare efect este repetiţia din finalul cărţii, apogeu al acestui procedeu şi al acestui document de existenţă: „dumnezei căzuţi, dumnezei puturoşi, dumnezei provinciali/ dumnezei atletici în costume de mişcare înghițind flăcări/ dumnezei cu chip de clovn speriind copiii dumnezeilor/ dumnezei instalatori reparând conductele cerului/ dumnezei cu teama de întuneric/ dumnezei mulţi şi surzi cu decoraţii pe piept/ dumnezei cu coroane de staniol pe cap dumnezei reparând alţi dumnezei/ dumnezei graşi dumnezei slabi dumnezei rahitici dumnezei claustrofobi/ dumnezei birocraţi numărând dumnezeii cerurilor/ dumnezei cu iepuraşi sub mânecă dumnezeu fără nici un dumnezeu;/ viaţa aceasta: dumnezeii noştri plini de alţi dumnezei, mai mici.”

De-a lungul lecturii volumului m-am jucat pe o foaie de hârtie, simulând un fel de tabel cu două coloane: „pro” şi „contra”. Schematic vorbind, mi-am imaginat următoarele puncte în prima categorie („pro”): faptul că această carte este, indiscutabil, un document liric existenţial tulburător; am subliniat curajul pe care îl are poeta de a-şi aşterne pe hârtie şi de a aduce în lumina tiparului „monştrii interiori” (există referinţe la boli concrete, la tratamente sau perioade de spitalizări); tot aici intră, după cum am spus şi mai sus, faptul că arhitectura cărţii este una de anvergură – la o vârsta destul de fragedă, tânăra poetă scrie o carte-poem, nu o poezie, două sau trei; dincolo de toată starea de boală şi moarte care creează fundalul poemului, această carte propune un poet sănătos (estetic vorbind) – sensibilitatea demonstrată de-a lungul întregii cărţi este autentic poetică.

Cât despre cealaltă categorie, „contra”, iată ce remarci a strâns sub ea (le voi reda aşa cum figurează pe foaia de hârtie, de dragul sintezei, chiar dacă o parte dintre ele au fost deja exprimate): apelul excesiv la elemente senzoriale („pielea” şi „inima” apar aproape pe fiecare pagină); poezia este, adeseori, prea diluată, de unde rezultă o anumită sărăcie a mijloacelor şi a vocabularului poetic; discursul poetic suferă de un fel de inflaţie; paradigma acut autenticistă sub care este scrisă această carte-document îi răpeşte din originalitate (situând-o pe autoare într-un fel de pluton compact de poete „ale sângelui şi trupului”).

Lectura cărţii nu m-a lămurit cum l-aş putea păcăli pe Chuck Norris... Volumul de debut al Medeei Iancu este, după cum bine spune Al.Cistelecan pe coperta a patra, „o condensare a suferinţei pure”. Este un poem demn, prin sensibilitate, de titlu. Găsiţi fiecare în parte motivele pentru care doriţi să o citiţi. Pentru mine, un motiv suficient de bun este acela că este o carte bună, provocatoare (chiar dacă, pe alocuri, doar prin intenţionalitate).

Andrei Velea

*cronică publicată în revista Dunărea de Jos nr.119, ianuarie 2012

Revista Dunărea de Jos, nr.119, ianuarie 2012

Revista Dunărea de Jos, nr.118, decembrie 2011