poemul unui stalker

*
există un loc în tine
unde doar eu te pot conduce

sunt un stalker blestemat, ateu,
fără prestanţă socială, rude sau familie,
fără respect de sine,
fără alte credinţe înafară de una singură:
aceea că există un loc în tine
unde doar eu te pot conduce

sufletul meu, ieftin ca o monedă de schimb,
sufletul meu ca o pâine
în care s-au turnat prea multe chimicale,
sufletul meu ca o pâine
pe care-o mănânci doar de foame,
sufletul meu damnat,
ca de violator care n-a atins o femeie,
ca de criminal care nu ştie cum arată un cuţit,
sufletul meu ieftin,
pe care ţi-l închiriez cu o bucurie alienată
atunci când mă plăteşti să te conduc

dar ce uşor mi-e mie, când fericirea mea
e atât de simplă,
ca fericirea unui şofer
fără pedale, fără volan,
pe o autostradă cu legi de circulaţie mereu rescrise

şi ce dificil îţi este ţie,
să ajungi în faţa unei uşi
dincolo de care toate adevărurile despre tine
stau înşiruite ca soldaţii,
gata să moară,
  să se spânzure,
    să tragă,
      să ucidă,
iar tu să te decizi dacă să intri
fără a invoca puterea magică a zarurilor

nimeni nu a deschis acea uşă,
dar asta nu mă face inutil

există un loc în tine
unde doar eu te pot conduce,
un loc în care nimeni n-a intrat vreodată
un loc pentru care mi-am vândut ieftin sufletul

mi-ai plătit doar pentru a afla ce înseamnă speranţa
şi cât de puţin valorează certitudinea

şi dacă vei crede că e puţin,
atunci află că pentru mine e totul:
eu nu am dumnezeu, familie sau rude,
nu am prestanţă socială

eu cred doar în drumul
către un loc din tine
unde nu vei intra vreodată