În curând, la Editura Brumar va apărea volumul de poezie „Lumea e o pisică jigărită” de Andrei Velea. „Eram în curtea unei spălătorii auto, printre maşini, detergenţi, anvelope şi gaze de eşapament, când a trecut prin faţa maşinii mele o pisică mică, neagră, fantomatică, vai de capul (şi de coada) ei. Am avut o viziune: m-am gândit că o astfel de „arătare” este un simbol al fragilităţii lumii în care trăim. Aşa s-a născut un poem de două versuri, poem care mai apoi a dat titlul cărţii „Lumea e o pisică jigărită”, a scris autorul.
“De-a lungul alcătuirii acestei cărţi (doi-trei ani) am avut următoarea idee: că poezia (fără să scriu cu majusculă şi fără să mă refer la integralitatea ei) are şi această menire: să fie „critică”, puţin „cinică” chiar, să fie suficient de „trează” încât să NU propună „o fugă de lume”, ci „în lume”. O adâncire în „vertijul lucidităţii” şi nu o evadare în „mister sau visare”, în „lumi paralele”. Şi am descoperit ce drog puternic se ascunde aici… Şi că orice poate fi prilej de poezie: depinde doar de CUM priveşti lucruri. Şi că, până la urmă, asta mă atrage: să (încerc să) scot poezie şi din piatră seacă, s-o caut acolo unde simţul comun spune: „nu! nu căuta acolo!”
Moto-ul cărţii este definiţia „frumosului” din „Dicţionarul filozofic” al lui Voltaire. Mă fascinează această definiţie prin paradigma pe care o propune (prin relativismul ei tăios): „Întrebaţi un broscoi râios ce este frumuseţea, frumosul absolut, to-kalon-ul. Vă va răspunde că este femela sa, cu doi ochi mari, rotunzi, care ies în afara căpăţânii ei micuţe, un bot mare şi plat, un pântece galben, un spate brun.”
Lansarea cărţii va avea loc în această toamnă (sfârşitul lui noiembrie) la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, Bucureşti, standul editurii Brumar. Mii de mulţumiri tuturor celor care m-au ajutat, adică scriitorilor Mihail Gălăţanu, Florin Iaru, Adi Secară şi Robert Şerban!!!”, a scris Andrei Velea.
„Andrei Velea practică un minimalism bine temperat. Textele sale sunt sagace şi surprind, din când în când, tonalitatea deprimantă a provinciei, cu anodinul ei. Au umor, întotdeauna, chiar dacă e bine camuflat sub un declarativism fals patetic. Este, la această oră, una dintre vocile lirice pregnante ale Galaţilor. […] Universul lui Andrei Velea este populat de târfe, combinişti, peşti, poeţi – ca şi universul real. Texte în care tatăl apare, şi el, ca personaj liric, vădesc sensibilitatea, afecţiune şi, nu în ultimul rând, rezerve speciale de tandreţe. Poetul ne este, el însuşi, un prieten prin text. Pe viaţă. […] Interesant este că poetul nu e tributar, ca formaţie, deşi biologic este douămiist, niciuneia dintre generaţiile optzeci sau nouăzeci, deşi le-a asimilat, vădit, ca experienţă preliminară de lectură.” Mihail Gălăţanu
„De câte ori vorbesc despre poezia concretului, o fac cu strângere de inimă. Și asta pentru că poeții care i se încredințează ajung, inevitabil, la concluzia că el, concretul, și ea, banalitatea, își sunt autosuficiente. Nu e așa. Concretul e posac, iar banalitatea e rebarbativă. Ca să fii un poet al cotidianului, trebuie să îl extragi, să îl distilezi, să-l recombini cu multă inteligență și frondă. Andrei Velea crede în virtuțile poetice ale realității înconjurătoare, el are acea intuiție care îl ajută să extragă esența lirică din aglomerația de date înconjurătoare. Ăsta e un talent, și nu unul obișnuit. E și curaj, pentru că, de multe ori, poezia lui stă la granița dintre da și nu, dintre sublim și ridicol – și le înfruntă pe amândouă. Cel ce poate transforma un război de pe o scară de bloc într-o înfruntare homerică, acela care are tupeul de a transforma neputința în visare și destin, obsedatul care îl poate descrie fără să se rușineze pe exhibiționistul cartierului, ca pe un Diogene modern și să facă din toată această realitate încăpățânată poezie, fără a cădea în vulgaritate – ei bine, acela merită atenția noastră. E poet, deci are toate drepturile!” Florin Iaru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu