duminică, 19 mai 2013

Vizibilitatea tinerilor scriitori gălăţeni în ţară


Autor:   Nicoleta Onofrei
Publicat Luni, 06 Mai 2013 00:00
Viaţa Liberă, Galaţi
Articol preluat de aici

Cu nu mai puţin de trei debuturi editoriale în 2012, tinerii scriitori gălăţeni fac paşi mici către o recunoaştere la nivel naţional. Toate cele trei debuturi în volum de poezie, Alexandru Maria, cu „Omul metodă”, Nona Tatiana Ciofu, cu „Fiara de hârtie”, şi Florin Buzdugan, cu „Mai mult de trei cuvinte”, s-au datorat secţiei Festivalului concurs „Porni Luceafărul” şi toate trei au fost publicate la edituri din afara Galaţiului. Asta înseamnă că toate cele trei manuscrise au fost percepute de către juriu ca fiind cele mai bune din ţară şi au decis că merită să fie publicate. Nu este puţin lucru ca, din sumedenia de manuscrise să fie alese tocmai cele ale unor gălăţeni. Astfel, manuscrisul de poezie al lui Alexandru Maria a fost premiat cu publicare de către editura Convorbiri literare, cel al Nonei Tatiana, în urma premiului acordat de editura Alfa, a fost publicat la editura Vinea, iar cel al lui Florin Buzdugan a fost premiat şi publicat de editura Junimea.

Suntem sau nu vizibili?

Cei trei consideră că gălăţenii mai au mult de muncit până la o recunoaştere naţională. „Trebuie să fim prezenţi la mai multe evenimentele literare din ţară”, consideră Nona Tatiana Ciofu. Potrivit tinerei autoare, dacă scriitorii de la Dunărea de Jos nu fac eforturi să meargă la tot ce înseamnă activitate literară, târguri de carte, festivaluri, concursuri din afara judeţului, au mici şanse să răzbată. Alexandru Maria consideră că, lăsând la o parte concursurile, cei din ţară nu prea au auzit de gălăţeni, asta poate şi pentru că de multe ori la concursuri premiile sunt doar o diplomă sau o publicare într-o revistă mai puţin cunoscută. „Dacă iei un premiu şi câştigi o diplomă sau eşti publicat într-o revistă care nu este aşa de citită, rămâi la fel de necunoscut, este prea puţin. Cred că există şi o lipsă de informare în ceea ce priveşte concursurile, care vine de multe ori dintr-o lipsă de interes a celui care scrie, dar şi din faptul că instituţiile culturale din Galaţi nu le promovează foarte bine, nu dau o listă a concursurilor, cu perioada de înscriere”, a spus Alexandru Maria.
Andrei Velea, un alt tânăr scriitor, care este deja la a treia carte publicată, consideră că publicarea la editurile mici nu a îmbunătăţit deloc situaţia literaturii tinere gălăţene. Cu toate acestea, consideră Andrei Velea, la nivelul recunoaşterii, ne-am putea situa pe locul 4 sau 5. „Eu cred că suntem undeva după Bucureşti, Iaşi şi Timişoara. Nu stăm rău, dar nici bine. Cei din ţară mă mai întreabă uneori despre scriitorii gălăţeni. Ştiu că există aici o efervescenţă literară, dar nu se ştie exact care este treaba. Poate o problemă este şi că generaţia 2010 nu este aşa unitară. Lucrurile sunt difuze, nu are un manifest”, este de părere Andrei Velea. Cel mai nou volum lui Andrei Velea, "Lumea este o pisică jigărită", a fost în top 5 la cele mai vândute cărţi de la editura Brumar, în 2012, la Târgul de carte „Gaudeamus”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu