Liviu Andrei despre "Lumea e o pisică jigărită"

(Preluat de pe blogul lui Liviu Andrei)

Să se țină seama că eu nu prea citesc și nu scriu cronici, după modelul lui Adrian Suciu pe care l-am copiat din fetișul meu de xerox uman, dar cum am venit acasă am găsit-o pe maică-mea cu cărțulia asta în mână, și cum eu sunt un mămos integral ca hlebul, trebuie să scriu despre cartea asta. Lumea e o pisică jigărită… N-o spun eu ci o spune Andrei Velea. Au trecut doișpe ore de când am lecturat volumul de la coada pisicii spre cap. E un scriitor bun și eu sunt atât de plin de mine încât cu greu spun despre alții că sunt buni. Mai ales despre cei tineri. Discutam cu el pe facebook și îmi zicea că o să publice proză scurtă apoi un roman. Am văzut că nevasta îi cam face puțin gunoi printre bucățile de proză, dar el dă înainte. Cert e că Andrei Velea poate să scrie cam orice. O să publice și proză. Proză bună. O să vedeți că am dreptate și îmi place să anticipez și să mă dau rotund. Și chiar sunt rotund.

Volumul, apărut la editura Brumar (n-are greșeli de ortografie, arată bine, lucrează binee gagii), la Robert Șerban (care m-a șters din lista de facebook din nu știu ce motiv; acum n-o să plâng cu sughițuri, dar ziceam așa de amorul scrisului), este împărțit inteligent în trei secțiuni tematice, fiecare având savoarea și tresărirea metaforică proprie, singura asemănare dintre (sau între, dreacu știe cum se scrie) ele fiind că sunt scrise cu literă mică. Atât, Parcă avem trei Andrei total diferiți. Avem, deci, De dragoste, din Fukushima, Salonul 44 (care mie mi-a plăcut cel mai mult) și Poeme într-o ghindă.

Pe coperta patru îl susțin Mihail Gălățanu, care l-a remarcat la cenaclul Mincu, și Florin Iaru. Din câte am remarcat eu, primul i-a citit manuscrisul și îi apreciază originile porto-franco dunărene, al doilea nu (NU pentru manuscris). Probabil că Iaru are un word vechi și nu a putut deschide doc x-ul și s-a rezumat la o poezie de pe Agonia. Sincer… E părerea mea și poate să mă înjure orice pentru asta că merit, dacă sunt în eroare. Om fi noi mici, dar suntem făcuți demult și ne mai dăm seama când se scrie la zbanghi că m-a rugat omul.

Haideți să vă redau și câteva versuri dintr-un semn (scrijelit într-o parcare). E o poezie interesantă, scrisă parcă pe procesul verbal al milițianului moldovian de Galați. Ia uite: am un bilet către fericirea semnului tău/ l-am descoperit sărutând copita unei căprioare/ noaptea e mâna mamei tale împletind colaci/ câinele de vată se scutură bețivul bea luna/ și toate câte continuă ascuns/ c-un nai prinzând tămâie.

Faza cu naiul mi-a plăcut mult. Hai că e mișto, nu mai strâmbați din nas!  Eu deja anticipez cum va scrie Andrei Velea roman. Va scrie ceva în genul lui Bogdan Munteanu, dar va fi un pic mai profund și cu o glazură lirică, care îi va aduce lucruri bune l-a început, dar glazura asta încetinește scrisul. Adică va scrie încet și va publica rar. Uite de ce îl asemăn eu cu Bogdan Munteanu (nu-l știu pe om, dar l-am citit în Zona Literară și l-am simțit că se va mișca bine literar): n-am crezut niciodată/ că poți încasa pumni în burtă de la o asistentă/ fără să replici, cu toate că ai fost boxer prefesionist/ n-am crezut niciodată că o poți lăsa/ să te-njure, să te sară peste anemica aia de masă de la prânz/ pentru că i s-a năzărit ei nu știu ce/ așa pășea moș gigi/boxerul schizofrenic.

Ce nu mi-a plăcut mie la Andrei Velea e că citează din străinezi și vrea să ne arate el că e un informatician citit. Lasă-ne, bre, cu Voltaire, Turneu șu grecotei fosilizați! Doar pentru atât îl taxez că oricum îl vor taxa și alții, tot pentru asta. În rest, nu am ce să-i reproșez. Scrie bine. Simte poezia și se observă că sunt versuri lucrate. Volumul e un pic curajos pe alocuri și de o sfială de virgină cu acnee în altele. Cred că a scris salonul 44 la final și l-a băgat apoi în miezul cărții ca să fie un sandwich literar în toată regula. Eu, cel puțin, m-am săturat din acest sandwich. Adică mi-a temperat pofta de poezie. E o carte bună care merită promovată. Eu i-aș recomanda, totuși, să meargă pe primul impuls și să nu-și mai corecteze și recorecteze textele. Se vede că cere păreri muierești și literărești și își modifică doctoricește textele. Să le dea pe țeavă din prima și să riște. Cert că e că Andrei Velea va ajunge un scriitor important. Cred că va fi ultimul său volum de poezii și va trece la proză și va rămâne acolo pentru că acolo îi e locul. Poezia românească e ca o femeie frumoasă cu țâțele mici și lui Andrei nu-i plac țâțețe mici, așa-i tinere? În lumea asta ca o pisică jigărită de copoii literaturii crypto-comuniste nu ne rămâne decât să ne refugiem cu Hristos în alimentară: hristos, în alimentară/ cotrobăie printre rafturi/ vânzătoarea-l pune la punct/ cu o privire bărbătoasă/gogoșari, o conservă de pește, pâinea aia, banu, aia/ încearcă vreo cinci cu degetele până-i convine una/ afară/curvele au fuste scurte de blug/ cizmulițe înalte și figuri inocente/ eu îl aștept pe iisus să-și termine cumpărăturile/ iubita a pregătit o cină surpriză/ surpriza a fost o mică ratare./ultima salvare: crenvurști, muștar, poezie și bere/ vânzătoarea nu are încredere în mântuitor/ îi cere banii dinainte/ după care-mi explică:/acum a fost calm, altminteri e violent și are un limbaj…/ hristos ies bodogănind din cele sfinte.

Ce pot eu să-i promit e că volum acesta va ajunge degrabă și la Ionel Ciupureanu și Aurelian Zisu, că e tare interesant. Vineri o să-l prezint și în emisiune!