Cronică în revista Ateneu

Plaja de la Vadu

revista Ateneu, aprilie 2014

Poetul Andrei Velea ne surprinde plăcut cu un volum de proză scurtă - Plaja de la Vadu (Timișoara, Editura Brumar,2013, 126 p.), în care notează, cu finețe de psihanalist, dar și cu ironie, anxietatea omului contemporan, provocată de conspirația tehnologiei și amplificatăsub teroarea unei vieți monotone.
Povestirile sunt antrenante, respiră din aerul cotidianității, urmând însă o traiectorie lăuntrică a unui el sau ea, care și-au pierdut iubirea, identitatea, liniștea, bucuria de trăi într-o lume agasantă sau libertatea.
Titlul cărții poate fi interpretat ca o sugestie a evadării, plaja fiind granița imaginară dintre realitatea palpabilă și mare, simbol al spațiului infinit sau al genezei. Cele 14 povestiri sunt, inegal repartizate, în patru secțiuni: Luna pe scripeți, Cum ai trăit teoria conspirației, Alte broderii și Bonus. Fiecare povestire evocă trăirea paroxistică a unui sentiment de teamă, perceput la modul obsesiv de către personajul tulburat, care nu are curajul să-și mărturisească, cu voce tare, neliniștea. Cartea conturează o lume paralelă celei reale, în care personajele au deplină libertate de mișcare și exprimare. În universul recreat, ele se manifestă firesc, dialogul se înfiripă pe nesimțite și evoluează spre un final neașteptat, care reușește să-l ia pe nepregătite pe lector. Conflictul nu se rezolvă niciodată cu un happy-end exterior, ci mimează doar o libertate lăuntrică, dată de propria creație: „«Spre deosebire de tine, eu acum simt că lumea literelor există efectiv, fără să fi citit. Dar să vezi ce carte o să-mi iasă! Eu nu-s sclavul lecturilor, ca tine! Eu îmi las spiritul liber!»“ (p. 62).
Universul exterior este conceput asemenea unei rețele conspirative, ce pune la cale anihilarea individului. Naratorul îl privește cu detașare, dar îl însoțește/pândește permanent (acasă, în scara blocului, pe stradă, la birou, într-un bar, la facultate etc) pentru a transcrie gesturile de marionetă ale personajului, trăirile halucinante, gândurile și acțiunile maniacale: „Teama de frânghiile nevăzute ale manipulării se cuibărise deja în sufletul tău. Patul dezordonat, rece, te-a primit cu brațele punctate de ghimpii veninoși ai angoasei și-ai disperării“ (p. 66).
Nu lipsesc umorul și ironia amară din paginile volumului. Lectorului îi este servită o porție de realitate crudă a inculturii și a prostiei fudule în povestirea Gelu n-am. În lumea lui Gicu domnesc ignoranța și satisfacerea instinctelor primare (foamea de mititei), dar ele sunt camuflate, în mod grotesc, de poezie: pentru a intra în Cartea Recordurilor, siderurgiștii vor recita câte un catren, dovedind spiritul cultural al clasei muncitoare. Așa a titrat și presa internațională: „În patria lui Dracula au apărut furnalele culturale“ (p. 116). Și așa l-a descoperit Gicu pe poetul Gellu Naum!
Andrei Velea reușește să transmită în povestirile sale fiorul anxietății, mânuind, ca un adevărat păpușar, personajele sale, acaparate de o realitate plată, uniformizatoare. Intriga simplă menține suspansul și sporește curiozitatea cititorului de a descoperi cum se rezolvă situația de criză. Conflictul interior pare a se multiplica la nesfârșit și a cuprinde miile de indivizi în pielea unuia singur, redus la starea de nevroză în lumea contemporană.

Silvia MUNTEANU